Politica

PNL Cluj, lecții politice pentru USRPlus: Trebuie priviți cu „îngăduință”. Nu cunosc, probabil, mecanismele unei bune colaborări. Trebuie „să găsești până la urmă lucruri bune pe care să le furnizezi în spațiul public”

PNL-știi clujeni par a fi în continuare deranjați de opoziția USRPlus Cluj la nivel local. Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a declarat că aleșii locali ai Uniunii Salvați România/Plus trebuie priviți cu „îngăduință” în condițiile absenței exercițiului de guvernare. Liderul PNL-itșilor clujeni a oferit o „lecție politică” partenerilor de guvernare și a susținut că aceștia din urmă trebuie să caute mai întâi buna colaborare și soluționarea disensiunilor ori nemulțumirilor în interior, alături de PNL, iar mai apoi în spațiul public. 

Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a fost întrebat în cadrul unei intervenții telefonice la un post de radio local cum apreciază colaborarea cu USR Plus Cluj, în condițiile în care USRPlus manifestă în continuare „o atitudine de opoziție”:

„Aici ar trebui să vă răspundă cel mai bine domnul Boc și domnul Tișe, pentru că sunt cei mai în măsură să facă o apreciere asupra relației de colaborare sau de necolaborare cu cei de la USR.

Sigur că trebuie oarecum să privești… hai să nu spun, poate este un cuvânt greu spus, cu îngăduință, anumite abordări.

Pentru că nu există, dacă vreți, o experiență a celor de USR în actul de guvernare, nu cunosc, probabil, mecanismele unei bune colaborări cu cei cu care se află la guvernare la nivel național, și chiar dacă la nivel local nu este, mă rog, o guvernare, pentru că nu au reprezentanți în administrația publică locală și nu înțeleg nevoia de avea prima dată o discuție:

dacă ai o problemă la urbanism, de exemplu, sau nu știu, la Primărie, sau la Consiliul Județean, plecând de la buna colaborare pe care încercăm să o avem la nivel național, te duci la domnul președinte Alin Tișe, la domnul primar Emil Boc sau la domnul Tarcea sau la domnul Mânzat, domnul Vakar, și ai o discuție punctuală pe anumite aspecte care te nemulțumesc sau încerci să găsești până la urmă lucruri bune pe care să le furnizezi în spațiul public”, a declarat președintele PNL Cluj, Daniel Buda. 

Astfel, pe acest model promovat de Daniel Buda, situația hotelului monstruos de pe strada Avram Iancu ar fi trebuit, probabil, discutată în interiorul consiliului local, a administrației locale, pentru că trebuie „să găsești până la urmă lucruri bune pe care să le furnizezi în spațiul public”.

„Și pe urmă, sigur, dacă vezi că aceste lucruri nu funcționează, evident că poți să ieși în spațiul public. 

Acuma, pentru că am început un pic cu lecție politică, da?, pentru cei care vor să intre în politică: prima dată le discuți în interior, toate aceste aspecte care te nemulțumesc. 

Aaa, dacă vezi că cel cu care… partenerul de discuție îți dă ignor sau nu te primește, sau nu-l interesează ceea ce spui tu, minimalizează importanța ș.a.m.d. poți să ai o altă abordare”, a punctat Daniel Buda. 

Acesta a amintit de deschiderea primarului Emil Boc și a președintelui Consiliului Județean Alin Tișe pentru orice „element de noutate”, iar performanța PNL-iștilor clujeni se bazează pe această deschidere și bună colaborare a reprezentanților autorităților de a rezolva problemele semnalate: mai întâi în interior, iar mai apoi în spațiul public. 

Astfel, potrivit „lecției politice” servite de PNL organizației clujene a Uniunii Salvați România, problemele delicate se discută mai întâi în interior. 

Iar în spațiul public pot apărea doar „lucruri bune”. 

Spre exemplu, reclama susținută de PNL-iști pe rețelele de socializare, din care aflăm că municipiul Cluj-Napoca este primul la toate, bifând premiere naționale și internaționale aproape zilnic. 

Mai rău e cu realitatea din teren, atunci când apare câte o construcție montruoasă, precum cea de pe strada Avram Iancu, peste care liberalii clujeni trec cu vederea… 

„Cu îngăduință”, după cum afirmă Daniel Buda. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *