Comunitatea oamenilor de afaceri nemti este una importanta in Cluj-Napoca. Ei ofera locuri de munca si aduc investitii importante pentru oras. Cu toate acestea, de ani si ani de zile, aceasta comunitate ramane separata de Cluj-Napoca, traind intr-un glob de cristal si dezvoltand frustrari inutile. Oamenii de afaceri nemti refuza sa participe la proiecte comunitare importante ale orasului. In schimb, li se inoculeaza ideea ca primaria nu ii respecta.
Unul dintre motivele pentru care perceptia oamenilor de afaceri este aceasta este faptul ca Ludger Thol, presedintele Forumului Oamenilor de Afaceri Germani, are un teren cumparat acum cativa ani, pe care ar vrea sa construiasca un business center si pentru care Emil Boc si Consiliul Local refuza sa ii elibere autorizatie de construire. Probabil ca primaria are motivele ei sa nu o faca, dar Ludger Thol insista si insista, facand presiuni inclusiv in Ambasada Germaniei. Lucru care noua nu ni se pare normal. Oamenii de afaceri germani nu sunt mai speciali decat oamenii de afaceri romani, asa ca Thol ar trebui sa invete sa-si faca temele in deplina conformitate cu legile Romaniei. Faptul ca el are o problema cu primaria, nu inseamna ca primaria are o problema cu comunitatea nemtilor ce fac afaceri la noi. Totusi, in lipsa lui de demnitate, Lugder Thol a organizat ieri Balul Forumului la care a invitat consilieri locali si politicieni pe care, in privat, chiar Thol nu-i respecta. Adica aceiasi oameni care isi bat joc de el de ani de zile. Cu aceeasi ocazie, in mod total nepoliticos, ambasadorul Germaniei a insistat din nou cu cuvinte destul de dure pentru ca administratia sa manifeste o deschidere mai mare fata de nemtii din business. Domnule ambasador, poate ca problema la Cluj nu sunt oamenii de afaceri germani, ci cel care ii reprezinta, Ludger Thol, care are spiritul organizatoric al unui vanzator de shaorma si o transparenta precum ceata de pe Aeroportul Cluj-Napoca. Cum sa existe respect si vizibilitate pentru comunitatea de oameni de afaceri germani, cand, in lipsa sa de decenta, Ludger Thol nu i-a invitat pe reprezentantii presei sa participe la evenimentul de ieri?…
Domnule Werner Hans Lauk, de fapt, Ludger Thol nu a initiat niciodata o colaborare transparenta cu presa locala. Nu a facut niciodata un exercitiu de deschidere, pentru ca noi, jurnalistii, sa aflam despre problemele comunitatii. Ne este greu sa credem ca din zecile de membri ai Forumului Oamenilor de Afaceri Germani nu exista nici un businessman tanar si dinamic care sa faca mai mult decat Thol, care in ultimii ania ratat TOATE evenimentele pe care le-a organizat. Thol ar trebui sa-si dea demisia si sa lase locul altcuiva, pentru ca abordarea aceasta ermetica, batranicioasa, nu i se potriveste unui oras in plina dezvoltare precum Cluj-Napoca.
P. S. : Absolut penibila invitarea lui Serban Radulescu de la partidul PPU si a candidatului la primarie Bubu Roschnafsky. Face Ludger Thol campanie electorala pentru partidul lui Dan Voiculescu, mogulul corupt aflat la inchisoare? Da, face, o arata fotografiile de la eveniment.