Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea si Gheorghe Trif, cei trei sateni din comuna Horea care au ajuns primii la locul accidentului aviatic din urma cu 11 zile, au primit astazi titlurile de cetateni de onoare ai judetului Cluj. Nu i-a aplaudat nimeni. Si-au luat trofeele de plastic si diplomele in maini, au lasat capetele in jos si au spus ca au facut “ce trebuia facut”.
Ca niste elevi de clasa intai, cei trei sateni au stat neclintiti pe scaunele din sala de sedinte a Consiliului Judetean Cluj. O jumatate de ora, cat s-au facut introducerile, s-au prezentat motivele pentru care, de astazi, ei sunt clujenii cu care ne laudam cel mai mult in judetul Alba, nu si-au ridicat privirea din pamant. Au stat cuminti privindu-si mainile si ascultand cu jumatate de ureche ce se vorbea la microfon in jurul lor: Horea Uioreanu spune ca sunt niste eroi, primarul comunei Belis zice ca ei “constituie un exemplu de virtute si devotament”, Iar Ioan Oleleu vrea sa sublinieze ca si el a crescut si se trage din zona motilor.
Reprezentantii SMURD, cei ai Transsylvania Off Road si ai Spitalului Judetean si-au primit diplomele in aplauze; ei le-au luat dupa cateva strangeri de mana. Desi zecile de oameni care s-au inghesuit in sala de conferinte a Consiliului Judetean Cluj au venit acolo sa-i vada pe ei – pe adevaratii eroi din Apuseni, cei care au reusit sa ajunga la victimele accidentului aviatic manati doar de o buna cunoastere a locurilor si dorinta de a-si ajuta semenii.
“Noi nu suntem eroi. Noi suntem tarani si asa o sa ramanem si in continuare, cand se termina toate astea”, explica Gheorghe Giurgiu cand e invitat sa-si spuna parerea la microfonul pe care nu stie sa-l porneasca.
In timp ce altii citesc fraze pompoase despre exemplul de virtute pe care l-au dat, motii nu au cuvinte multe la ei si nu pot raspunde pe larg intrebarilor venite din toate partile: Cum v-ati simtit cand i-ati gasit? Ce v-a determinat sa plecati in cautare? V-ati gandit vreun moment sa va intoarceti? Cum ati stiut sa ajungeti la ei? Cum o sa fie viata voastra de acum incolo?
La toate astea, ei au un singur raspuns. “Cum sa nu cunoastem locurile, ca doar acolo ne-o facut mama. Ne-o ajutat Dumnezeu si am ajuns la ei. Si maine am pleca din nou daca ar fi nevoie”.
Apoi tac din nou si se uita la reporteri cu coada ochiului. Au facut ce trebuiau sa faca, atat. Toate formalitatile, toate premiile si distinctiile ii onoreaza, dar ii obosesc. Abia s-au intors de la Bucuresti, azi au venit la Cluj, iar saptamana viitoare pleaca iar spre capitala.
“Ne-o chemat iar sa ne dea diplome”, spune Argentin Todea, cu statueta in brate. O s-o duca la Horea si o s-o puna undeva “nu stiu unde, da’ in casa undeva”.
Sunt oameni cu frica de Dumnezeu, ca mai toti motii, cum se mandresc. “Avem si noi pacatele noastre, dar Dumnezeu ne-a ajutat sa ajungem acolo cu bine si sa ii ajutam pe oamenii aia”. Ca sa-si arate recunostinta, Radu Zamfir, unul dintre medicii care a supravietuit accidentului aviatic, i-a dat lui Gheorghe Trif o icoana mica, cu Maica Domnului, pe care barbatul o poarta in buzunarul de la piept. Astazi o scoate zambind: “O s-o pastrez toata viata”. Asta chiar daca noaptea, cand inchide ochii, inca vede ruinele avionului.
