Politica

Liberalii au votat cu majoritate conducerea rotativă, cu primul premier de la PNL. Varianta lui Emil Boc, privind alte posibile nume de premieri liberali în afară de Florin Cîțu, nu a fost votată. Boc, foarte dur în discuții cu Florin Cîțu

Liberalii s-au întâlnit marţi seară, începând cu orele 19.00, în ședință decisivă pentru a supune la vot doar conducerea rotativă a guvernului și decizia ca PNL să dea primul premier, evitând, la presiunea lui Florin Cîțu, să discute și flexibilizarea numelui premierului, așa cum a propus Emil Boc. Ședința a durat aproximativ două ore și jumătate. Liberalii au votat cu majoritate conducerea rotativă a Guvernului, cu primul premier de la PNL. La ora 19.30, ședința BEx s-a încheiat și aproape toți liberalii au plecat.  Liberalii Cristian Buican și Gheorghe Falcă au votat împotriva conducerii rotative.

Florin Cîțu, după ședința PNL: ”Eu sunt propunerea, PNL va da primul premierul” (conform apropiatului PSD, Iosif Bubble, patronul știripesurse.ro)

Conform G4Media.ro, Florin Cîțu a făcut declarații laconice jurnaliștilor spunând că nu a fost supusă votului propunerea care ar fi dat posibilitatea numirii altor premieri liberali în afara lui Cîțu. Acesta a mai spus, de asemenea, că nu s-a pus în discuție numele vreunui premier. Cîțu a mai spus că PNL nu și-a schimbat mandatul și că va continua negocierile cu PSD, solicitând sistem rotativ de numire al premierului, cu primul mandat aparținând PNL.

Totuși, știripesurse.ro, al lui Iosif Bubble (cunoscut ca un apropiat al PSD), anunță pe piață informația că Florin Cîțu a anunțat că liderii PNL au decis ca partidul să meargă la negocierile cu PSD cu el ca propunerea de premier și ca liberalii să accepte o rotativă guvernamentală cu ei la cârmă, în primul mandat.

”S-a votat decizia de a avea un sistem alternativ de premier, cu prima propunere venită din partea PNL. Asta este decizia. În acest moment, vedem dacă schimbăm mandatul. În acest moment, eu sunt propunerea PNL pentru a fi premier. Dacă PSD se opune, vedem atunci. Propunerea noastră merge la președinte. (…) Sper cât mai rapid să avem Guvern. Ministerele avizatoare o să fie împărțite. Nu am discutat despre extrageri, sunt negocieri. Un minister avizator merge la un partid și altul la celalalt. PNL nu a pus o condiție pe numele celor de la PSD pentru funcția de premier”, a declarat Florin Cîțu.

Conform G4Media.ro, Emil Boc a fost foarte dur cu Florin Cîțu pe parcursul ședinței, afirmând, cu referire clară la adresa lui Florin Cîțu, că „alții” pun mai presus interesele lor de interesul PNL. Ceea ce dă un plus de credibilitate știrii lansate pe piață de știripesurse.ro (între timp a apărut și un video cu această declarație aiuritoare a lui Florin Cîțu – premierul debarcat de PSD din funcție care are pretenția ca tot PSD să îl pună în funcție).

Asta dacă nu cumva jocul politic este acela de a lungi ”negocierile” și ca Florin Cîțu să rămână premier până la Sfântul Așteaptă – așa cum Ziar de Cluj a profețit deja, încă de la începutul acestei luni.

CITEȘTE: La cum mimează politicienii că negociază, adevărul e că putem s-o ducem cu Cîţu interimar şi până la pulivară…

Liberalii au votat cu majoritate varianta conducerii rotative, au fost 4 abțineri și 2 voturi împotrivă. Nu s-a supus votului varianta propusă de Emil Boc, cu mandatul flexibil pentru premierul PNL, în sensul în care ar putea fi înaintate și alte nume în afară de Florin Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *