Porumbele sunt fructele porumbarului (Prunus spinosa L.), arbust spinos foarte raspandit in flora spontana, in zonele de campie si coline.
Prunbelele sunt drupe mici, sferice, negricioase, cu pruina (bruma) albastra, groasa. Ele au pulpa aderenta la sambure, verde, acida si pronuntat astringenta; de aceea nu pot fi consumate proaspete decat la supracoacere si in cantitate foarte mica; se recolteaza foarte tarziu, in noiembrie, dupa caderea brumei, care duce la scaderea astringentei.
La coacerea deplina, porumbele contin apa (circa 86 %), zaharuri (6-8 %), acizi ( cca 2 %), substante tanante, proteine, celuloza, polifenoli, antociani, elemente minerale (potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, cupru, sodiu s.a.), provitamina A, vitaminele B1, B2, PP, C. s.a. Dintre fructe, porumbele sunt cele mai bogate in tanin. Valoarea lor energetica este de circa 56 kcal la 100 g.
In scopuri terapeutice se folosesc fructele si florile de porumbar, ambele avand efect astringent (antidiareic), diuretic, depurativ, tonifiant, antiseptic si sedativ (in bolile cardiovasculare). Totodata, fructe (sub forma de decoct) si florile de porumbar (sub forma de infuzie) contribuie la eliminarea (dezintegrarea) acidului uric din sange.
Decoctul de fructe de porumbar, o ligurita de fructe la 250 ml apa, se fierbe 20 de minute; se beau 2-3 cani pe zi; are efect antidiareic si detoxifiant; se foloseste la tratarea diareei, gutei, tusei convulsive, bronsitei cronice, hipertensiunii artreriale, cardiopatiei ischemice, dischineziei biliare, artritismului, uremiei, intoxicatiilor etc.
Mustul din fructe de porumbar se foloseste pentru oprirea scurgerii de sange din nas (epistaxis).
Florile de porumbar se recolteaza la inceputul infloriririi, deorece mai tarziu petalele se scutura cu usurinta. Intrucat sunt asezate solitar (cate una) pe ramuri, se recolteaza floare cu floare. Florile uscate sunt slab mirositoare si au gust dulceag-astringent.
Infuzia din flori de porumbar, o lingurita de flori la 250 ml apa clocotita, are ca efect detoxifiant (depurativ), diuretic si sedativ; se beau 2-3 cani pe zi; combate aceleasi boli ca si decoctul din fructe.
Scorusele fac parte din grupa “fructe de padure”, deoarece la noi in tara scorusul (Sorbus acuparia L. si Sorbus domestica L.) creste aproape exclusiv in stare spontana, in zone de munte.
Scorusele sunt fructe mici (pana la 3 cm in diametru), piriforme sau sferice, galbene sau brune, cu pulpa tare, astringenta si foarte slab suculenta in momentul recoltarii; dupa 3-4 saptamani de la recoltare, pulpa devine dulceaga, comestibila. In centrul fructului se gasesc 2-5 loje, cu cate doua seminte in fiecare loja.
Scorusele contin: zaharuri (8-10 %), provitamina A, vitamine din complexul B (B1, b2, PP), vitamina C, saruri minerale s.a. Sub raportul continutului in vitamina C (30-200 mg la 100 g), scorusele se plaseaza pe locul al IV-lea, dupa macese, catina alba si coacaze negre. In plus, scorusele sunt valoroase si prin continutul lor ridicat in substante tanante, datorita carora sucul de scoruse este folosit la limpezirea sucurilor obtinute din alte specii de fructe, imbunatatind totodata gustul si buchetul acestora (le imprima o nuanta usor amaruie).
Scorusele se consuma proaspete sau prelucrate (marmelada, compot, dulceata, pasta). Din ele se prepara diferite bauturi (sorbeto, la italieni, reabinovaia, la rusi). Din scorusele tinere se extrage acid malic. Scorusele ajunse la maturitate si apoi uscate, dau un bun surogat de ceai.
In scopuri terapeutice se folosesc fructele, frunzele si scoarta tulpinii de scorus. Scorusele proaspete au efect astringent (antidiareeic), antiinflamatoriu si antialgic (calmeaza durerile). Ele sunt indicate in tratarea anemiilor, a bolilor tubului digestiv (diaree), a spondilitei anchilozante, tusei, reumatismului etc.
Decoctul din fructe, frunze si scoarat de scorus se prepara dintr-o lingurita de planta la 250 ml apa; se bea in cursul unei zile.