In vizor

Pietonii și șoferii sunt „în război” pentru fiecare bucată de trotuar: un părinte a trecut cu căruciorul peste mașina care bloca tot trotuarul

În Cluj-Napoca se dă zilnic câte o bătălie între pietoni și mașini pentru a deține supremația pe trotuare. Desigur că cei mai afectați sunt părinții care au cărucioare sau persoanele cu dizabilități care au curajul să iasă din casă în căruciorul cu rotile. 

Un episod al acestui război s-a consumat azi pe strada 21 Decembrie, unde circulația pietonilor oricum este mult îngreunată din cauza lucrărilor de modernizare a străzii. Singurul trotuar cât de cât accesibil este blocat de mașinile parcate. În aceste condiții, un tătic care avea un copil în cărucior a fost nevoit să treacă cu căruciorul peste mașina care i-a blocat accesul. 

Noroc că tăticul a avut suficientă forță să ridice căruciorul, dacă era o mămică trebuia fie să se întoarcă, fie să își asume riscul de a circula pe stradă. 

Astfel de situații sunt reclamate zilnic de către clujeni, iar Poliția Locală ar trebui să fie mai vigilentă, mai ales acum că au cadrul legal să dispună ridicarea mașinilor parcate pe trotuar. 

sursa: InfoTraficCluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *