PORTRET

Lali Gabor, un om care vrea să își ajute semenii din recunoștință față de Dumnezeu: „În momentul în care te duce valul și apa, mâna întinsă care te scoate nu mai contează de ce etnie e!”

Lali Gabor este în primul rând un om bun. E un meseriaș căruia Dumnezeu i-a dăruit harul de a da viață obiectelor pe care le confecționează. Este de etnie țigan, mai precis țigan gabor, și nu își ascunde etnia, pentru că aceasta nu înseamnă nimic peiorativ. A moștenit meșteșugul de la bunicul, de la tatăl său, de la ceilalți țigani cu care a lucrat, iar acum vrea să îl pună în slujba semenilor săi, oferindu-se să ajute familiile nevoiașe pro bono cu manopera și transportul, pentru lucrări de întreținere a locuințelor unor oameni care altfel nu ar avea posibilitatea de a își reface casa, de a trăi în condiții decente.

El nu este doar un foarte bun meseriaș, ci și un om cultivat, preocupat de cele mai diverse domenii ale cunoașterii. E un om cu o credință vie în Dumnezeu, care i-a dăruit talentul și capacitatea de a face artă din munca sa. Lali Gabor este dovada vie că, indiferent de etnie, oamenii trebuie apreciați pentru ceea ce sunt ei ca oameni, ca buni profesioniști, ca suflete egale în fața semenilor și a divinității. Astfel, povestea sa de viață poate fi una inspirațională, o poveste despre toleranță, despre bunătate, despre credință și despre umanitate, despre raza de divinitate care luminează făptura fiecăruia dintre noi.

O tradiție care se transmite din tată în fiu

Gabor Lajos s-a născut în Oradea, în primăvara anului 1968, „când se tăiau mieii la Praga cu tancurile, pe când era primăvara sângeroasă de la Praga”, după cum povestește el. A învățat meseria de la tatăl său, de la bunicul din partea tatălui și de la alți țigani cu care a lucrat în comun. Chiar dacă unii consideră apelativul de țigan drept unul jignitor, Lali Gabor îl rostește frecvent atunci când se referă la sine, la etnia sa, explicând faptul că nu numele în sine poate reprezenta o problemă, ci modul în care este folosit, peiorativ sau nu:

„La țigan i se mai spune și cioară și poți să îmi spui și cioară, și gâscă, dacă contextul în care îmi spui este unul pozitiv, plăcut, și nu în bătaie de joc față de nația mea, de numele nației mele. Oamenii nu sunt pregătiți, nu au habar, dar nici nu îi interesează toleranța. Țiganii și românii, toți sunt oameni și trebuie respectați după merit, nu după etnie.”

Mai mult decât atât, explică Lali Gabor, țiganii gabori, prin comportamentul și prin portul lor, au reușit să își creeze o aură cât de cât apropiată față de realitatea a ceea ce sunt ei: oameni pacifiști și credincioși (majoritatea adventiști, iar restul penticostali).

Meseria, în cazul lor, este o tradiție de familie, care se transmite din tată în fiu, dar este și modul prin care își câștigă ei existența, o existență lipsită de griji materiale, mai ales în trecutul nu foarte îndepărtat, când, un țigan gabor, care muncea cu cei 2-3 băieți ai săi, prin munca de jgheaburi, burlane, pe care o făcea, în 2-3 ani își putea cumpăra o casă.

Dacă ar mai fi trăit, bunicul lui Lali Gabor ar fi avut acum 110 ani. A fost unul dintre „așii, geniile țiganilor căldărari”, un geniu căldărar recunoscut de comunitate, după cum ne povestește nepotul său. Pe vremea bunicului, gaborii erau la fel de credincioși cum sunt și astăzi, chiar dacă pe atunci nu aveau o confesiune anume:

„Bunicul meu se trezea dimineața la răsăritul soarelui, nu stătea până la 9-10 în pat, mergea afară pe prispă, îi turna apă nora, nepotul sau cineva din familie, se spăla pe mâini, pe față, după care, chiar dacă nu umbla la biserică, stătea în genunchi și se ruga.

Făcea lucrări foarte faine! De fapt, un meseriaș adevărat intră sufletește în acel metal, până la învelișul atomului, participă cu sufletul lui la făurirea acelui metal căruia îi dă viață cu sufletul său!”

Bunicul lui Lali Gabor știa să realizeze un lucru deosebit, să copieze vestitul pocal gaboresc de aur sau de argint, ceea ce nu putea oricine:

„Pocalul e foarte valoros, mai ales povestea din jurul lui. Aceste pahare se moștenesc din tată în fiu și în jurul paharului nu trebuie să fie o poveste negativă: crimă, tribunal, poliție – acel pocal să nu fie unul blestemat. Când se vinde un pocal sunt prezenți țiganii înstăriți din câteva județe ale României și ei acceptă această vânzare-cumpărare, sunt martorii vii că acest târg s-a întâmplat.

În momentul în care unul ajunge la probleme mari vinde pocalul, iar celălalt are pahar. Paharul este o garanție a avuției, e un fel de investiție în bogăția acelei familii; nu oricine poate ajunge la acel pocal de aur pentru că e foarte scump, și nu neapărat valoarea argintului sau a aurului, ci valoarea ceremonială.

Sunt câteva pahare unicat, care sunt spuma, elita, la câteva familii. Dar, deja și chestiunea aceasta cu paharele… Un țigan gabor dorește deja să aibă o casă sănătoasă pentru copiii lui, o casă liniștită, unde familia lui să se simtă bine, să trăiască în pace. Liniștea familială, casa și credința sunt pe locul I”, ne explică Lali Gabor.

„Trebuie să pui suflet în ceea ce faci!”

După ce a deprins meșteșugul de la bunici, părinți și de la ceilalți țigani cu care a interacționat, Lali Gabor a încercat să confere o notă aparte acestei îndeletniciri, și-a dorit să aducă o contribuție personală la acest meșteșug, să ridice meseria de căldărar-tinichigiu, care, în mâinile sale, să nu fie una oarecare:

„Am încercat să îi dau o altă față, m-a ajutat fantezia și școala. Am terminat clasele primare la Oradea, iar acum sunt pe clasa a X-a la un liceu, la fără frecvență.”

Lali Gabor consideră că școala și facultatea au un rol important, unul benefic, în dezvoltarea oricărui om, însă cu condiția ca părinții să aibă deschidere și încredere în ceea ce îi privește pe copiii lor, cărora să nu le ceară performanțe în domenii în care copiii nu au o înclinație nativă:

„Școala le poate face rău copiilor, poate să le pună anumite piedici psihice în viața lor, dacă au o familie dură, care le cere să aibă numai note de 10. De un copil trebuie să te bucuri că e sănătos, nu trebuie să îl nenorocești pentru că are 8 la matematică, nu trebuie ca prin copii să îți satisfaci dorința ta acerbă și bolnavă de performanță în domenii în care ei nu sunt talentați, pentru că tu ești bolnav dacă vrei să ia copilul numai 10 la toate materiile.

Copilul trebuie să decidă ce îl atrage, iar tu trebuie să simți că acest copil va putea să termine acele studii, că le va face din proprie voință, și doar după aceea să intervii tu cu părerea ta. Unii părinți manifestă grandomanie, orgoliu, față de alte familii înrudite: dacă copil tău și celălalt au devenit medici, atunci și al meu trebuie să devină! Dar trebuie văzut bine copilul unde poate, unde merită, unde dorește. Când copilul nu este ascultat, iar familia vrea să îi impună ce să devină, atunci este ca pe timpuri, la țigani, când aceștia le spuneau copiilor: acolo mergi, asta faci! Ei erau aceia care îi îndrumau peste tot și în acest mod românii devin țigani!

Eu nu sunt împotriva școlii deloc, nu degeaba sunt acum la Liceul Victor Babeș. Mie, acum, la anii mei, îmi place școala și vreau să obțin și o diplomă, dar pe drept, nu una cumpărată! Îmi place cu colegii, cu profesorii, la școală mai auzi noutăți, eu și cercetez pentru mine, sunt pasionat de istorie, de problemele cu care istoria și religiile ne-au manipulat – ne-au băgat pe gât, cât încape, manipulare, iar eu cu asta nu sunt de acord.

Am umblat în toată lumea, am lucrat în filme, și nu aș da bani să iau Bacul! Așa, fac 10 diplome, fac una și la Cambridge! În România sunt locuri unde aș fi putut să îmi rezolv diploma, să o am, dar nu mi-am dorit! M-am înscris la un liceu, să o iau pe drept!”

Lui Lali Gabor îi place să descopere, să cerceteze lucruri noi, din cele mai variate domenii, și este pasionat și de meseria sa, pe care o face din plăcere. A ținut workshop-uri în țară și în străinătate, la care oamenii l-au pupat și l-au îmbrățișat pentru că le-a dezvăluit o parte din sufletul său:

„Trebuie să pui suflet în ceea ce faci, lucrurile care presupun o investiție sufletească au un caracter aparte, rezistă în timp. Sufletul poate influența bunul mers al tuturor lucrurilor, chiar și ordinea atomilor din lumea înconjurătoare. Dar, le poate influența și negativ.

Când faci ceva din suflet se spune că și Dumnezeu te ajută! În primul rând, tu te-ai ajutat, că ai reușit să faci ceva bine, iar Dumnezeu ți-a dat imaginație, gândire!”

Printre lucrurile minunate pe care le-a făcut, Lali Gabor se mândrește și cu expoziția „Mirajul arămurilor țigănești”, de la Fabrica de Pensule, expoziție care a cuprins 12 obiecte: pălărie, pantofi, vioară, piramidă, o biblie țigănească de 12 pagini, care reprezentau 12 apostoli – toate din aramă.


Limba țigănescă, un liant între țigani, români și maghiari

Lali Gabor a ajuns la Cluj în 2001, când, fiind bolnav, a venit cu familia și a stat la rude, până s-a însănătoșit. În acest răstimp s-a plimbat prin oraș și a intrat în celebrul Music Pub, unde s-a împrietenit cu șefii cărora le-a realizat ventilația din tablă:

„Eram singurul țigan gabor care umbla pe acolo pentru că țiganii gabori nu umblă pe unde e rock, nu e mediul lor. Și am avut un scandal mare în 2001-2002, când era jale în Cluj din cauza lui Funar, cu ungurii și românii. Curentul antimaghiar și antiromânesc, în ambele tabere, era foarte ascuțit. Eu aveam prieteni și români și maghiari, iar românii îmi spuneau să nu vorbesc ungurește, ceilalți îmi spuneau să nu vorbesc în română. Eu sunt țigan gabor și vorbesc limba țigănească și le-am spus: atunci vorbim limba țigănească!

Eu vorbesc și română și maghiară și țigănească, din cauza lui Funar ungurii au început să fie antiromâni și românii antimaghiari. Urât de tot, și mie asta nu mi-a plăcut! Și le-am zis la prieteni că atunci să învețe ei limba țigănească și au fost de acord. Erau și profesori universitari și studenți de la Litere, care au venit și le-am predat limba țigănească cam 6 luni. A fost un curs pe care l-am făcut gratuit, fără bani.”

Lali Gabor a rămas prieten cu cursanții săi, la aceste cursuri l-a cunoscut și pe Robert Lakatos, profesor la Universitatea Sapientia, care, după 2-3 luni, l-a sunat să îi propună să joace într-un film. Lali a jucat rolul principal în filmul „Bahrtalo!”, un lungmetraj având ca subiect intrarea Ungariei în Uniunea Europeană. Filmul a avut succes, fiind premiat la multe festivaluri, iar mai târziu Robert Lakatos a produs și seria a doua a acestei pelicule, care a fost filmată în Egipt, țară care dintotdeauna l-a fascinat pe Lali, mai ales datorită piramidelor. Și cel de-al doilea film a câștigat premii la festivalurile de profil și a rulat timp de mai mulți ani în cinematografele europene.

Întors din Egipt, după această experiență cinematografică, Lali Gabor s-a stabilit în Cluj, unde își practică meseria de tinichigerie, dulgherie, artă și design:

„Lucrez cu tot ce este metal, în afară de aur: de la argint, la cupru, fac și fierărie.”

„Mâna întinsă pentru a ajuta un seamăn de-al nostru aflat în necaz înseamnă Dumnezeire, înseamnă respect și bucurie îngerească!”

În 30 iulie, Lali Gabor a postat un anunț pe pagina sa de Facebook:

„As dori sa ajut o familie sau o persoana cu nevoi, sau probleme de sanatate, mai precis ma ofer sa execut reparatiile din motivul carora nu se poate sta in casa, adica as zugravi o camera sau doua in care nu pot sta copii sau oameni batrani, as repara un zid sau un plafon care este distrus si pune in pericol viata celor din jur, pot repara si acoperisul unei case, adica inlocuire tigla, tabla sau alte materiale, aceste nevoi le acopar, dar numai partea de manopera si transport.

Posed permis si masina, manopera si transportul meu este gratis, fara nici o pretentie. Fac acest gest pentru ca sunt oameni care depind de asa ceva, as dori ca familia care ar fi nevoita sa fie in jurul Clujului sau Oradiei. Nr meu de tel. este 0740756243.

Toate astea le fac in dar in numele lui Dumnezeu ca multumire pentru sanatatea mea si a celor din jur, dar si pentru faptul ca m-a pazit in momentele grele din viata. O ZI MINUNATA TUTUROR”

„Eu sunt un om care îmbină tot timpul credința, știința și Biblia. Credința mea în Dumnezeu este vie și am dorit să o întăresc prin acest gest, ca mulțumire că Dumnezeu mi-a dat sănătate și putere ca fanteziile mele în meserie, în artă, să le pot materializa și prin obiecte vii, să pot transmite fantezia mea, prin ciocan, prin arta sufletului și a minții, să o pot transforma într-un obiect care devine realitate. Poți să visezi că faci 2000 de obiecte frumoase, dar trebuie să le și faci! Trebuie să ai această credință și putere!

Eu cred că fără credință vie, în tot ce este bun și viu în acest univers, oamenii devin simple legume! Nimic nu este întâmplător: dacă te uiți la o floare, la un fluture, la o rază de lumină, la perfecțiunea cu care se învârte soarele, nu ai cum să nu crezi că la baza a tot ceea ce există stă o putere a creației atât de vie! Și noi suntem parte din ea, din puterea aceasta a creației, a minunilor care sunt în jurul nostru! Astronomii caută viață pe Marte, pe Venus, e foarte frumos, dar să nu ne batem joc de ce avem pe Pământ!

Ideea aceasta mi-a venit ca mulțumire, în dar pentru Dumnezeu să fac ceva! Puteam să mă spăl pe mâini ca un om obișnuit, ca un șmecher, să dau 10 lei în cutia milei și să mă spăl pe mâini! M-am gândit că, la fel cum binele din viața mea l-am primit gratis, mulțumirea față de Dumnezeu nu se face neapărat prin bani, dând bani sau făcând niște lucruri care nu ajung la sufletul omului, ci prin fapte.

Și m-am gândit să fac o lucrare de o zi-două-trei, o dată pe lună, când timpul îmi permite, unor familii care într-adevăr sunt nevoiașe, să repar un tavan sau o fereastră din cauza cărora copiii nu pot sta liniștiți într-o cameră, să ofer manopera și transportul gratuit, dacă oamenii asigură materialele sau cele necesare lucrului.

Eu pentru munca mea nu vreau bani sau vreo altă mulțumire de la ei, nu vreau nimic, vreau ca acești oameni să înțeleagă că Dumnezeu lucrează prin diferiți oameni și prin diferite moduri. Eu, fiind un om credincios, am vrut ca prin asta să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat sănătate și putere de a face bine. Sigur că și eu am greșeli, toți oamenii greșim, pentru asta îmi cer iertare, dar eu nu sunt un om care să fac rău, urăsc răutatea!

Gestul meu nu este unul de grandomanie, nici nu caut să arăt că eu pot face asta, o fac cu decență și cu simplitate; ca om, din partea lui Dumnezeu, întorc o mână unor oameni bolnavi sau cu copii mulți, care nu au bani să plătească un meseriaș adevărat. Eu o fac cu scopul de a ajuta oamenii care au nevoie, ca mulțumire lui Dumnezeu care mi-a dat aceste multe meserii cu care pot face și bine, nu doar să fac bani pentru mine”, a explicat Lali Gabor.

Lali Gabor vrea să îi ajute pe oamenii nevoiași prin munca sa. Dumnezeu i-a dăruit acest har, iar el vrea să întoarcă darul primit pentru a-și arăta astfel recunoștința față de divinitate:

„Vreau să văd pe fața oamenilor bucuria de a-i fi ajutat cineva fără nicio pretenție! Tuturor oamenilor care vor citi acest articol vreau să le transmit ca, atunci când pot să întindă o mână de ajutor spre cineva, să o facă, pentru că și noi am primit un dar, în primul rând credința, care este un dar neprețuit!

Dacă sunt mai mulți care ar dori, atunci eu lunar aș face o lucrare la câte o familie. Eu fac asta ca dăruire, pentru că Dumnezeu mi-a oferit multe și m-a salvat din multe situații. Am picat odată de pe o casă, de la 13 metri, lângă un morman de pietre și fiare și nu am picat pe ele, am picat pe pământ moale, chiar între mormane, și nu am pățit nimic! Altădată m-am curentat urât de tot, aveam o scară de aluminiu, era flamă între scară și mâna mea și am reușit să înving, să o las. Dumnezeu a avut grijă de mine și m-a ajutat! Așa că vreau ca numele lui Dumnezeu să fie lăudat, nu fapta mea!

Indiferent de ce etnie este omul, în momentul în care te duce valul și apa, mâna întinsă care te scoate nu mai contează de ce etnie e, nu mai contează că pe salvator îl cheamă Istvan, Ioșca, Gabor, Ion, Pișto sau Ludovic! El efectiv te scoate, iar mâna întinsă pentru a ajuta un seamăn de-al nostru aflat în necaz înseamnă Dumnezeire, înseamnă respect și bucurie îngerească! O mână întinsă la nevoie, fără pretenții, este bucurie îngerească și este însăși bucuria lui Dumnezeu!

Oamenii se află într-o prăpastie uriașă de credință și de respect și doar respectul reciproc și ajutorul pe care putem să-l dăm la nevoie ne pot ajuta să creștem, și în fața lui Dumnezeu, și unul față de celălalt! Ura de rasă și de națiune este de la diavol, nu este de la Dumnezeu!”, conchide Lali Gabor.

Foto: Facebook Lali Gabor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *