Din oras

Peter Tunde, fostul inspector scolar adjunct, condamnata definitiv la inchisoare cu executare

Fostul inspector scolar adjunct Peter Tunde a fost condamnata definitiv la doi ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, dupa ce Curtea de Apel Cluj a respins, luni, apelul acesteia impotriva sentintei Tribunalului Cluj, care dispusese aceeasi pedeapsa, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentantilor Curtii de Apel Cluj, magistratii au respins atât apelul facut de Peter Tunde la decizia Tribunalului Cluj, prin care aceasta fusese condamnata la doi ani si sase luni de inchisoare cu executare, pentru ca a primit peste 10.000 de euro ca sa intervina pentru promovarea unor candidati la bacalaureat, cât si apelul facut de denuntatorul din cauza, condamnat la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare.

Decizia instantei este definitiva.

Potrivit sursei citate, din pedeapsa de doi ani si sase luni de inchisoare lui Peter Tunde i se va scadea perioada de aproape opt luni in care a fost arestata preventiv sau la domiciliu.

„Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatii P.T.I.C (Peter Tunde Ilona Csilla – n.r.) si P.V.F (Persa Vasile Felician – n.r.), impotriva sentintei penale nr. 41 din 28 ianuarie 2015 a Tribunalului Cluj. in baza art. 424 alin 2,3 Cod de Procedura Penala deduce din durata pedepsei sate inculpatei Peter Tunde Ilona Csilla durata retinerii, arestarii preventive si a arestului la domiciliu de la 01.09.2014 la zi”, se arata in solutia sentintei, publicata pe site-ul Curtii de Apel Cluj.

Tribunalul Cluj a condamnat-o pe Peter Tunde, in 28 ianuarie 2015, la doi ani si sase luni de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi, pe o perioada de trei ani dupa executarea pedepsei, interzicându-i-se inclusiv dreptul de a mai ocupa functii de inspector scolar sau de a mai fi numita in comisii de examen.

Fosta adjuncta a sefului Inspectoratului scolar Judetean Cluj a fost retinuta in 1 septembrie 2014 si arestata preventiv o zi mai târziu, fiind acuzata ca a cerut, potrivit DNA, de la mai multe persoane peste 20.000 de euro, din care a primit 10.300 de euro, pentru a interveni pe lânga membrii comisiilor de bacalaureat pentru ca acestia sa acorde note mai mari sau note de trecere unor candidati la bacalaureat.

in 24 septembrie 2014, Peter Tunde a fost trimisa in judecata in stare de arest preventiv, pentru trafic de influenta.

„In perioada iunie – 1 septembrie, Peter Tunde Ilona Csilla, in calitate de inspector scolar general adjunct in cadrul ISJ Cluj, a pretins de la 14 persoane suma totala de 21.300 de euro, din care a primit efectiv suma totala de 10.300 de euro. Aceste sume au fost pretinse de catre inculpata pentru ca, prin influenta de care se prevala ca o are asupra membrilor comisiilor de evaluare/corectare de la examenele de bacalaureat sustinute la nivelul municipiului Cluj-Napoca, in sesiunile de vara si toamna 2014, precum si asupra membrilor comisiilor de corectare de la examenele de definitivat si titularizare sustinute in luna iulie 2014, ii poate determina pe acestia la notarea favorabila, superioara dar si pentru obtinerea notelor de promovare in favoarea unor candidati”, arata DNA intr-un comunicat.

In acelasi dosar, a fost trimis in judecata si Vasile Felician Persa, care i-ar fi dat 1.700 de euro lui Peter Tunde, pentru ca aceasta sa isi exercite influenta asupra membrilor comisiilor de bacalaureat.

In 31 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj a inlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu in cazul lui Peter Tunde.

Dupa arestare, Peter Tunde a fost eliberata din functia de inspector scolar adjunct al ISJ Cluj printr-un ordin al ministrului Educatiei.

Peter Tunde ocupa functia de inspector scolar judetean adjunct din anul 2006, fiind sustinuta de UDMR.

sursa foto: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *