Afacerea zilei

Obligaţiunile Crama la Salina intră la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB pe 23 iunie

Bursa de Valori Bucureşti a anunţat că obligaţiunile producătorului de vin Crama la Salina din Turda, în valoare de 2 mil. euro, vor debuta joi, 23 iunie pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB.

Bondurile se vor tranzacţiona sub simbolul bursier ISSA26E. Crama La Salina, care gestionează 42 de hectare aflate pe Dealurile Durgău, a derulat la sfârşitul anului trecut un plasament privat de vânzare de obligaţiuni, în cadrul căruia au participat 41 de investitori dintre care 40 de persoane fizice şi o persoană juridică.

Compania a vândut 20.000 de obligaţiuni garantate, neconvertibile, dematerializate, cu o valoare nominală a unei obligaţiuni de 100 de euro. Subscrierile din cadrul ofertei s-au realizat la valoarea nominală.

Obligaţiunile au o maturitate de 5 ani, cu scadenţa la 10 decembrie 2026 şi o rată a cuponului de 8% pe an, cu plata trimestrială.

Fondurile atrase în urma emisiunii de obligaţiuni vor fi utilizate pentru producţia de vinuri şi organizarea de evenimente de promovare şi vânzare în proximitatea culturii de vie, precum şi pentru extinderea cramei, realizarea de noi dotări, echiparea cu un laborator de analize, achiziţia de butoaie, tancuri de inox şi pompe.

Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker listat la Bursa românească.