Fostul ministru al Educației, psihologul Mircea Miclea, apreciază inițiativa ministerului de a aplica de anul viitor o fișă semestrială de notare a profesorilor de către elevi. „Cred că trebuie salutată inițiativa ministerului, e un pas înainte într-o direcție bună”, consideră Miclea, fondator al școlii cognitive în psihologia românească. Psihologul clujean avansează o serie de propuneri de îmbunătățire a actualei fișe de evaluare a profesorilor.
Ministerul Educației a publicat fișa pe care elevii o vor completa semestrial, cu scopul de a acorda feedback despre activitatea profesorilor.
Elevii vor da note, de la 1 la 5, pentru fiecare din cele 16 afirmații incluse în fișa tipizată. Fișa este anonimă și poate fi completată electronic sau în format tipărit. Formularul include și două câmpuri în care elevii se pot exprima deschis.
„Cred că trebuie salutată inițiativa ministerului, e un pas înainte într-o direcție bună. E adevărat că e făcut cu întârziere, dacă ne uităm ordonanța de urgență pe care se întemeiază ordinul era dată din 2005, când eram la minister, dar din păcate a fost ignorată sistematic. Acum e un pas înainte înspre o direcție bună. E de apreciat.
Dar aș avea câteva propuneri”, a declarat Mircea Miclea pentru edupedu.ro
CITEȘTE ȘI: Anonim, elevii îşi vor nota profesorii. Cum arată fişa de notare?
„Prima este de perfecționare a scalei de evaluare sau de feedback, cum este numită, având o concepție teoretică mult mai clară. Este necesară o concepție teoretică mult mai clară.
Dau un exemplu: în scală se evaluează de către elevi doar claritatea predării. Elevii ar putea evalua la fel de bine alte 2 dimensiuni:
a. Aplicabilitatea – adică în ce măsură ceea ce îmi predă profesorul e aplicabil, dacă profesorul leagă materia de ceva aplicativ
b. Transferabilitatea – în ce măsură m-a ajutat să fac legătura cu alte materii. La fizică, la optică, să-mi spună, de exemplu: „asta se poate transfera la modul în care vede ochiul tău”.
Deci sunt cele 3 dimensiuni: claritatea predării, aplicablitatea și transferabilitatea informațiilor către alte discipline. Asta ține de o fundamentare teoretică mai serioasă a scalei, care este dezirabilă.
După ce va fi aplicată, scala aceasta de evaluare ar trebui validată statistic. Ar trebui făcut ceea ce se numește o analiză factorială pentru a vedea dacă scala măsoară cu adevărat ceea ce își propune să măsoare. Institutul de Științe ale Educației ar trebui să facă asta, dar cum el a fost desființat, rămâne Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație creat după desființarea Institutului.
A treia propunere ar fi ca scala să se convertească și într-o scală de autoevaluare a profesorului, pe aceleași dimensiuni. Și atunci se compară percepția profesorului rezultată din autoevaluare cu percepția primită de la elevi și se analizează diferențele pentru a stabili unde anume trebuie intervenit.
Utilizarea scalei acesteia de feedback este neclară în ordin, eufemistic spus, nu se finalizează nimic.
Ar trebui ca rezultatele obținute pe baza acestei scale și rezultatele din compararea autoevaluării cu evaluarea elevilor să ajungă la direcțiunea școlii, care prin directorul educativ (directorul adjunct) să stabilească o întâlnire cu fiecare cadru didactic pentru a stabili de comun acord măsurile de optimizare a performanțelor.
Implementarea acestor măsuri de optimizare a performanțelor trebuie monitorizată de directorul educativ (directorul adjunct) la fiecare 6 luni, când are o nouă evaluare din partea elevilor.
Dacă se fac aceste lucruri, această evaluare duce la îmbunătățirea prestației la clasă a cadrului didactic. Atunci ai un proces de la cap la coadă. Fișa trebuie fundamentată teoretic. Tu poți compara evaluarea cu autoevaluarea, vezi unde sunt nepotrivirile și intervii cu un plan. Și atunci are rost.
Dacă nu se fac, doar va fi un prim pas într-o direcție bună și atât. Așa cum e scris acum, elevii fac evaluarea, diriginții strâng și cadrul didactic răspunde: bine! Nimeni nu trasează nimic, nimeni nu monitorizează nimic. Nu îi trasează niște concluzii și măsuri de dezvoltare profesională și nimeni nu monitorizează implicarea acelor măsuri. Efectul poate fi zero și mai degrabă o muncă în plus pentru elevi și diriginți.
Inclusiv unii itemi din scală trebuie optimizați. De exemplu, trebuie clarificat ce înseamnă „stare de bine” sau clarificat ce se vizează prin ultimul item: „Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină”. El poate să măsoare încărcarea, dar interpretarea lui trebuie clarificată, e firesc la o materie dificilă să ai încărcare mai mare, asta nu e un minus pentru profesor”, susține Mircea Miclea.
Mircea Miclea este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, președinte al comisiei prezidențiale – în mandatul lui Traian Băsescu – a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, – o diagnoză a întregului sistem de învățământ din România.