Politica

Mihai Goțiu l-a întrebat pe Dan Barna dacă va demisiona de la conducerea USR. Barna susţine că demisiile solicitate de Goțiu aduc „farmecul în USR”. Practic ni se spune că USR şi-a găsit bufonul

Dan Barna a reacționat, luni, după ce senatorul USR Cluj, Mihai Goțiu, l-a întrebat dacă va demisiona de la conducerea USR, în cazul în care peste jumătate din membrii formațiunii nu își asumă documentul doctrinar al partidului. Barna a afirmat că demisiile solicitate de Goțiu aduc „farmecul în USR”.

„Mihai este un coleg care odată la două-trei zile cere demisia conducerii. E un lucru care face parte din farmecul USR. Dincolo de asta, poziționarea partidului și documentul doctrinar și referndumul de centru-dreapta care va avea loc în februarie vine tocmai în logica aceasta de a le prezenta românilor o alternativă și o direcție consistentă despre cum vrem să schimbăm România. Au fost trei ani de zile în care USR a dovenit în Parlament că are și forță și energie și caăacitate de a reprezenta cetățenii. În acest moment, e fundamental necesra pentru România să vadă dinspre USR și dinspre alianța USR-PLUS cum vom face acceastă schimbare”, a spus Dan Barna, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Mediafax.ro.

Liderul USR precizează că referendumul intern organizat în partid a rezolvat mereu problemele în situațiile critice.

„Dacă ne uităm la istoria de tei ani a USR, în momentele critice referendumul intern a venit și a dat răspunsul care s-a dovedit corect”, a subliniat Barna.

Reacția vine în contextul în care Mihai Goțiu l-a întrebat pe Dan Barna dacă își dă demisia în cazul în care peste jumătate din membrii USR nu își asumă documentul doctrinar al partidului. Senatorul USR a mai întrebat dacă formațiunea reprezintă acum cu adevărat cetățenii sau doar pretinde că este anti-sistem.

Dan Barna a pus la dispoziția membrilor partidului, înainte de începerea referendumului intern, documentul doctrinei pentru poziționarea ca partid de centru dreapta modern. În document, este prezentat planul de acțiune, structurat în cinci pași și 10 pachete de politici pentru guvernarea USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *