Pădurea parc din zona străzii Gheorghe Dima (Zorilor), care se întinde pe 3,1 hectare, este una dintre cele mai atractive zone din oraș, însă o parte din amenajările realizate în urmă cu opt ani s-au deteriorat semnificativ. Materialul folosit pentru realizarea aleilor și scărilor din parc s-a erodat atât de mult încât acum arată mai rău decât o alee care nu a văzut asfalt de zeci de ani.
Cine credeți că s-a ocupat de realizarea aleilor din Parcul Iuliu Prodan? Nimeni alta decât asocierea Diferit – Kiat. Lucrările pentru cei 1.200 metri de alei au fost realizate în baza contractului de reabilitare a drumurilor, iar costurile au fost de aproximativ 400.000 lei.
Diferit Cluj-Napoca este una din firmele de casă ale Primăriei, cu nenumărate contracte la activ. Cele mai multe vizează modernizarea drumurilor și a podurilor.
Diferit SRL este firma soților Nicolae și Daniela Petri, iar administrator este Grigore Vădean. În 2018, Diferit a raportat o cifră de afaceri de 119 milioane lei, un profit net de aproape 3,7 milioane lei și un număr de 98 de angajați. Înainte să intre în afaceri, Nicolae Petri a fost inginer în cadrul Regiei Județene de Drumuri din cadrul Consiliului Județean Cluj.
Potrivit unei anchete realizată de Jurnalul Național, Diferit SRL Cluj-Napoca a obținut, în timpul mandatelor lui Emil Boc, contracte în valoare totală de peste 200 milioane euro. Este interesant însă faptul că majoritatea contractelor obținute de Diferit au fost subcontractate.
Pe lista clienţilor se mai află primăriile din Alba Iulia, Satu Mare şi Turda, consiliile judeţene din Cluj, Bistriţa Năsăud şi Satu Mare, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) etc. În total, 131 de contracte a primit Diferit SRL de la aceste structuri, cu o valoare totală impresionantă.
Așadar, cei 400.000 lei pe care i-a încasat pentru aleile din Parcul Iuliu Prodan sunt doar o firimitură pentru firma Diferit.
În afară de alei, în parc au fost amplasate cinci aparate de fitness, aparate de joacă, un foișor și zece bănci. Au fost amplasate și 34 aparate de iluminat și stâlpi, 1 kilometru de cablu și un corp de iluminat în foișor.
Parcul a fost amenajat în urma unui parteneriat între Primărie și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV).