Din oras

PLATITI DE TINE: Peste 4.800 de lei, salariu la Oficiul de Dezvoltare Rurala Cluj

Seria articolelor “Platiti de tine” are menirea ca, in spiritul transparentei institutionale, sa dezvaluie cele mai mari salarii din deconcentrate, institutii unde conducerea se schimba dupa culoarea politica de la putere si unde, uneori, salariile subordonatilor le depasesc pe cele ale sefilor. Vom intalni bugetari care castiga de cinci sau de zece ori salariul minim pe economie.

 

La Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit ajung oamenii care doresc sa acceseze fonduri europene prin diferite masuri. Aici obtin informatiile, aici depun proiectele si de aici afla daca sunt selectati pentru a primi fonduri nerambursabile. Exista 42 de oficii judetene si sapte centre regionale aflate in subordinea Agentiei Nationale. La Cluj, sefia Oficiului a fost mereu un post de success, fiind ocupat pe rand de Claudia Anastase, acum consilier local, si de Vakar Istvan, acum „vicele” Consiliului Judetean.

Acum, postul de director este ocupat de Grigore Suciu, pentru un salariu lunar de peste 4.800 de lei. Suciu a fost director la Regia Autonoma a Domeniului Public din Cluj-Napoca pentru o perioada scurta, dupa care la Bucuresti a fost la conducerea mai multor firme, iar pentru cateva luni a fost si consilier in Secretariatul General al Guvernului. Declaratia de avere arata ca are opt terenuri, o casa si un apartament in Cluj si o casa de vacanta in Gilau.

Urmatorul salariu din institutie ii apartine directorului adjunct, Ioan Bota, in valoare de 4.600 de lei, dupa care urmeaza salariul de sef de serviciu de 4.200 de lei. Diferenta pana la urmatorul salariu este de peste 1.000 de lei, de vreme ce un consilier este platit cu 3.100 de lei. Mai mult, plata lunara a unui referent este mai putin de jumatate din remuneratia de consilier, ajungand putin peste 1.400 de lei.

 

TOP 5 salarii OJPDRP Cluj

  • Director – 4.818 lei
  • Director adjunct – 4.612 lei
  • Sef serviciu – 4.271 de lei
  • Consilier – 3.166 de lei
  • Referent – 1.446

 

Foto: apdrp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *