In vizor

Medicii de familie din Cluj amenință că vor cere bani pacienților pentru consultații

Medicina de familie este la un pas de colaps deoarece Casa Națională de Asigurări nu le-a virat sumele de bani restante, iar medicii amenință fie că vor diminua drastic activitatea, fie că vor începe să taxeze consultațiile. 

„Orice problemă medicală pentru care pacientul vine la cabinet presupune o consultație decontată de Casa de Asigurări. Prin urmare, dacă fondurile au fost epuizate, medicii vor fi nevoiți să ofere astfel de servicii contra cost. Aceștia așteaptă să primească restul banilor aferenți lunii octombrie, iar în 18 decembrie sumele aferente lunii noiembrie. Nu mai avem niciun orizont de așteptare. Nu am primit niciun comunicat oficial din partea Casei Naționale de Sănătate. Prin urmare, nu putem garanta că vom onora toate consultațiile“, a declarat dr. Emiliana Costiug, președinta Asociației Medicilor de Familie din Cluj, potrivit adevărul.ro

Patronatul Medicilor de Familie din Cluj amenință că pacienții nu vor mai fi consultați decât contra cost și nu vor mai primi bilete de trimitere și rețete compensate.

 „Eu, unul, voi respecta legea. Așadar, între 18 decembrie și 3 ianuarie, zi când urmează să se semneze actul adițional de prelungire a contractului cu Casa, eu voi primi doar pacienți care au deja o programare făcută. După 18 decembrie, la nivelul județului Cluj, nu se vor mai face programări pentru consultații gratuite. Cine vine neprogramat, și nu este un caz urgent, va fi primit după orele de program și contra cost. Dacă cei de la Casa de Sănătate nu plătesc consultațiile, atunci cineva tot trebuie să le plătească. Oamenii vor ajunge să-și cumpere medicamentele la preț întreg să-și facă analizele pe bani, asta este.“, a declarat dr. Mihai Mara, președintele Patronatului Medicilor de Familie Cluj.

De asemenea, următorul pas va fi acționarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate în instanță pentru a-și primi banii.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu crede că se va ajunge la astfel de situații, în care pacienții să fie taxați de către medicii de familie. Ei susține că va fi găsită o soluție pentru plata sumelor restante.

“Nu cred că se va ajunge la o astfel de situaţie. Mi se pare o situaţie care pune presiunea pe cetăţeni şi nu cred că este corect, mai ales că în ultimul an, mai ales după semnarea noului contract cadru, veniturile în medicina de familie au crescut substanţial şi cred că se poate găsi o soluţie, dar, repet, trebuie aici ca această soluţie să fie discutată de reprezentanţii medicilor de familie sau altor prestatori de servicii medicale cu cei cu care au încheiat contractul, respectiv reprezentanţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Medicii de famlie au trimis avertizări încă de luna trecută cu privire la plata sumelor restante pentru a fi evitat orice impact negativ asupra pacienților.

Citește și:

Medicii de familie din Cluj amenință că își reduc activitatea. Nu și-au primit banii