Ziar de Cluj va prezinta in exclusivitate lista invitatiilor de la Consiliul Judetean Cluj, principalul organizator al editiei de anul acesta, la Balul Operei 2014. Peste 300 de locuri au fost deja rezervate pentru alesii judeteni si prietenii lor. De la consilieri judeteni, primari de comune, parlamentari, directori de firme, avocati, soferi si consilieri personali ai lui Horea Uioreanu, cu totii, dar si sotii si sotiile lor, au cele mai bune locuri in sala Teatrului National. Pentru Uioreanu si Oleleu invitatiile duble nu au fost de ajuns – ei au nevoie de doua locuri plus 10! In acest fel, organizatorii Balului Operei incearca sa „cumpere” o finantare cat mai mare pentru eveniment de la bugetul judetean. Inca o dovada ca „Balul Operei”, ajuns la a 19-a editie, nu este nimic mai mult decat o petrecere dedicata politicienilor aflati la putere, care baga adanc mana in buzunarul statului pentru sustinere, oamenilor de afaceri si ai apropiatilor acestora.
Surse apropiate conducerii Consliliului Judetean Cluj au trimis astazi, pe adresa redactiei, listele cu invitatii speciali de la Balul Operei, cei care sunt scutiti de plata biletelor ce variaza intre 200 si 350 de lei. Pentru 105.000 de lei, cat a cerut Asociatia Culturala “Pro Transilvania”, organizatoarea evenimentului, de la CJ Cluj, forul judetean a cerut in schimb peste 150 de invitatii duble. Asta in timp ce, in mod oficial, biroul de presa al CJ Cluj declara ca a solicitat doar 120 de invitatii simple, dintre care doar 40 pentru conducerea CJ si angajatii sai.
In total, Consiliul Judetean Cluj sustine ca a cerut 120 de invitatii simple la Balul Operei – 40 pentru conducere si CJ, restul pentru subordonate, oameni de afaceri si firme pe care le-a invitat presedintele judetului la eveniment.
“Fiind sponsor principal, Consiliul Judetean a cerut invitatii pentru directorii din institutie, primari, colaboratori si parlamentari. Fiecare a fost chestionat daca vine sigur sau nu, ca sa nu ramana invitatii in plus”, a declarat Horea Uioreanu, presedintele CJ Cluj.
Adevarul de pe liste
De fapt, patru liste mari si late a trimis Consiliul Judetean Cluj catre organizatorii Balului Operei. In ele, toata floarea cea vestita a Clujului, de la cei mai importanti manageri de firme la soferul personal al lui Horea Uioreanu, care nici macar nu figureaza ca angajat al institutiei.
In ochii CJ, primarii USL din judet sunt mai importanti decat directorul Jolidon, managerul MOL Romania sau cel al Polus Center.
Astfel, primarul din Garbau – Gheorghe Broaina, edilul din Vultureni – Eugen Muresan, primarul din Dej – Constantin Morar, edilul din Campia Turzii – Ioan Hanga, primarul din Borsa – Mariana Secara, primarul din Floresti – Horea Sulea, toti uselisti cu acte in regula, au primit din partea Consiliului Judetean cate o loja si doua invitatii la marele eveniment. Asta in timp ce Radu Ciorba – director RCC Consult, Mihai Nistor – director Polus Center sau Dorin Aschilean – director ACI Cluj au primit simple locuri in sala.
In randul oamenilor cu pretentii sunt trecuti si viceprimarii din Campia Turzii si Dej – Dorin Lojigan si Aurelian Muresan, dar si primarul din Gherla, Marius Sabo, toti trei primind invitatii duble si locuri in loje.
Dintre parlamentarii Clujului, doar reprezentantii USL si UDMR au primit invitatii – Alexandru Cordos, Laszlo Attila, Cornel Itu, Aurelia Cristea si Mate Andras Levente.
Alin Tise, senator de Cluj din partea PDL nici macar nu stia ca Balul Operei are loc in acest week-end. De invitatii de la CJ nici nu poate fi vorba.
“Nu stiam si nici nu ma intereseaza. Nu am primit nimic. Daca vreau sa merg, imi cumpar bilet, nu astept eu invitatie de la Uioreanu si Consiliul Judetean”, a declarat Tise pentru Ziar de Cluj.
Angajatii Consiliului Judetean, pe capete la Balul Operei
Pentru angajatii Consiliului Judetean Cluj, din cei 139 cati sunt in total, 46 au primit invitatii duble. Dintre ei, 7 sunt consilieri personali ai presedintelui Uioreanu si 2 ai vicelui Oleleu.
Uioreanu nu a uitat sa-si treaca pe liste nici soferul. Emil Mocan a primit doua invitatii la eveniment, desi nu e angajat la CJ Cluj. In aceeasi ordine de idei, Bogdan Sauliuc, finul lui Uioreanu si subalternul Ramonei Moldovan, sefa de la Produs de Cluj, a primit doua invitatii. Presedintele CJ nu l-a uitat nici pe Mihai Teaha, omul de legatura dintre Stefan Cadar de la Fany si institutia pe care o conduce.
Matei Miko, organizatorul Balului Operei, a declarat pentru Ziar de Cluj ca numarul de bilete vandute la editia din acest an este de doar 52.
„In fiecare an, cererea de invitatii este tot mai mare. Anul acesta a fost presiune enorma. Initial am avut 150 de bilete spre vanzare, apoi tot am retras pana am ajuns la 52. In niciun an nu au fost atatea invitatii ca anul acesta. Noi ne dorim sa deschidem evenimentul si pentru public, nu sa fie unul exclusivist, doar pentru parteneri si institutii”, a declarat acesta pentru Ziar de Cluj.
Arafat vine la Balul Operei
Surpriza evenimentului este Raed Arafat, fost secretar de stat in Ministerul Sanatatii, acum secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor. Acesta este asteptat sambata, intre orele 18 si 22 la Balul Operei din Cluj. Arafat este si singurul nume de pe toate cele patru liste care a confirmat ca vine neinsotit la eveniment.
Bugetul total al Balului Operei, organizat in acest week-end, este de 553.950 de lei.
Asociatia Culturala “Pro Transilvania” a solicitat si Primariei Cluj-Napoca finantare pentru evenimentul “Balul Operei 2014 – Opera Cum Laudae”, dar institutia nu a avut timp sa raspunda solicitarii Ziar de Cluj, in care se cerea suma exacta. De la Consiliul Judetean Cluj, asociatia a cerut 105.000 de lei. Deocamdata, autoritatile locale si judetene nu au finalizat lista de finantare, insa cel mai probabil evenimentul va primi bani, mai ales ca si in anii trecuti a fost finantat de la bugetul public.
Anul trecut, aceeasi asociatie a solicitat Primariei Cluj-Napoca finantare de 39.000 de lei pentru evenimentul “Balul Operei 2013 – Ceao, Italia!”. De la Consiliul Judetean Cluj, asociatia a cerut o suma putin mai mica, de 29.100 de lei.
Sursa foto: Otilia Muresan