CCR a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, că sancțiunea disciplinară de excludere din magistratură a judecătorilor și procurorilor este constituțională doar dacă nu are efect permanent.
”A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.100 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent”, se arată în comunicatul CCR.
Articolul 100 din statutul magistraților prevede:
(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul
b) diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanță sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior
d) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni
d^1) retrogradarea în grad profesional
e) excluderea din magistratură