
de Szakats Istvan
Bună ziua, vin din partea domnului doctor Bode.
Dumnealui are niște treabă, așa că m-a trimis pe mine să vă zic că:
1. UBB poa’ să tot se dea de ceasu morții să formuleze câde elevat că a mai găsit niște goange în lucrarea mea și să sesizeze CNATDCU., pentru că:
2. conform Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, titlul de doctor poate fi anulat doar la cererea Ministerului Educației, cu respectarea termenului de 1 an de la data emiterii actului pentru introducerea acțiunii în anulare. Deci să aveți o zi faină.
3. Ministerul Educației oricum nu are competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat elaborate, iar controlul de legalitate trebuie să facă referire la aspecte ce țin de desfășurarea procedurii de conferire / atribuire în vigoare. Deci să aveți o zi faină.
A, că între timp Ministerul Educației și CNATDCU cică tocmai „cooperează pentru a găsi soluțiile potrivite pentru a construi o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză și verificare a încălcării normelor de etică”? Binie mă, stați liniștit. Și, așa cum am zis, să aveți o zi faină.
Să nu fie pardon, aveți aici Decizia CCR: DECIZIA Nr.364 din 8 iunie 2022
Prin urmare, altfel sună ce zice dl. rector al UBB: ”Atât se putea face legal. Asta a supărat pe toată lumea”…
”O universitate trebuie să fie reper. UBB şi-a asumat lucrul ăsta şi nu va fi instrumentalizată nici de tribunale populare, nici de factorul politic. Am avut o primă etapă anul trecut, când Comisia de Etică a primit un număr x de sesizări, nu mai ţin minte exact câte, patru sau cinci sesizări, ca suspiciuni de abatere de la etică. Comisia de Etică a analizat acele abateri, le-a confirmat pe cele mai multe dintre ele. A luat măsurile interne pe care le putea lua, că nu poţi să faci orice ca universitate, şi a anunţat Comisia Naţională – CNADTCU pentru demersuri suplimentare şi pentru alte decizii. Atâta se putea face legal. Asta a supărat pe toată lumea. Unii aşteptau nu ştiu ce să facem, alţii să nu vedem problemele care erau acolo”, a declarat rectorul UBB la Prima TV.