Desi nu este un bastion haute cuisine, Egiptul detine numeroase experiente gustoase, precum mezzes, senzationala hrana de strada si placintele orientale. Egiptenilor le place sa manance si sa-si imparta bucatele, discutand la nesfarsit deliciul platoului pe care-l servesc, oricat de simplu ar fi.
La egipteni, ospitalitatea si placerea gastronomica isi are originea departe in trecut; multe dintre mancarurile de care se bucura egiptenii de astazi faceau parte in mod frecvent din meniul din antichitate. Supa meloukhia, friptura de gasca si pestele sarat si uscat (fasieekh) sunt exemple evidente. In afara de aceste cateva mancaruri traditionale, bucataria egipteana a primit caracteristici diverse de-a lungul istoriei, deorece a fost influentata de persi, greci, romani, arabi si otomani.
Fuul (fasole fava), inabusit si consumat cu paine, reprezinta meniul principal al Egiptului. Din acest soi de fasole se prepara si chiftele (toameya), servite adesea cu fuul. Un alt meniu principal, de obicei vandut ca mancare de strada, este kushari, un amestec de macaroane, linte, orez si naut, servit cu ceapa inabusita si deasupra cu un calup generos de sos iute de tomate.
Mancarurile oferite in Egipt sunt reprezentate de o masa plina de mezze, sosuri si salate. Mezze se serveste cu bauturi, ca o gustare usoara sau ca aperitiv. Aceste gustari pot fi orice, de la o farfurie de hummus (pireu de naut), legume murate sau mahshi (legume umplute), pana la placinte cu carne.
Carnea e considerata alimentul celor bogati si al aristocratilor; egiptenii mai saraci se limiteaza la un meniu bazat pe cereale si linte si exista o singura zi pe an cand este sigur ca vor gusta un dumicat de carne (miel sau oaie): Id al-Kebir, a zecea zi a ultimei luni din calendarul musulman. Islamul interzice carnea de porc, dar astazi se gaseste si carne de vita si vitel. De obicei, carnea se prepara sub forma de kebab sau kofta (carne toccata de miel) sau se inabusa. Organele – mai ales ficatul, rinichii si testiculele – sunt considerate delicatese.
Desertul traditional la o masa acasa este un bol de fructe de sezon; exista, ca desert, cateva budinci egiptene delicioase, printre care si muhallabia, o crema de lapte ingrosat cu faina de cereale si orez, si roz bi-laban, o budinca crema de orez, ambele ornate cu migdale si fistic. Un desert mai sofisticat este umm ali, o budinca de paine calda, reconfortanta, cu nuca de cocos, stafide, nuca si frisca.
Produsele de patiserie sunt servite la ocazii speciale. Baklawa este probabil cea mai renumita prajitura orientala, un foetaj cu umplutura de nuca sau migdale, glazurat cu sirop de muguri de portocal. In Egipt, bosbonsa este si mai comuna, o prajitura de gris insiropata, cu nuca si konafa, taietei subtiri cu smantana densa, branza dulce sau nuca prajita si sirop.
Oferta de bauturi racoritoare este in functie de anotimp. Cea mai frecventa bautura intalnita este asir laymun (lamaie sau chitra proaspata) care, de obicei se serveste indulcit. Se poate alege si intre asir burtuqan (portocale de vara sau de iarna proaspat stoarse), moz (banana), gazar (morcovi) sau gawafa (guaura dulce). In functie de anotimp, puteti gusta asir ruman (suc de rodii), farawla (capsuni), manga (mango) si asab sau gasab (suc dulce al trestiei de zahar presate). Vara, comerciantii stradali vand pahare de laymun (lamaie), tamar hindi (tamarind) si ersoos (lemn-dulce).
Egiptul este antialcoolic, conform preceptelor musulmane. Bauturi alcolice se pot gasi numai in localuri in stil occidental. Pe prioada Ramadanului multe baruri sunt inchise. Berea Stella fermentata local este acceptabila. Dintre vinuri, cel mai important este soiul Cru des Ptolemees, un vin alb fabricat din Pinot blanc. Alte vinuri ce se gasesc pe piata sunt Rubis d’Egipt (un roze), Omar Khaiam (un vin sangeriu din Cabernet Sauvignion). In afara de zibeeb, ouzoul egiptean de incredere sau arakul, spirtoasele locale este mai bine sa fie evitate.
Ceaiul se bea in mod regulat, cat se poate de tare si dulce. Cafeaua araba se prepara si se serveste in cafenele dupa metode vechi de secole, fara dispozitivele sofisticate ale inventiei europene. Zaharul si apoi cafeaua macinata sunt adaugate la apa fierbinte si lasate sa clocoteasca intr-un kanaka de alama. Oahwagi aduce kanaka si cana pe o tava de cositor, apoi toarna lichidul cu grija, pastrand zatul.