Proiectul de buget al municipilului Cluj-Napoca pentru anul 2016 a intrat in consultare publica, fiind afisat pe site-ul Primariei. Clujenii pot, incepand de azi si pana in 22 ianuarie sa aduca observatii si propuneri pentru imbunatatirea acestui proiect de buget, urmand ca acesta sa intre in analiza si dezbatere in plenul Consiliului Local spre aprobare in prima sedinta ordinara din luna februarie. Emil Boc si-a anuntat prioritatile, cateva dintre propunerile de finantare fiind cu iz electoral. In incercarea de a castiga si al treilea mandat Emil Boc le promite clujenilor Aquapark in Grigorescu si concesiuni de terenuri tinerilor in Borhanci.
Valoarea bugetului municipiului Cluj-Napoca in anul 2016 este de 247 de milioane de euro. Datorita faptului ca nu mai exista fonduri europene, nu mai exista creditul pe care il avea municipalitatea, bugetul pentru 2016 este mai mic cu 30 de milioane de euro fata de anul precedent cand a fost de 272 de milioane de euro. Pentru dezvoltarea orasului municipalitatea a prevazut pentru anul in curs 188 de milioane de lei in timp ce bugetul de functionare va fi de 762 de milioane de lei.
Principalele proiecte si obiective de dezvoltare ale primariei, prevazute pentru anul 2016, sunt achizitionarea a 6 troleibuze moderne, amenajarea unui Aquapark in Grigorescu, dezvoltarea utilitatilor in noul cartier din Borhanci unde Primaria va concesiona parcele de teren tinerilor in vederea construirii de noi locuinte, si sustinerea proiectelor culturale, religioase si sportive din cadrul Cluj Capitala Culturala 2021.
“Cele mai importante prioritati pe care le avem pentru 2016 sunt: modernizarea transportului in comun, vor fi achizitionate 10 troleibuze noi de ultima generatie din care 6 vor fi achizitionate din banii primariei, iar 4 din banii Companiei de Transport Public.Vor fi achizitionate autobuze electrice din fonduri elvetiene si, speram, tramvaie noi din fonduri europene. Fara aceasta prioritizare nu vom putea sa gasim solutii de a ajunge la timp la serviciu sau la actiunile pe care le avem in municipiu. Cetatenii daca se urca la 7.05 in Manastur pot sa ajunga la 7.45 la serviciu in cealalta parte a orasului, in conditiile in care vom prioritiza traseele de transport in comun in Cluj-Napoca. Demaram proiectul casa pentru clujeni in zona Borhanci, in zona vechiului proiect Casarom. Prin concesiune, sa dam sansa clujenilor sa achizitioneze parcele de teren prin care sa isi construiasca locuinte pe un plan prealabil aprobat de Primarie. Ne propunem sa transformam strandul Sun intr-un aquapark modern prin acoperirea bazinului olimpic cu un balon cara sa ii poata asigura functionalitatea si pe timp de iarna”, a afirmat Emil Boc.