Politica

NICI NU S-A BURZULUIT BINE EMIL BOC LA CENTRALELE DE APARTAMENT, că Ministerul Mediului pregătește interzicerea instalării centralelor termice de apartament în blocurile nou construite

Ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, a anunțat vineri că ministerul pe care îl conduce pregătește un set de măsuri ce include, printre altele, și interdicția de a instala centrale termice proprii în blocurile care se construiesc acum. Potrivit ministrului, aceste locuințe noi vor putea avea centrală comună sau vor trebui să fie conectate la rețelele de încălzire ale orașelor. Că interdicția contravine Tratatului de funcționare al UE deoarece încalcă libertatea statelor membre de a decide cu privire la mixul lor energetic, este o altă poveste. Una în care acești indivizi au de plătit din banul românilor salarii la falimentarele regii din subordinea propriilor primari.

Și ca să vezi ce rapid se mișcă Guvernul după toanele ”centraliste” ale lui Emil Boc… (care are de ținut în sinecură pe bani grei lipitorii săi de afișe angajați la falimentara Regie de Termoficare)

Nici n-a apucat acesta să se dea îngrijorat de aerul din Cluj-Napoca (care era până mai ier cel mai super-aer din Galaxia Cunoscută – pe banii prostoilor de clujeni cu care-și plătește Naestrul publicitatea), că vineri, într-o postare pe Facebook, ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna scrie că „atât ministerul, cât și UAT-urile și cetățenii trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat”.

CITEȘTE: Boc se războiește cu centralele de apartament ca să țină în viață o sinecură cu datorii de milioane de euro

„Odată cu venirea frigului, poluarea aerului ne pune în pericol sănătatea din ce în ce mai mult, pentru că în urma încălzirii locuințelor și în urma traficului substanțele nocive rămân blocate în straturile de aer în apropierea suprafeței, mai ales dacă vremea este liniștită, rece și uscată. Campania #VinereaVerde atrage atenția asupra faptului că optând de cât mai multe ori pentru transportul în comun, putem reduce poluarea care provine din trafic, iar pentru încălzirea verde a locuințelor trebuie să găsim soluții de lungă durată”, a scris ministrul interimar al Mediului.

Ministrul Mediului anunță astfel că, „din aceste considerente, pregătim la minister un set de măsuri care conține printre altele și interdicția de a instala centrale termice proprii în blocurile care se construiesc acum”. „Aceste locuințe noi vor putea avea centrală comună sau va trebui să fie conectate la rețelele de încălzire ale orașelor, care trebuie să fie modernizate pe baza unui plan de acțiune. Doar astfel putem reduce semnificativ emisiile clădirilor”, a arătat el.

”Comisia Europeană nu va propune interzicerea centralelor termice de apartament peste noapte”

La jumătatea lunii octombrie, şefa Directoratului pentru energie al Uniunii Europene, Paula Pinho, declara că forul european nu va propune interzicerea centralelor termice de apartament „peste noapte”, conform Euractiv.

Pinho afirma la un webinar organizat la Parlamentul European că, pe de-o parte, oficialii UE au introdus mai multe cerințe „pentru a ne asigura că se va renunța gradual la centralele pe gaz”.

„Dar trebuie de asemenea să ne uităm unde sunt diferențele între statele membre”, a adăugat aceasta, precizând că unele țări ale UE „sunt mult, mult mai avansate decât altele” în ceea ce privește decarbonizarea.

Pinto afirma că în unele state membre centralele de apartament vor rămâne în funcțiune mai mult decât în altele. „Înțelegem că nu putem introduce o interdicție peste noapte”, spunea oficialul UE.

ONG de mediu au cerut astfel de hipsterisme ”how-dare-you” executivului UE: să se interzică aceste centrale până în 2025, în linie cu recomandările Agenției Internaționale de Energie.

Însă interzicerea centralelor de apartament ar fi probabil ilegală din cauza tratatelor UE, afirmă Alix Chambris, vicepreședinte al Viessmann, producătorul german de sisteme industriale, de refrigerare și încălzire.

”Nu este chiar atât de simplu – [interdicția] contravine Tratatului de funcționare al UE deoarece încalcă libertatea statelor membre de a decide cu privire la mixul lor energetic”, declara aceasta în timpul aceluiași eveniment găzduit de Parlamentul European.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *