Focus

O doamnă de 70 de ani a fost furată chiar în Primărie

Deși pare incredibil, în cadrul Primăriei din Cluj-Napoca, poți rămâne fără acte. Iar ceea ce este cu adevărat de necrezut se referă la neglijența cu care sunt tratați cetățenii într-o instituție de stat, astfel că, în cele din urmă, hoțul nici măcar nu poate fi identificat. Chiar dacă furtul a avut loc în plină zi, nici unul dintre angajații primăriei clujene nu i-a venit în ajutor victimei care a fost furată de acte. Din contra, aceasta a fost agresată verbal și trimisă să-și vadă de treburile ei.

În dimineața zilei de azi, o doamnă în vârstă de 70 de ani s-a deplasat la Direcția de Evidență a Persoanelor Cluj, pentru a-i reînoi buletinul soțului ei, care o însoțea. Astfel, în jurul orei 10 dimineața, după ce s-a plimbat pe la ghișee, aceasta s-a trezit fără acte. Încrezătoare, s-a adresat reprezentanților primăriei, care fără să stea pe gânduri, au repezit-o pe femeie și au anunțat-o sec: ″Camerele de supraveghere nu funcționează. Nici măcar nu sunt băgate în priză″. Dezarmată, dar revoltată, femeia a plecat acasă cu gândul de a depune mâine o plângere.

Ne-am deplasat și noi la Serviciul de Evidență a Populației, unde am fost întâmpinați cu aceeași indolență de către funcționarii primăriei, dar cu altă variantă a realității. Nouă ne-au spus că, din contra, camerele funcționează perfect. Oricum, rămân doar două variante: fie camerele de supraveghere nu funcționează permanent, fie funcționarii au preferat să se descotorosească de un cetățean care plătește dările către oraș și din a cărui muncă, până la urmă, sunt plătiți funcționarii, adică bugetarii. 

Dincolo de orice, poți rămâne cu gura căscată de faptul că, în interiorul unei instituții de stat, dintr-un oraș cu pretenții, un cetățean poate fi neglijat, chiar dacă a devenit victima unui furt. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *