In vizor

La Cluj-Napoca Politia Locala a intrat in vacanta. In oras se parcheaza ca-n jungla

Lucrarile de reabilitare a tramei stradale nu afecteaza doar fluiditatea traficului din Cluj-Napoca. Mai multi cititori au sesizat faptul ca in centrul orasului nu se poate circula pe trotuare din cauza masinilor parcate la intamplare. Chiar daca nu mai au posibilitatea sa ridice masinile care obstructioneaza traficul pietonilor sau accesul in curtile din oras, reprezentantii Politiei Locale nu mai ies nici pe strazi pentru a aplica amenzi.

Azi in jurul amiezii pe strada Baritiu cateva masini blocau accesul din parcarea cu plata din apropierea parcului IC Caragiale. Un sofer nervos pentru ca a fost nevoit sa astepte mai bine de 15 minute pana cand individul care l-a blocat in parcare a catadicsit sa isi faca aparitia, injura ca la usa cortului. Pe strada niciun politist local. 

“Ce faceai, ba, de trebuia sa mergi cu copilul la spital? Stateai asa, cum am stat eu aproape 20 de minute dupa tine? Pana iti mananci tu shaorma? Nu iti e rusine?”, a  izbucnit soferul a carui masina era blocata in parcare.

Soferul in culpa incerca sa isi ceara scuze invocand ca si-a lasat numarul de telefon la loc vizibil pe bord. Printre restul masinilor parcate pe trotuarul de pe Baritiu pietonii se strecoara cu sfiala in timp ce pe partea cealalta trei muncitori dau la lopata. Nici un politist local in zona.

La doar cateva minute distanta pe strada Andrei Saguna, asa-zisa strada pietonala, un BMW cu numere de italia se odihneste la soare pe toata latimea trotuarului. La doar cativa metri mai jos o alta masina stationeaza minute in sir. Niciun agent al Politiei Locale nu e in zona.

Pe strada Bolyai pietonii sunt obligati sa se deplaseze pe spatiul carosabil deoarece pe trotuar troneaza un WV Polo. La mica distanta, in intersectia cu Iuliu Maniu un alt autoturism ii obliga pe cetateni sa coboare de pe trotuar pe strada. 

Lucrarile de reabilitare a strazii I. C. Bratianu par sa nu se mai termine. Locatarii sunt nemultumiti de faptul ca accesul pe strada le este mai tot timpul restrictionat, iar portile le sunt blocate cu bucati de granit si masini. Soferii mai tupeisti opresc chiar si in intersectie la nici doua sute de metri in linie dreapta distanta de sediul Primariei de pe Eroilor. In caz de incendiu pe strada Emmanuel de Martonne masinile de interventie cu greu ar putea trece de autovehiculele stationate de o parte si de alta. Nici un politist local nu a trecut prin zona.

Cu toate ca dupa mai bine de trei ore de plimbare prin oras nu a fost zarit niciun politist local la munca, reprezentantii Primariei Cluj-Napoca au afirmat ca in cursul acestei zile au fost acordate un numar de 9 sanctiuni pentru oprire neregulamentara, ceea ce inseamna o amenda pe ora. Impreuna cu serviciul de ordine publica pana la sfarsitul primului schimb de tura numarul amenzilor a urcat la 52. 

“Pana la ora 15, primul schimb de la serviciul rutier din cadrul Politiei Locale a primariei Cluj-Napoca a acordat un numar de 9 amenzi soferilor care au stationat in parcarile publice fara sa achite tichet de parcare. Totalul amenzilor aplicate astazi pe pentru stationari voluntare a ajuns la 52. Valoarea acestora este cuprinsa intre 200 si 400 de lei cu posibilitatea injumatatirii sumei in cazul in care sunt platite in 48 de ore ”, au declarat reprezentantii biroului Mass Media din cadrul Primariei Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *