In fata sediului Prefecturii, inarmat un carton pe care scrie GREVA FOAMEI, cu un dosar cu acte, cu umilinta, tristete si toata suferinta pe care a strans-o in suflet in ultimii ani, Iosif Zagor a recurs la ultima masura la care se putea gandi: privarea de hrana. Desi este diabetic si trebuie sa-si administreze zilnic 140 de u.i de insulina, batranul isi spune oful fiecarui trecator care are rabdare sa-l asculte. Dar, mai mult, si-ar dori sa ii spuna in fata primarului ce are de spus.
“Dar de cand ma chinui sa ajung la el. Si nu vrea sa ma primeasca. Vreau doar un acoperis deasupra capului. Acum platesc 250 de lei pe luna pe o camera de 9 metri patrati, fara apa si caldura”, marturiseste barbatul. Si nu cerseste un acoperis, ci il cere pe baza unei hotarari judecatoresti care ii da castig de cauza.
De ce a ales sa se aseze in fata Prefecturii si nu a Primariei? Deoarece prefectul e reprezentantul Guvernului in teritoriu.
“El (prefectul-n.r.) are mai mare putere. Si poate suflet mai bun. Nu cersesc, vreau numai sa se aplice legea. Caci legea spune ca am dreptate. Uitati toate actele, Curtea de Apel imi da dreptate. Vreau doar sa traiesc”, spune Iosif Zagor.
Iubeste fotografia, caci a lucrat ca fotoreporter, inainte de Revolutie. Si nu oriunde, ci pentru politie. “Trec pe langa mine si nici nu ma baga in seama, dar mi-au fost colegi”, marturiseste cu durere in suflet barbatul, cu privire la politistii cu care a lucrat cot la cot, cu care a fost la sute de accidente. Acum se misca greu, deoarece are mai multe interventii pe coloana. Dar ochii si memoria il ajuta in continuare.
Poate si-ar dori sa nu tina minte atat de bine toate detaliile, caci povestea sa e tare trista. Iar faptul ca nu are un acoperis sigur deasupra capului e cea mai grava. Barbatul nu cerseste, ci cere sa i se dea ce i se cuvine.
Cand s-a intors in Cluj, casa era daramata
Chiar inainte de manifestarile din ’89, Iosif Zagor si sotia sa au plecat in Ungaria, pentru a aduce marfa. Domnul lucra ca si fotograf pentru politie si isi amenajase un atelier foto in locuinta de pe strada Lutariei nr. 2. Toata munca lor de-o viata era investita in aparatura si solutii. Barbatul a mers peste granita pentru a-si aduce materiale de calitate, iar cand sa se ntoarca, in doar cateva zile, granitele se inchisesera. Nu avea cum sa intre in Romania, asa ca a ramas in Ungaria, unde a lucrat timp de 3 ani.
Cand a revenit, casa lui nu mai era. Sotia i-a lesinat in brate, din cauza socului. Si din acel moment a inceput chinul care il macina si astazi pe Iosif Zagor, dupa 26 de ani.
“Tat tat tat ii castigat, la Curtea de Apel. Uitati! Scrie sa-mi dea din fondul locativ, daca m-a demolat. Nici casa, nici despagubiri. Asteapta sa mor. Am locuit pe Calea Turzii, pe vremuri Lutoasa 2, unde o largit drumul. Pe urma am cumparat o casa cu 35.000 de euro, in Piata Unirii.”
Familia Zagor a inceput demersurile pentru a primi despagubiri. Au inteles ca era musai sa se largeasca drumul, au inteles ca nu au fost acolo sa isi apere interesele, asa ca au inceput sa se intereseze ce era de facut pentru a primi despagubiri. Pana au reusit sa isi faca dosarul, s-a schimbat legea.
De 10 ani pe drumuri
Timp de 6 ani, barbatul a locuit intr-o casa cumparata in Piata Unirii. Acesta si-a vandut masina cu care venise din Ungaria, si-a valorificat toata agoniseala si a reusit sa cumpere un apartament in Piata Unirii, la nr. 14, pe care a platit 35.000 euro. Bani munciti, cent cu cent, de el si sotia lui. A durat ceva timp, dar in 2000, cand s-a vazut iar cu un acoperis deasupra capului, omul a crezut ca tot raul a fost spre bine, iar lungul sir de ghinioane avea sa se termine.
“Dupa 6 ani o vinit proprietarul cu Legea 112 si m-o evacuat. Si din 2006 tot asa stau. Nu mai am unde sa stau. Sunt pe drumuri. Am 71 de ani, nu mai pot sa lucrez. Eu nu mai pot sa lucrez pentru Statul Roman. Mie nu mi-o dat Statul Roman nimic. Nimic! Numai mi-o luat.”
A avut dar o saptamana la dispozitie pentru a se muta. Dupa o saptamana, mobila si lucrurile adunate in 6 ani i-au fost scoase pe trotuar.
Dupa o viata de munca, vrea doar dreptate
Ioasif Zagor nu vrea palate. Nu vrea nici bani. Vrea doar un acoperis deasupra capului. Vrea sa i se faca dreptate. Vrea sa isi traiasca batranetile cu decenta si, din cei 446 lei pe care ii are pensie sa isi permita sa manance corect si conform cu indicatiile pentru bolile de care sufera.
De la primarie i se spune ca nu este eligibil pentru locuinta sociala, deoarece a avut casa cumparata dupa ’90. Iosif Zagor nu vrea sa moara cu dreptatea in maini, dar pe strada. Vrea ceea ce i se cuvine.
Acum locuieste intr-o camera de 9 metri patrati, fara utilitati, pe care plateste 250 lei chirie. In timp ce asteapta de 26 de ani o despagubire de cateva zeci de mii de euro, pentru casa pe care si-a gasit-o daramata.
Prefectul Gheorghe Vuscan are telefonul inchis, nu l-am putut contacta pentru a-l intreba daca il poate ajuta pe batran.