Anchete

Miroase a DNA în cazul casei umbrite de bloc. Primarul Boc minte poporul cu ziarul

Autorizația din 2008, când tot Boc era primar, pentru ”locuințe individuale înșiruite” îl invita practic pe beneficiar să facă bloc: regim de înălțime 14 metri! După ce Clujust.ro a dezvăluit că primăria a fost executată silit cu 65.000 de euro ca despăgubiri, primarul Emil Boc a declarat în ziarul lui preferat că de vină este constructorul că nu a respectat regimul de înălțime. Expertiza tehnică și sentința îl contrazic!

Primarul Emil Boc, care știe și el că tot el era primar când s-a autorizat construcția ce a devenit un bloc care umbrește o casă, pentru care plătim acum despăgubiri din bugetul local, se agită și dă vina pe toți înafară de ”specialiștii” din Primărie, asupra cărora vom reveni. După dezvăluirea făcută de Clujust.ro, care a făcut înconjurul țării, fiind citată în presa centrală, primarul Boc a dat o singură declarație pe larg despre caz în Monitorul de Cluj.

Boc își pune speranța în recursul la Înalta Curte și dă vina pe alții: constructorul și Direcția de Sănătate Publică (!?): „Acum, sentinţa este în etapa finală la ÎCCJ, unde ne vom apăra cu toate aceste argumente. Pe de o parte, constructorul n-a respectat deloc prevederile autorizaţiei de construcţie, nici sub aspectul regimului de înălţime, nici sub aspectul caselor înşiruite, care trebuiau să fi e realizate una lângă alta, nu una peste alta. Şi, de asemenea, să se analizeze legalitatea avizului dat de către Direcţia de Sănătate Publică, care a certificat că acolo se poate realiza o locuinţă, nefi ind afectată însorirea locuinţei vecinilor.”

Ceea ce uită Boc este că Planul Urbanistic de Detaliu (aprobat în 8 iulie 2008) și autorizația de construire (emisă în 25 iulie 2008) au fost declarate ilegale, definitiv, de instanțe, în alt proces, asupra căruia vom reveni într-un articol viitor. Iar în decizia prin care s-au acordat despăgubirile se arată negru pe alb, fiind citată expertiza tehnică, că cele două acte emise de Primărie sunt problema cea mare, nu constructorul, care a greșit și el la compartimentare, dar regimul de înălțime autoriza l-a respectat

”Instanța de fond retine in mod corect, examinând pretențiile reclamanților in baza probelor administrate, ca prin raportul de expertiza întocmit de către expert Feraru Maria s-a constatat faptul ca amplasarea construcției edificate de parat in teren corespunde cu planul urbanistic de detaliu (PUD) care a fost avizat conform HCL nr.269 din 8 iulie 2008, in care sunt specificate limitele minime de amplasare a construcției aflata de limitele de proprietate, respectiv minim 5 metri. De asemenea, expertul a constatat ca dimensiunile construcției respective (lungime, latime si inaltime) corespund cu proiectul avizat, s.a. Expertul a mai reținut ca o eventuala desființare a lucrărilor executate nelegal constatate prin procesul verbal (compartimentarea imobilului în apartamente și mansarda în loc de pod – n.red) cu numărul mai sus arătat este tehnic posibila, insa nu rezolva litigiu, intrucat blocul existent umbrește in totalitate imobilul reclamanților, iar valoarea acestuia a scăzut considerabil din acest motiv.

Sub aspectul diminuării valorii construcției reclamanților, instanța mai retine ca, expertul a apreciat ca aceasta nu se datorează in special lucrărilor executate de parat care „exced autorizației de construire” ci chiar celor aprobate prin proiectul avizat spre neschimbare, in baza căruia s-a eliberat A.C.nr. 1210/2008, s.a. Ca atare, instanța retine la pronunțarea hotărârii apelate ca, diminuarea valorii de circulație a imobilului aflat in proprietatea reclamanților se datorează împrejurării ca acesta este umbrit in totalitate de imobilul edificat de parat, o treime din zi, împrejurare care in opinia expertului justifica scăderea valorii imobilului cu 40%. Or, faptul ca imobilul reclamanților se afla in prezent in umbra blocului a fost cauzat de regimul de inaltime a imobilului edificat de parat si amplasarea acestuia in raport cu limita de proprietate, asa cum acestea au fost aprobate prin HCL nr.269 din 8 iulie 2008, in baza căruia a fost emisa A.C.nr. 1210 din 25 iulie 2008.”, se arată în motivarea deciziei civile nr.147/2015 a Curții de Apel Cluj.

Întrebarea care se pune este cum a fost posibil să se emită de către direcția de urbanism a Primăriei o autorizație pentru locuințe unifamiliale cu regim de înălțime de 14 metri? Cât de naivi să fi fost specialiștii primăriei să nu știe că se va face bloc? Răspunsul îl știe cu siguranță directorul executiv al Direcției de Urbanism. Corina Ciuban, care la vremea respectivă era ”stăpâna” urbanismului din oraș, întrucât postul de arhitect-șef era vacant după demisia lui Adrian Iancu.

Amintim că în 9 noiembrie 2009, când procurorii DNA Cluj au descins la Primărie și au plecat cu Sorin Apostu în cătușe, Corina Ciuban a fost pusă de aceștia să le arate un teanc de documente și autorizații de construcții. Ciuban a fost apoi martor în dosarul penal în care a fost condamnat Apostu. De dosarul disjuns, în care erau și niște autorizații de construire, nu s-a mai auzit nimic. de la DNA Cluj. Poate că este acum momentul. Un element care dă de gândit este faptul că beneficiarul blocului, Ioan Șeulean, un om la vreo 60 de ani, era extrem de arogant și încrezător la scurt timp după ridicarea imobilului, spunând că face ce vrea și dând de înțeles că cineva îi ține spatele. Acum, deși obligați la plata în solidar, doar municipiul Cluj-Napoca a plătit despăgubirile către vecinii de la casă, căci investitorul nu are nimic pe numele lui.

Sursa: Clujust.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *