Politica

LIBERALISM, BIBELOU DE PORȚELAN: Monica Anisie ar urma să ”pepsiglăsuiască” din afara președinției comisiei pentru învățământ din Senat, cameră decizională pentru legile Educației, după ce a criticat legile Cîmpeanu, iar acesta s-a plâns în partid

Fostul ministru al Educației, devenită celebră după ce a introdus în limba română cuvântul ”pepsiglas” (sau ”pecsiglas”, tot un drac), Monica Anisie, senator PNL și președinte al Comisiei pentru Învățământ din camera superiorară a Parlamentului României, va fi înlocuită din funcție. Schimbarea a fost confirmată de surse politice pentru Edupedu.ro, iar motivul acesteia ar fi opoziția manifestată public și în partid de către Monica Anisie față de proiectele de legi lansate de ministrul Cîmpeanu.

Decizia formală ar urma să fie luată la întâlnirea conducerii partidului, programată pentru miercuri seară și pusă în practică de grupul parlamentar de la Senal al PNL săptămâna viitoare, au mai arătat sursele.

Sursele Edupedu.ro mai arată că funcția de președinte al Comisie de Învățământ de la Senat i-a fost propusă senatorului Adrian Hatos, de la PNL Bihor. Acesta este sociolog și profesor universitar, membru în organizația PNL condusă de Ilie Bolojan.

Monica Anisie este președintele filialei PNL Sector 2 și este vicepresedinte PNL, președinte al comisie de educație a PNL București.

Anisie și-ar fi exprimat recent opoziția în partid, față de unele prevederi din legile Cîmpeanu. Dealtfel problema cea mai mare ar fi fost organizarea unei dezbatere la PNL București pe 9 august 2022. Aceasta ar fi adus la întâlnirea cu ministrul Cîmpeanu mai multi profesori și specialiști care au criticat masiv proiectele și prevederile acestora.