Din oras

Placute comemorative pentru evreii deportati la Auschwitz in garile din Cluj si Dej

Cei 17.000 de evrei clujeni deportati in lagarele de exterminare de la Auschwitz, acum 70 de ani, vor fi omagiati printr-o serie de placute amplasate in doua gari din Cluj.

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” in colaborare cu Ministerul Transporturilor aduce un omagiu victimelor Holocaustului printr-o serie de placute amplasate in gara din Cluj-Napoca si Dej. In Cluj-Napoca placuta va fi amplasata in Gara Mare, in 27 mai.

“Vor fi amplasate placute in 12 gari din Transilvania de Nord, de unde au fost dusi evreii spre Auschwitz. Noi in fiecare an comemoram, insa in acest an are o anvergura mai mare”, a spus liderul comunitatii evreiesti din Cluj-Napoca, Robert Schwartz.

In Cluj-Napoca, memoria evreilor disparuti in lagarele naziste va fi comemorata si prin dezvelirea singurului Monument al Holocaustului. Ambele evenimente vor avea loc in 27 mai.

“Sunt 70 de ani de cand fratii nostri au fost deportati, deci e o comemorare rotunda. Tot in 27 mai va fi dezvelit si Monumentul Holocaustului”, a spus Schwartz.

Primul monument al Holocaustului din Cluj-Napoca a fost finantat de la Consiliul Local cu 150 de mii de lei. Sculptura este creata pe baza schitelor unuia dintre cei mai mari artisti ai Transilvaniei, Lövith Egon Marc, de origine evreiasca. Potrivit propunerii facute de comunitatea evreiasca din Cluj-Napoca, monumentul este pozitionat intr-un loc cu traditie, in Parcul “I.L. Caragiale”, in vecinatatea strazii Baritiu. Pe artera au existat, de-a lungul timpului, doua sinagogi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *