Politica

La mai bine de zece zile de când Ziar de Cluj le-a demonstrat că nu au bărbăţia necesară, PSD Cluj „demonstrează fermitate în sancţionarea traseismului”

Numai împinşi de la spate, şi numai după mai bine de zece zile de când Ziar de Cluj le-a arătat calea legală prin care se „negociază” cu traseiştii, organizația Județeană Cluj a Partidului Social Democrat a anunţat, printr-un comunicat de presă (deşi puteau, dacă aveau cu ce, organiza o conferinţă de presă), că a înaintat marţi, către Instituția Prefectului Județului Cluj, solicitarea de emitere a Ordinului de încetare de drept a mandatului de Primar, înainte de termen, prin pierderea calității de membru PSD ca urmare a înscrierii în alt partid politic și a depunerii candidaturii pentru funcția de primar din partea acelui partid politic, pentru următorii candidați la funcția de primar: Morar Costan (Municipiul Dej), Făgădar Nicolae (Com. Aiton), Cighir Ana (Com. Așchileu), Moldovan Ana Liliana (Com. Ceanu Mare), Rus Simon-Casian (Com. Cuzdrioara), Costea Gabriel-Victor (Com. Feleacu), Moncea Ioan (Com. Jichișu de Jos), Giurgiu Aurel (Com. Luna), Zelencz Roland-Tiberiu (Com. Mica), Oltean Dumitru (Com. Mintiu Gherlii), Ghic Viorel (Com. Mărișel), Fartan Ioan (Com. Sânmărtin), Fărgaciu Călin-Stelian (Com.Sândulești).

”Organizația Județeană Cluj a Partidului Social Democrat a demonstrat fermitate în sancționarea traseismului politic, fenomen cu valențe negative asupra procesului democratic”, se mai arată în comunicat.

Apreciem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *