Reportaj

Parcul Feroviarilor, o amintire trista a Oraselului Copiilor de odinioara

Pana in ’90, Parcul Ferovioarilor din Cluj era, in perioada Sarbatorilor , cel mai animat loc din oras. Un orasel al copiilor intins pe cinci hectare, unde cei mici il asteptau pe Mos Craciun bucurandu-se de patinoarul din mijlocul intinderii, sau plimbandu-se cu trenuletul colorat. Acum, e mai cel mai trist loc din oras, doar vantul se mai misca in batranul parc, incremenit sub viscol si zapada. Prins la mijloc intre disputele ecologistilor si ale administratorilor, clubul de fotbal CFR Cluj, Parcul Feroviarilor pare uitat de clujeni, iar like-arii de pe Facebook au uitat, si ei, sa apese pe butonul de apreciere.

Nicaieri nu se facea mai simtita feeria Sarbatorilor de iarna ca in Parcul Feroviarilor. Oraselul Copiilor se deschidea in fiecare iarna, pentru cei mici, aici se realizau spectacole de teatru , iar un trenulet strabatea marginile parcului, ce se intinde pe 5,3 hectare. Pe atunci iernile erau mai geroase si zapada din belsug, isi amintesc clujenii, iar parcul era o intindere alba, luminata de felinare, cu banci cochete, patinoar si loc de distractii.

Acum, parcul a incremenit in timp. Privelistea e dezolanta, doar stapanii de caini mai vin aici sa isi plimbe patrupedele, printre balarii si vegetatie uscata.

Odinioara un simbol al orasului, parcul nu isi poarta cu demnitate titlul de “al doilea parc ca intindere din Cluj”. Doar Niculai, pe care-l vezi zilnic prin Cluj adunand cartoane, se bucura de starea actuala lucrurilor. La intrarea in parc, imediat pe dreapta, Niculai a primit o baraca din lemn unde isi mai odihneste oasele din cand in cand.

Nea Costin a copilarit in acest parc, acum isi plimba cainele, pe Eco, in fiecare zi printre arbusti netaiati si poteci de mult uitate. Isi aminteste cu nostalgie de perioada Sarbatorilor, cand venea cu parintii aici.

“Aici am crescut. Era vin fiert, pe mese turta dulce si dulciuri. Parcul era aranjat, peste tot era luminat. Era oraselul copiilor, si putea sa intre oricine. Parintii stateau cu noi pana tarziu, la patinoar. Trenuletul ne plimba in jurul parcului, acum se mai vad cateva traverse pe jos. Aveam si masinute, venea si circul. Erau zapezi mari pe vremea aceea, ne bulgaream cu ceilalti copii”, isi aminteste Costin Miclaus.

In mijlocul unui stufaris, se poate vedea si acum vechiul patinoar, cu argini din beton. Vechile traverse din lemn, cate au mai ramas din sina, sunt depozitate intr-un colt, langa gard. Atat a mai ramas din amintirea vechiului trenulet al copiilor.

Singura parte modernizata a parcului este un teren de fotbal, pe care un paznic il curata de zapada. Aici se antreneaza juniorii de la Clubul CFR, ne povesteste Costin Miclaus, aratand catre vestiarele amenajate pentru sportivi.

Desi locuieste de o viata langa parc, Costin Miclaus nu stie de ce a ajuns parcul in asemenea stare de degradare.

“Intr-un fel, sunt bucuros, ca avem unde sa plimbam cateii. Cine stie, poate ne trezim cu niste blocuri construite aici”, spune clujeanul.

Parcul Feroviarilor a fost atestat documentar la sfarsitul secolului al XIX-lea, aici fiind targul de vite al orasului. In anii ’60, a luat actualul nume si a fost transformat inparc de distractii pentru copii.

A ajuns in paragina din 1991, cand a fost dat in administrarea Sucursalei Regionale CFR Cluj. Din 2010, finantatorul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany a devenit administratorul parcului, in urma unui contract de cesiune pentru 25 de ani cu Ministerul Transporturilor. Paszkany plateste, anual, 64.000 de euro, adica in jur de 5.400 de euro pe an pentru parc.

Dupa ce a fost luat in folosinta, Paszkany promitea ca va transforma parcul intr-o zona de agrement. In 2010, spunea ca va investi peste 1,5 milioane de euro pentru amenajare. Urma sa se construiasca doua terenuri mari, cu gazon, si alte doua terenuri sintetice.

El mai promitea ca va amenaja si un parc de joaca, unde accesul publicului va fi liber, ca si in parcul propriu-zis.

Din aceste planuri, Paszkany a reusit sa amenajeze un singur teren de fotbal. In 2011, cand s-au inceput lucrarile, activistii ecologisti au protestat fata de taierea copacilor din parc si au cerut oprirea lucrarilor. Au fost organizate si cateva proteste, acuzandu-l pe Paszkany de distrugerea arborilor batrani din parc. Dupa mai multe dispute cu ei, anul trecut finantatorul CFR Cluj a anuntat ca renunta la investitie.

„De ce sa ma omor ca sa fac ceva, cand vin altii si contesta. Eu nevoie nu am de acel parc. Ii invit pe ei sa se implice. Sa vina fiecare sa planteze acolo ce-si doreste. Sa faca dezbateri cu cine doresc ei. Pe mine nu ma mai intereseaza. Sa faca cei care contesta, să vedem ce va ieşi. Pe urma, peste doi ani sa vedeti ce e cu parcul. Renun la parc!“, declara Paszkany anul trecut.

Acum, singurul locuitor al parcului este Neculai, alaturi de paznicii care matura zapada si intretin terenul. Ecologistii au uitat de el, nu mai e loc de proteste, iar pe facebook abia 19 like-ari si-au aratat interesul pentru Parcul Feroviarilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *