Justitie

NEVINOVATUL DOMN’ „PIŢI”

Fostul antrenor al naționalei de fotbal Victor Piţurcă, reţinut de DNA şi pus în libertate marți, în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme în pandemia de COVID-19, ar fi fost persoana care ar fi finanţat iniţial operaţiunea în urma căreia Ministerul Apărării Naţionale a fost păgubit. Piţurcă neagă orice implicare, spunând că nu are „nicio treabă cu această afacere”. Fostul selecționer al României, Şi, totuşi, Victor Pițurcă a jucat rolul finanțatorului în toată această afacere și a fost cel care a încasat profiturile de la Gabriel Țuțu, șeful Romarm, informează Spynews.

  • În ordonanţa de reţinere emisă marţi după-amiază de DNA pe numele lui Alexandru Pițurcă, procurorii descriu care a fost aportul fiecăruia dintre suspecţi la afacerea prin care autorităţile române au fost păgubite, scrie News.ro.
  • Astfel, inițial, antrenorul Victor Piţurcă ar fi finanțat operaţiunea – achitarea furnizorilor, transportului mărfurilor, consiliere juridică şi alte servicii aferente introducerii în România a mărfurilor, se arată în documentele DNA.
  • Fiul fostului fotbalist, Alexandru Victor Piţurcă, ar fi avut rol de intermediar, mediind legătura între finanţatorul real, tatăl său, interpunând S.C. PAV GREEN ENERGY S.R.L, al cărei unic asociat era.

În dosar apar şi alte persoane, care s-au ocupat de logistică, relaţia cu furnizorul şi care l-ar fi ajutat pe şeful Romarm să primească mita.

Procurorii afirmă că şeful Romarm, Gabriel Ţuţu, a organizat întreaga operaţiune comercială, fiind cel care a identificat clientul – Ministerul Apărării, a asigurat transportul aerian şi canalul de comunicare între client – furnizor – finanţator, precum şi importul bunurilor din China prin S.C. INTERARMS IMPEX S.R.L, mai scrie News.ro.

DE REŢINUT: Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins, marţi noaptea, cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării. Nu degeaba „Ţuţulică” este protejatul ministrului Energiei, liberalul Virgil Popescu şi nu degeava Alexandru Piţurcă are firmă de vânzare a energiei.

Dosarul inițial, înregistrat încă din 2020

Dosarul măştilor neconforme în care sunt cercetaţi selecţionerul Victor Piţurcă, fiul acestuia, Alexandru Victorio, dar şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu, a pornit încă din vara anului 2020, fiind înregistrat iniţial la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Pe măsură ce ancheta a avansat, din ea au fost disjunse şi alte dosare, se arată în documentele procurorilor DNA.

  • „Cauza iniţială a fost înregistrată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti sub nr. …/P/2020, care prin ordonanţa cu acelaşi număr din data de 05 .06.2020 şi-a declinat competenţa în favoarea D.N.A. – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, având în vedere calitatea de ofiţer activ în cadrul M.Ap.N. deţinută de colonel C. C. P., farmacist in cadrul UM 0… Bucureşti, dosarul fiind înregistrat sub nr. …/P/2020. Prin ordonanţa nr. …/P/2020 din 19.06.2020 a D.N.A. – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari s-a dispus începerea urmăririi penale ,,in rem” cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297, alin. I C.p. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000, în forma autoratului şi complicităţii”, se arată în documentele DNA, citate de News.ro.

În 29 octombrie 2020, urmărirea penală a fost extinsă şi pentru infracţiunea de evaziune fiscală. În 10 februarie 2021, urmărirea penală a fost extinsă vizând infracţiuni de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, favorizarea făptuitorului şi accesul ilegal la un sistem informatic.

În aceeaşi lună, februarie 2021, urmărirea penală a fost extinsă pentru infracţiuni de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare şi luare de mită, procurorii autosesizându-se cu privire la aceste fapte.

În data de 13 aprilie 2022 s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de coruptie săvârşite de militari din cadrul DNA cu privire la infracţiuni de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, luare de mită , dare de mită.

Pe de altă parte, în 9 iulie 2020 a fost înregistrat la DNA – Secţia de combatere a corupţiei, sub un denunţ formulat de o persoană cu identitate protejată, cu privire la faptul că directorul general al CN Romarm SA ar fi primit foloase necuvenite în scopul achiziţionării, în condiţii păguboase pentru statul român, a unor utilaje / linii de producţie de măşti de protecţie. În aceeaşi lună a fost dispusă urmărirea penală in rem în dosar.

În august 2022, din dosarul de abuz în servicu în care era cercetat Ţuţu s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la faptele vizând achiziţia unui lot de măşti de protecţie produse în Vietnam.

Ulterior, au fost reunite două dosare, ajungându-se la cel în care au fost reținuți directorul Romarm şi fiul lui Piţurcă.

DNA a anunțat oficial marți că Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, a fost reținut în dosarul privind achiziţia de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19. Procurorii propun arestarea preventivă a lui Alexandru Pițurcă, dar și a șefului Romarm, Gabriel Țuțu, pus în libertate între timp, fără nicio restricție.

Dosarul cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile va fi trimis marți Tribunalului București. Și în cazul șefului Romarm procurorii au propus arestarea preventivă, dosarul urmând să fie trimis Tribunalului tot marți, conform unor surse judiciare.

Conform DNA, Țuțu i-ar fi promis lui Alexandru Pițurcă recepția și plata echipamentelor, deși știa că acestea sunt neconforme.

Acuzațiile DNA în cazul lui Alexandru Pițurcă:

  • „Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, omul de afaceri ar fi acceptat, în mod direct, condițiile impuse de inculpatul Țuțu Gabriel (descrise în comunicatul anterior) în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecție împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte și societatea administrată de inculpat.
  • De asemenea, inculpatul Țuțu Gabriel ar mai fi promis că îi va determina pe aceiași funcționari să efectueze recepția produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme și să achite la timp facturile emise în acest sens.
  • Așa cum am precizat și anterior, în contextul menționat mai sus, inculpatul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar, suma de 50.000 lei, reprezentând prețul traficului de influență”.

Marți, Victor Pițurcă a fost audiat de două ori la DNA, alături de fiul său. La expirarea ordonanței de reținere, DNA a decis ca Victor Pițurcă să fie plasat sub control judiciar. „Nu am nicio treabă cu această afacere”, a declarat Victor Pițurcă la ieșirea din arest.

Acuzațiile DNA în cazul lui Victor Pițurcă și al șefului Romarm

Reamintim că Victor Pițurcă a fost reținut luni de DNA pentru cumpărare de influență, în timp ce directorul Romarm, Gabriel Țuțu, a fost reținut pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual.

  • „1. Pe fondul pandemiei generate de COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Țuțu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (Victor Pițurcă – n.r.), în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).
  • Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).
  • 2. Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, Gabriel Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.
  • În schimbul acestor „servicii” Țuțu ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.
  • În contextul menționat mai sus, Gabriel Țuțu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”.

Libertatea a scris în februarie 2022 că PAV Green Energy, firma lui Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer al Naționalei, ar fi fost implicată într-o afacere cu măști neconforme.

Ministerul Apărării ar fi încheiat contractul cu Helios Dentserv, dar 98% din bani ar fi mers către PAV Green Energy, firma lui Piţurcă jr. Astfel, 100.000 de măşti FFP3 din acest contract ar fi fost distribuite în unităţile sanitare ale MApN, iar după patru luni s-a descoperit că ele erau neconforme. MApN a dat în judecată Helios Dentserv, cerându-şi banii înapoi, dar ulterior părţile s-au împăcat, a mai scris Libertatea. O singură mască costase 28,69 de lei. Dublu față de prețul obținut de Primăria Oradea, la aceeași dată, potrivit HotNews.ro.

Romarm este o companie a statului din industria de apărare.

HotNews.ro a scris în mai 2020 cum Guvernul de atunci, condus de Ludovic Orban, s-a gândit că ar fi bine să își extindă obiectul de activitate prin producerea de măști de protecție, pentru a nu mai depinde de importurile din China.

  • În aprilie 2020, Guvernul anunța că Romarm a început producția de măști. Dar totul a durat foarte puțin, deoarece utilajul de producere s-a stricat încă din primele zile. Culmea este că acel utilaj în valoare de 1 milion de dolari a fost importat din China.
La sfârșitul lunii aprilie, ministrul economiei Virgil Popescu anunța că Romarm a început producția, motiv pentru care pe 29 aprilie, premierul Ludovic Orban s-a dus în vizită la fabrică. Aceea a fost și ziua în care linia de producție a funcționat. Imediat după vizită s-a stricat.
Conform unui document DNA, publicat de SpyNews, Hudea Andrei Alexandru a contact pe finanțatorul afacerii în persoana lui Pițurcă Victor, prin firma fiului său Pițurcă Victorio Alexandru – S.C. PAV GREEN ENERGY S.R.L, și l-a ajutat pe Țuțu Gabriel să încaseze foloase necuvenite, transmițându-i direct, prin transferul bancar între conturile pe care le utilizau, suma de 50.000 de lei”.
GABRIEL ȚUȚU: Am uitat să vă întreb numele firmei (emoticon)

NEACȘU IONEL: Helios DentserV SRL

GABRIEL ȚUȚU: Ok

GABRIEL ȚUȚU: Mulțumesc

NEACȘU IONEL: Cu drag

NEACȘU IONEL: Măsură pe care mi-ai trimis-o, se aplică și nu se aplică

GABRIEL ȚUȚU: Păi e obligatorie

GABRIEL ȚUȚU: Mai ales dacă beneficiarul este instituție de stat

NEACȘU IONEL: Poate doar așa..

GABRIEL ȚUȚU: Mergem cu contractul cu Mapn și se aplică sigur

NEACȘU IONEL: La privați.. nu prea

GABRIEL ȚUȚU: Mda… nu știu ce să zic. Teoretic nu trebuie făcută diferența pentru că sunt toate produsele antivirus

NEACȘU IONEL: Acum am primit confirmarea. Dacă e vorba de stat, se aplică

NEACȘU IONEL: (emoticon)

GABRIEL ȚUȚU: Deci nu mai e nevoie de clauză suplimentară (emoticon)

GABRIEL ȚUȚU: Vă va contacta avocatul investitorului să vă trimită contractul în draft

NEACȘU IONEL: Ok. Mâine începând cu ora 09:00. Cu TAF

GABRIEL ȚUȚU: Sigur

NEACȘU IONEL: (emoticon)

NEACȘU IONEL: (emoticon)

NEACȘU IONEL: După ce încheiem afacerea, vreau să ne cunoaștem

NEACȘU IONEL: Păi ne vom cunoaște înainte

O altă conversație, de data aceasta cu Hudea Andrei Alexandru, surprinde modalitatea în care acesta și șeful Romarm au negociat sumele de bani care urmau să ajungă în conturi după încheierea contractului, potrivit stenogramelor din dosarul DNA.

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Cum se împarte profitul?

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: 5 mil măști x 0.15 euro profit.

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Îs 75.000 de euro

INTERLOCUTOR ”GABI ȚUȚU”: Nu știu șef… Nu m-am gândit la asta îți dai seama. Eu tre să îmi aduc scula (emoticon cu semnificația nu știu)

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Eu zic așa

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Ei 400 k

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Noi 350 k

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Din ăștia 350 tu 200 eu 150

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Sună ok?

INTERLOCUTOR ”GABI ȚUȚU”: Păi nu cred că vrea

INTERLOCUTOR ”GABI ȚUȚU”: (emoticon cu semnificația nu știu) Că el bagă banu

INTERLOCUTOR ”GABI ȚUȚU”: Cre că sub 500 nu coboară

HUDEA ANDREI – ALEXANDRU: Tu dai preț

INTERLOCUTOR ”GABI ȚUȚU”: Las că e posibil să vă găsesc client la 0.70 și nu mai plânge nimeni

INTERLOCUTOR ”GABI ȚUȚU”: Sau pot să îi spun că i le aduc la 0,4 și gata

Potrivit unui convorbiri din data de 21 aprilie 2020 cu Neacșu Ionel, șeful Romarm se arată interesat de stadiul operațiunii.

ȚUTU GABRIEL: Ai semnat ceva?

ȚUTU GABRIEL: Să trimiți o copie de pe contract să îl aibă și investitorul. Merci. Poze ceva.