Rautacisme

Pentru că în județul Cluj nu mai sunt probleme de rezolvat, deputatul PSD Horia Nasra a luat-o pe arătură

Pentru că în județul Cluj nu mai sunt probleme de rezolvat, din lipsă de activitate, deputatul PSD Horia Nasra a luat-o pe arătură, raportând, printr-un comunicat de presă, majorarea cu 111% a exporturilor de grâu românesc, o meteahnă comunistă de care se pare că tinerii lideri ai PSD încă mai sunt bântuiți. 

Într-un pur limbaj de lemn ceaușist, liderul Partidului Social Democrat Cluj se laudă cu admirabila producție sporită la hectar, datorată obiectivelor îndrăznețe ale programului de guvernare PSD:

„PSD prin programul de guvernare și-a propus obiective îndrăznețe pentru agricultura din România având în vedere potențialul agricol foarte mare. Primul pas a fost acordarea subvențiilor la timp, apoi importantă a fost măsura prin care fermierii autohtoni vor beneficia de credite ieftine, pentru achiziția de terenuri agricole, pentru asigurarea capitalului de lucru și a investițiilor necesare.

Conform analizei agenției `United States Department of Agriculture – Foreign Agricultural Service` strategia PSD privind agricultura este confirmată de rezultatele primelor luni, exporturile de grâu românesc s-au majorat cu 111% ajungând la un total de 3,8 milioane de tone față de cele 1,8 milioane de tone din intervalul anului trecut.

Aproximativ 80% din exporturi au avut ca destinație Vietnam, Egipt, Iordania sau Libia iar agenția americană a preconizat pentru 2017 și o creștere a  exporturilor de făină în Africa și Orientul Mijlociu” a declarat deputatul Gabriel Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

Așteptăm cu mult interes viitoarele comunicate de presă ale liderului social-democrat, care, cu siguranță, vor conține planul cincinal pentru agricultură. În acestea vom fi, cel mai probabil, anunțați că România, datorită partidului iubit, PSD, va deveni în curând grânarul Europei și chiar al întregii lumi, urmând a depăși în cifre recordurile mondiale la export către țările tovarășe și prietene. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *