Politica

Marcel Ciolacu a primit votul de învestitură în Parlament

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a primit votul de învestitură în Parlament și este noul prim-ministru al României. Ciolacu și echipa de miniștri vor depune jurământul la Palatul Cotroceni, în cursul acestei zile, iar apoi vor organiza prima ședință de Guvern.

Conform numărătorii paralele, efectuate de liderii de grup de la PNL și PSD, Guvernul Ciolacu are mult peste cele 234 de voturi necesare învestirii.

UPDATE: Cabinetul condus de Marcel Ciolacu a acumulat 290 de voturi „pentru”, iar 95 de parlamentari au votat împotrivă.

Din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, respectiv 465, au fost prezenţi 411.

385 de voturi valabil exprimate, din care 290 de voturi pentru şi 95 de voturi împotrivă.

”O să încerc să mă ridic la nivelul aşteptărilor atât ale dumneavoastră, cât şi ale românilor, în perioada următoare, un an şi şase luni. Sper sa indeplinim impreuna cat mai multe reforme si din promisiunile sociale pe care le-am facut azi de la tribuna”, a declarat Ciolacu, după anunțarea rezultatului votului.

Fostul premier Nicolae Ciucă l-a felicitat pe noul prim-ministru.

”Îl felicit pe domnul prim-ministru şi felicit membrii cabinetului. Le dorim succes in indeplinirea obiectivelor asumate”.