Politica

PRĂBUȘIREA SISTEMULUI EDUCAȚIONAL PREUNIVERSITAR ROMÂNESC: În 2021, rata de absolvire a gimnaziului a fost de doar 66%

Scris de 285
În 2021, rata de absolvire a gimnaziului a fost de doar 66%, fiind cea mai mică rată din ultimii 17 ani, potrivit Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022, document publicat de Ministerul Educației săptămâna trecută. Acest lucru înseamnă că doar doi din trei elevi au absolvit gimnaziul în anul școlar anterior. În perioada 2004-2021, rata de absolvire a gimnaziului a înregistrat variații de la un an școlar la altul. Cu toate acestea, indicatorul a avut, în perioada 2020-2021, o valoare mult mai mică față de ceilalți ani școlari.

Rata de absolvire este un indicator ce vizează momentul de final al unui an școlar și se calculează ca raport între numărul total de absolvenți ai clasei a VIII-a și numărul populației de vârstă corespunzătoare finalului de gimnaziu.

”La nivelul anului 2020/2021, indicatorul înregistrează o valoare cu mult inferioară celei din anul școlar precedent, ajungând la 66%. Această valoare a indicatorului trebuie analizată în contextul modificărilor de structură ale sistemului de învățământ (introducerea clasei pregătitoare din anul școlar 2012/2013)”, se arată în raport.

Cine sunt absolvenții de gimnaziu din anul 2020-2021

În raport se arată că absolvenții de gimnaziu din anul școlar 2020-2021 sunt, preponderent, elevi care au avut debutul școlar la 6 ani, în anul școlar 2012-2013, în clasa pregătitoare. „O pondere consistentă a copiilor din această cohortă (17,8%) a avut debutul școlar întârziat, cu efecte negative asupra valorii indicatorului.”

Rata de absolvire a gimnaziului până în 2021:

Foto: Captură Raport

Se remarcă faptul că rata de absolvire a învățământului gimnazial este mai mare în mediul urban decât în cel rural. În 2020-2021, rata în mediul urban a fost de 78.5%, iar în mediul rural de 53.8%, diferența fiind de peste 24 de procente.

”Acest fapt este determinat în primul rând de situațiile de abandon școlar mai frecvente în rural, dar și de alte pierderi școlare sau aspecte precum migrarea unora dintre elevii din rural la școli din urban, către finalul gimnaziului (ca o opțiune pentru o educație de o calitate mai ridicată, care oferă șanse mai mari pentru continuarea studiilor în învățământul liceal)”, conform documentului.

Cu toate acestea, scăderea valorii indicatorului în mediul urban este mai consistentă decât în mediul rural. Concret, în 2019-2020, 100% din elevii din urban au absolvit gimnaziul, iar procentul lor a scăzut până la 78.5% în 2020-2021. În mediul rural, în 2019-2020, 67.4% au absolvit gimnaziul, în timp ce, în anul școlar 2020-2021, rata a scăzut până la 53.8%.

Foto: Captură Raport

Tot în anul 2020-2021, puțin peste 67% dintre băieți au absolvit gimnaziul, în timp ce procentul fetelor a fost mai mic cu peste 2 procente, adică 64.8%. În ultimii 17 ani, este pentru prima dată când procentul fetelor este mai mic decât procentul băieților.

Foto: Captură Raport

Până în acest moment, niciun oficial de la Ministerul Educației nu a zis nimic despre acest fenomen. Nimeni nu a anunțat sau explicat ce s-a întâmplat acolo.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Eveniment
    Râurile sunt tomberoanele nesimțiților: gunoaie scoase din Someșul Mic în zona Podului Porțelanului! Zona Nadășului de 5 stele mai așteaptă
  • Acum 3 hours FOTOGRAFILA
    SĂ DĂM CU BANUL DE PĂMÂNT: Cât de frumoase sunt inutilele garnituri de cauciuc de la baza pomilor care au umplut orașul prin contract cu atribuire directă din banul public
  • Acum 3 hours Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 15 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 16 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 19 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 21 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 22 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 22 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 23 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 24 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 24 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 1 day Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE