PORTRET

Marius Solomon, bucătar-șef la Cabinet de Vin&Cocotte: ,,Zâmbetul clientului, când îi aducem mâncarea, plătește, de fapt, munca pe care o facem noi”

Marius Solomon e un tânăr clujean de 26 de ani, pe care ambiția și pasiunea pentru arta culinară l-au propulsat în carieră și, după ce-a fost bucătar la mai multe restaurante de top din Cluj, acum e bucătar-șef la Cabinet de Vin&Cocotte, un mic restaurant cochet de pe Eroilor, un local unde se mănâncă și se gătește cu pasiune. Si despre care se poate spune ca este, cel putin in acest moment, cel mai bun restaurant din Cluj-Napoca.

Zâmbetul mulțumit al clientului  e pentru Marius cea mai mare satisfacție a profesiei sale, pentru că ,,dacă lucrezi toată ziua și clientul nu e mulțumit, înseamnă că lucrezi degeaba”. Iar bucătarul-șef de la Cabinet de Vin&Cocotte nu lucrează degeaba, ci cu folos, împreună cu echipa sa oferindu-le celor ce le trec pragul preparate culinare mai deosebite, o bucătărie complexă, din care nu lipsește niciodată singurul ingredient de neînlocuit pentru o mâncare adevărată: sufletul.

A lucrat începând de pe clasa a XI-a

Tatălui său, cadru militar, îi plăcea foarte mult să gătească, de la el Marius preluând de mic pasiunea pentru bucătărie, pe care și-a redescoperit-o acum 8 ani, când s-a angajat pentru prima dată, pe timp de vară, la o firmă de catering. 

Primul job l-a avut pe clasa a XI-a, pe când era elev la Blaga, apoi pe a XII-a mergea deja la evenimente, având și diplomă de bucătar și, după ce a luat bacul, s-a angajat la Tokio, un restaurant cu specific japonez, unde a lucrat o jumătate de an. A urmat Baracca, pentru 3 ani de zile, timp în care și-a făcut și cursul de specializare de bucătar-șef, iar apoi Marius s-a angajat la Da Vinci, unde a gătit timp de 3 ani, interval în care a obținut o nouă diplomă, de bucătar specialist. De 6 luni încoace, preparatele lui pot fi savurate la Cabinet de Vin&Cocotte.

,,Am avut norocul să lucrez cu bucătari foarte buni”

Chiar de la început, Marius a avut șansa de a lucra alături de bucătari remarcabili, care l-au format  și care încă îl susțin, ori de câte ori are nevoie:

,,Am avut norocul, de când am început să lucrez, cu bucătari foarte buni, care au avut grijă de mine și încă au grijă. Mă înțeleg foarte bine cu foștii mei bucătari-șefi, care m-au format și mă ajută și acum, ne ajutăm unul pe altul – e o echipă care s-a format în Cluj, care asta facem, nu e o concurență între noi, ci o colaborare.”

,,Zâmbetul clientului, când îi aducem mâncarea, plătește de fapt munca pe care o facem noi”

Pasiunea, respectul și grija față de mâncare și implicit față de client fac diferența între un bucătar bun, și unul mediocru. Satisfacția lui Marius e direct proporțională cu cea a clienților săi – de fapt adevărata răsplată pentru sufletul pus în bucătărie:

,,Îmi place  această profesie, pentru că e vorba de zâmbetul clientului când îi ducem mâncarea și o punem pe  masă, atunci clientul se uită, gustă, îi place, și asta plătește de fapt munca pe care o facem noi, satisfacția e să le facem pe plac clienților. Dacă lucrezi toată ziua și clientul nu e mulțumit, înseamnă că lucrezi degeaba.”

Un bucătar-șef, conform lui Marius, trebuie să se poată impune în fața echipei, prin ceea ce face, prin coordonare și respect față de oamenii pe care îi conduce, el sperând să fie un exemplu de profesionalism pentru cei alături de care lucrează:

,,Într-o bucătărie ești într-o continuă învățare, niciodată  nu poți zice că tu le știi pe toate și nu mai ai ce învăța, și de-asta e și colaborarea asta între bucătari, pentru că tot timpul trebuie să înveți ceva, mereu apare o tehnică nouă și atunci întotdeauna trebuie să crești, să încerci altceva și să experimentezi.

Dacă un bucătar nu își face meseria din pasiune și nu respectă anumite reguli de bază, și nu se respectă pe el ca specialist, atunci se vede și pe farfuria lui, pe preparatele care ies din bucătărie – clientul vede o farfurie care e făcută cu respect și cu grijă și una care e făcută așa, ca să fie la număr: a ieșit comanda, facem, și e bine și așa! Nu există că e bine și așa.”

Un restaurant mic, cochet, în care bucătarii pot interacționa cu clienții

În opinia lui Marius Solomon, Clujul e un oraș cu restaurante bune și variate: ,,Poți mânca bine în Cluj și ai unde mânca!” În plus, foarte mulți bucătari clujeni au lucrat în afara țării și de-asta restaurantele Clujului au un specific internațional, ,,pentru că fiecare, cum merge, aduce de acolo ceva”.

Cabinet de Vin&Cocotte, restaurantul a cărei bucătărie e condusă de Marius, e un concept nou de local, cu o bucătărie complexă, în care majoritatea preparatelor culinare sunt gătite și servite în cocote de fontă – de aici și numele. Fiind un restaurant mic și cochet, cu o atmosferă intimă, de un farmec aparte, ca bucătar-șef Marius poate  ușor interacționa cu clienții săi, de a căror opinie ține întotdeauna cont:

,,Poți să vezi ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, ce părere au despre  ceea ce facem – ținem cont de părerea clientului, care contează foarte mult pentru noi.”

,,Suntem o echipă tânără și pasionată de bucătărie”

La Cabinet de Vin&Cocotte, sub coordonarea lui Marius, s-a format o echipă de bucătari ce gătesc cu plăcere, profesioniști pentru care bucătăria e mai mult decât un simplu job:

,,La noi nu vine lumea la serviciu, și când se termină programul, se duc acasă – aici vin și lucrează cu plăcere, și clienții văd treaba asta.”

Deși restaurantul e deschis doar de 6 luni, și-a format deja un grup de clienți fideli, ce apreciază pasiunea pe care echipa de bucătari o pune în cocote, sub formă de preparate aparte:

,,Avem foarte mulți clienți care au venit și au încercat un meniu, au fost mulțumiți și revin în continuare. Îmi doresc ca lumea să mă cunoască în locul în care lucrez, să aprecieze ceea ce fac, să prețuiască ceea ce facem împreună cu echipa, pentru că la orice preparat lucrează mai mulți oameni, nu doar unul, și niciodată nu o să pot să zic că eu am făcut aia, pentru că am în spate o echipă care mă ajută și cu care facem împreună – sub coordonarea mea, dar de lucrat, se lucrează împreună. Niciodată un bucătar bun nu o să zică că el a făcut singur toate; chiar dacă un preparat îl asamblează o singură persoană, în spatele lui ansamblele și subansamblele sunt făcute de mai multe persoane.”

,,Sunt o persoană ambițioasă și pasionată de ceea ce face”

Bucătăria fiind pasiunea sa, Marius e prezent ,,la datorie” oricând e nevoie, această activitate ocupându-i cea mai mare parte din timp. Prin urmare, pentru el e foarte importantă susținerea și înțelegerea familiei:

,,Eu sunt căsătorit și atunci e necesar ca soția mea să mă înțeleagă, eu sunt plecat mai tot timpul de acasă și de multe ori și acasă stau și lucrez. Trebuie să ai susținerea familiei, care să înțeleagă ce faci, ca să poți progresa; trebuie să înțeleagă pentru ce, și ce înseamnă bucătăria pentru tine.”

Ingredientele de bază ale propriului succes profesional, Marius le consideră a fi pasiunea și ambiția, plus spiritul organizatoric moștenit de la tatăl său:

,,Sunt o persoană ambițioasă și pasionată de ceea ce face și de-asta am și reușit să ajung la vârsta asta să conduc bucătăria unui restaurant de top din Cluj. Și, zic eu, sunt un bun organizator, și treaba asta vine de la tatăl meu, care a fost cadru militar, și cumva el mi-a imprimat în minte strictețea în ceea ce fac și punctualitatea.”

Un bucătar, așadar, îndrăgostit de profesia sa, ce pune pe harta Clujului un nou topos al delectării papilelor gustative, un restaurant cu o ambianță aparte, cu o mâncare mai sofisticată, gătită cu respect, cu plăcere și cu suflet, ingrediente ce țintesc un singur scop: zâmbetul mulțumit al gurmanzilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *