Din oras

Afisele Zilelor Clujului o promoveaza pe Loredana, strada Potaissa si La Terenuri, Manastur

Dupa ce anul trecut a platit 57.000 de euro numai pentru concertul fostei castigatoare a Eurovisionului, Loreen, anul acesta, Primaria Cluj-Napoca s-a zgarcit in tot ceea ce priveste evenimentul “Zilele Clujului”. Pe afisul evenimentului sunt trecute doar nume autohtone, nicio vedeta aparte, niciun nume sonor. Iar afisul, o adevarata lectie de “asa nu”, a fost facut de functionarii municipalitatii, condusi de fostul sef al Serviciului “Hale si Piete”.

Cu o istorie de vandut telefoane mobile si distribuit bauturi alcoolice, Calin Forna, acum mana dreapta a primarului Emil Boc, si-a dat girul pentru afisele de promovare ale Zilelor Clujului: niste cearsafuri albe, cu mult prea multa informatie si cercuri colorate. In bannerele de promovare ale evenimentului clujean sunt promovate niste strazi si piete.

Tema din acest an este multiculturalism

“Ne dorim ca si aceasta editie sa fie un prilej de sarbatoare pentru toti cei care traiesc aici, dar si o ocazie pentru cei care ne traverseaza orasul sa-i descopere farmecul si ineditul”, a declarat Emil Boc.

Probabil ca asta au vrut si afisele sa transmita, prin multitudinea de manute colorate si cerculete mov aruncate pe panza alba, in care sunt trecute nume de strazi si locatii din Manastur.

“Piata Unirii”, “Strada M. Kogalniceanu”, “La Terenuri Manastur”, “Strada Potaissa”, sunt informatiile pe care le-a trecut primaria pe poster. Cu alte cuvinte, asta e informatia pe care ei vor sa o transmita: avem niste strazi, niste piete, niste locuri in care vor fi evenimente. Ce evenimente? “Regal Folcloric”, “Lala Band”, “Gala Operelor Clujene”, “Cargo” si “Loredana”. Atat.

“Desi din punctul de vedere al vizibilitatii se remarca usor, ca informatie nu transmite prea multe. E un amalgam in care cateva nume de artisti si formatii sunt aruncate impreuna cu locatiile in care, cred eu, se vor desfasura festivitatile. Mai mult complica decat ajuta si, vizual, nu incanta ochii nimanui. Mai corect si mai simplu ar fi fost sa se multumeasca cu mai putina informatie si mai clar transmisa. Organizatorii, sponsorii, logo-ul, numele artistilor si site-ul, pentru mai multe informatii. Ar fi fost mai mult decat suficient si ar fi permis mai multa creativitate in a realiza o imagine care sa arate bine in peisajul urban al unui oras care a primit statutul de Capitala Europeana a Tineretului”, spune Christina Carabus, art director.   

Peprezentantii municipalitatii sunt insa mandri de rezultatul muncii lor: „Noi l-am facut, noi l-am printat”, spun ei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *