In vizor

Povești fără sfârșit marca Primăria Cluj-Napoca. Astăzi, drumul de acces din Oașului în Lomb, care înghite 7 milioane euro din banul public după ce au fost pierdute fondurile europene

Drumul de acces în Lomb este foarte probabil să nu fie gata nici anul acesta. Termenul oficial de finalizare a lucrărilor de consolidare a terenului pe care se construiește drumul este 30 iunie 2018. Apoi mai e nevoie de încă șapte luni pentru construirea drumului. Lucrările de consolidare a terenului pe care se construiește drumul de acces spre proiectele CREIC și TEAM din zona Lomb au ajuns să fie mai scumpe decât construirea în sine a drumului. Deși specialiștii au pus la îndoială calitatea terenului, Primăria s-a încăpățânat să înceapă proiecte mari în zonă, așa că s-a ajuns la întârzieri nepermis de mari.

În 2013, în zona dealului Lomb, începeau lucrările de construire a Centrului Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC), iar un an mai târziu, demara proiectul Centrul de sprijinire a afacerilor TEAM. În 2015, a pornit și realizarea drumului care să facă legătura între oraș și CREIC și TEAM, un drum de 1,6 kilometri, cu patru benzi. Au trecut aproape patru ani, dar drumul nu este gata nici acum, deși are o lungime de 1,6 kilometri. Explicația pe care o dau de fiecare dată șefii din Primărie este legată de alunecările de teren. De exemplu, anul trecut, viceprimarul Dan Tarcea declara că pe parcursul lui 2017 au avut loc nici mai mult nici mai puțin de trei alunecări de teren și la fiecare alunecare a avut loc și o licitație pentru consolidarea terenului. Reprezentanții Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei nu ne-au comunicat câte alunecări de teren au avut loc în zonă, deși am solicitat acest lucru în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public.

Deși în anul 2005, specialiștii au recomandat prin studii geo să nu se construiască în zona dealului Lomb tocmai din cauza alunecărilor de teren, Primăria a sfidat orice sfat venit din afară și s-a încăpățânat să înceapă două proiecte mari, CREIC și TEAM, plus Cluj Innovation City, care deocamdată există doar pe hârtie. Culmea e că în 2015, proiectantul a spus că nu este nevoie de lucrări de consolidare, iar conducerea Primăriei a mers înainte, deși se știa despre studiile geo.

Aroganța și ignoranța administrației publice locale ne-a costat scump – cu cheltuieli mari din banul public

În fiecare an se alocă bani din bugetul local pentru lucrări de consolidare a terenului care se surpă la nesfârșit. În proiectul de buget pe anul acesta, este prevăzută suma de 28 milioane lei (6 milioane euro) pentru consolidarea zonei din dealul Lomb, consolidarea cu piloți forați – acces din strada Oașului la zona de dezvoltare Lomb. Acestei sume se adaugă 1 milion de euro care au fost alocați anul trecut.

Inițial, drumul de acces spre Lomb trebuia să fie realizat cu fonduri europene. Valorea contractului este de 17,9 milioane lei (3,9 milioane euro), a fost atribuit în 2015 firmei Diferit SRL. Din cauză că proiectul a fost oprit la nici două luni de la start, banii au fost pierduți și a fost nevoie de cheltuirea banului public.

Acum, reprezentanții Primăriei spun că lucrările de consolidare a terenului vor fi gata la sfârșitul lunii iunie, urmând ca după aceea să fie reluată construirea drumului. Lucrările de consolidare aferente drumului zona TEAM sunt realizate de SC Kasdum – GF SRL, iar lucrările de consolidare a terenului zona Lomb sunt realizate de SC Diferit SRL, subcontractor SC Keller Geotehnica SRL.

“Lucrările de consolidare a terenului în zona Lomb: proiect acces din Oașului la zona Lomb tronson km 0+000-0+450 – execuția lucrărilor de consolidare cu piloți forați a zonei este în derulare, cu termen de finalizare 30.06.2018 – constructor SC DIFERIT SRL și subcontractor SC Keller Geotehnica SRL”, se arată într-un răspuns oferit de reprezentanții Biroului Mass-Media, la solicitarea Ziar de Cluj.

În ceea ce privește lucrările de construire a drumului de acces, acestea ar urma să fie gata în șapte luni de la semnarea contractului. Deocamdată, s-a ajuns la stadiul de adjudecare a licitației.

“Tronson km 1+450-1+660 –  stadiu: adjudecare licitație proiectare și execuție, cu termen de finalizare 7 luni de la data semnării contractului”, au mai precizat reprezentanții Biroului Mass-Media.

Proiectele CREIC și TEAM se află de o bună perioadă de timp tot la stadiul de 95%. Dacă anul trecut în ianuarie, Ovidiu Cîmpean, managerul de proiect declara că CREIC a ajuns la stadiul fizic de construcție de 80%, în septembrie ajunsese la 95%, iar acum este tot la 95%.

“Ambele proiecte  sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 1, secţiunea mediu de afaceri, având la baza Ordinul nr. 287/2008 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul Programului Operaţional Regional 20072013. Menţionăm că la acestea cota de co-finanţare este de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Progresul fizic al proiectului CREIC – stadiu de execuție lucrări este de 95%.

Progresul fizic al proiectului TEAM – stadiu de execuție lucrări este de 95%”, au precizat reprezentanții Primăriei.

Iată cum arată, pe scurt, epopeea celor două proiecte, care nu sunt gata nici acum, la cinci ani de la începerea lucrărilor:

CREIC: Contract lucrări 176075/29.05.2013 cu Asocierea Valve International – RDV Construct / White Star Internațional – Team Net Engineering. Ordin de începere lucrări la 10.06.2013.

Contract încetat de drept la 11.06.2015 – blocajul constructorului – aflat în procedură de reorganizare judiciară (insolvenţă). Încetarea contractului de execuţie iniţial, înainte că lucrările contractate să fie finalizate, a afectat negativ durata de implementare a proiectului, în sensul în care de la data de 30.05.2015 au rămas neexecutate şi nedecontate lucrări. Contract lucrări 69376/19.02.2016 – Lucrări rest de execuţie – încheiat cu Asocierea SC TCI Contractor General SA – SC Castrum Corporation SRL, finalizare contract cf. act adițional 30.05.2016.

 

TEAM: Contract lucrări 168441/14.05.2014 cu Asocierea SC TCI Contractor General SA – SC Valdek Impex SRL – SC Ianus SRL – Ordin de începere la 02.06.2014, termen finalizare cf act adițional 30.05.2018. În anul 2015 au fost sesizate alunecări de teren în zona Drumului principal, între km 0+180m și 0+360 m și între km 0+540 și 0+798 (pe partea stângă a drumului), la obiectivul TEAM.

Valoarea inițială a celor 2 proiecte

CREIC – Bugetul proiectului conform contractului de finanțare: Valoarea totală a contractului 68.389.300,30 lei

Valoarea finanțării nerambursabile 21.312.617,58 lei

Valoare de la Bugetul de stat  4.678.379,47 lei

TEAM – Bugetul proiectului conform contractului de finanțare:

Valoarea totală a contractului 49.710.522,88 lei

Valoarea finanțării nerambursabile 19.195.543,79 lei

Valoare de la Bugetul de stat 4.213.655,95 lei Bugetul aprobat conform contractelor de finanțare  ale celor două proiecte nu a fost suplimentat.

Suma decontată de AMPOR pentru CREIC = 16.424.733,89 lei 

Suma decontată de AMPOR pentru TEAM  = 15.571.266,13  lei

Executanți lucrări:

CREIC – Lucrări – rest de execuţie – Asocierea SC TCI Contractor General SA – SC Castrum Corporation SRL TEAM – Lucrări – Asocierea SC TCI Contractor General SA – SC VALDEK IMPEX SRL SC IANUS SRL 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *