Politica

Liderul PSD, despre scandalul pensiilor speciale: „Eu nu am pensie specială pentru că la sfârşitul fiecărui mandat mi-am dat demisia”

Scris de 477

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că proiectul privind anularea pensiilor speciale pentru parlamentari – declarat neconstituţional de Curtea Constituţională – a fost depus de social-democraţi în Parlament.

Șeful Camerei Deputaților a declarat, vineri, la Timişoara, unde participă la un eveniment organizat de comunitatea evreiască că niciodată nu a avut un mandat întreg de parlamentar.

”Proiectul de lege care a trecut prin parlament a fost depus de mine şi colegii mei. Eu nu am pensie specială pentru că la sfârşitul fiecărui mandat mi-am dat demisia, astfel încât să nu mă încadrez pe lege să am un mandat întreg ca să fiu beneficiar al unei indemnizaţii suplimentare, că aşa e trecută în lege. Aşteptăm motivarea şi pe urmă o să începem abordarea”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.

Social-democratul a precizat că este convins că va fi promovat un alt proiect de lege care să ”închidă” discuţia cu pensiile speciale.

”Nu ştim dacă în motivare va fi explicit că nu poate să fie o lege retroactivă, lucru totuşi anticonstituţional, şi va avea efecte din mandatul următor. Haideţi să aşteptăm motivarea să vedem exact abordarea viitoare care va fi şi sunt convins că vom promova alt proiect de lege care să închidă această discuţie cu pensiile speciale”, a afirmat Ciolacu.

Curtea Constituţională a admis, joi, excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel că aleşii vor avea din nou dreptul la pensii, la finalul mandatului, în funcţie de numărul de mandate.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 12 mins General
    Bă!!! V-ați tâmpit de tot? Aveți un suspect de crimă pe fugă și nu avertizați populația???
  • Acum 1 hour Eveniment
    Un mesaj al zidarilor de acum 85 de ani a fost descoperit la demolarea unui pod din Sibiu: ”Zidari din Cluj cari au executat tincuiala specială din mozaic”
  • Acum 3 hours In vizor
    România Educată e o poveste: 75% din elevi sunt analfabeți digital, o arată un studiu
  • Acum 4 hours Justitie
    CSM l-a exclus din nou pe Cristi Danileț din magistratură. Reacția judecătorului
  • Acum 4 hours Politica
    Ovidiu Cîmpean, viitorul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene
  • Acum 5 hours PubliNews
    În urma unei investiții de 500.000 euro, Farmec relansează brandul din portofoliu cu același nume
  • Acum 6 hours Eveniment
    FINAL TRAGIC: Tânăra dată dispărută a fost găsită moartă, împachetată în saci menajeri, lângă Aleșd
  • Acum 6 hours De cartier
    Valea Seacă a devenit Valea Plângerii pentru șoferi. În orice moment există riscul producerii de accidente din cauza gropilor
  • Acum 6 hours General
    Paraşutist de la Baza Câmpia Turzii, mort într-un exercițiu militar! Eforturile medicilor de a-l salva au fost în zadar
  • Acum 7 hours Eveniment
    Un bărbat condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, prins pe stradă în Cluj
  • Acum 7 hours Din oras
    Clujul Verde: în buricul târgului velo-pietonal, vopseaua nu stă nicicum pe pistele de biciclete
  • Acum 8 hours De cartier
    Parcul Armătura: «Obiectivul nostru este să plantăm, nu să tăiem». Dar ca să plantezi, tre’ să tai
  • Acum 8 hours Eveniment
    ANAF Cluj plătește 470.000 lei pentru stabilirea valorii bunurilor sechestrate
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE