Uncategorized

La ghisee, ca-n transee: La E.On, baia E.Off

Seria aventurilor la ghiseele cele mai utilizate din oras continua. In functie de organizare, comportamentul functionarilor, accesul persoanelor cu handicap, starea toaletelor si a salii de asteptare, fiecare institutie a primit o nota de la 0 la 10. Care este institutia cu adevarat demna de un oras de cinci stele, vom afla impreuna la sfarsitul acestei campanii.

E.On Gaz si-a desfiintat casieriile la care, odinioara, fiecare consumator platea facturile. Au fost inlocuite cu doi roboti, care-ti scaneaza codul de bare a facturii si iti „inghit” banii cum ai clipi. Totusi, compania a pastrat un birou de reclamatii si sesizari, unde in fiecare ora asteapta, in medie, 30-40 de clujeni.

Spatiul este bine dotat, oamenii asteapta civilizat, pe scaun, sa le vina randul pentru a ajunge in fata unui functionar. Totul, in baza unui bilet de ordine, eliberat de un aparat. Alaturat, cativa consumatori isi platesc facturile in sistem electronic, ajutati de o femeie angajata la o firma de paza si protectie.

Pentru a ajunge in fata unui angajat E.On Gaz, astepti, in medie, cam o ora. O voce radiofonica anunta numarul care urmeaza si ghiseul aferent, in timp ce pe un afisaj electronic ruleaza numarul ultimului bilet eliberat.

Ai spune ca, la compania de gaze, conditiile se ridica la nivelul facturilor.

Cu toate acestea, mai-marii furnizorului de gaze au uitat sa amenajeze si niste toalete in sediul cu pereti din sticla. „Nu avem toaleta pentru clienti”, anunta o angajata.  Cea mai apropiata varianta – WC-ul public de la Gara. Iar accesul in cladire este imposibil pentru cei cu probleme motorii. Te intrebi: „Cine le-a dat astora autorizatie de construire?” Brusc, iti amintesti ca esti in Romania…

  • Organizare:  9
  • Comportament: 9
  • Conditii persoane cu handicap: 0
  • Sala de asteptare: 9
  • Toalete: 0
  • Media: 5,4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *