Keratitele sunt boli de ochi caracterizate prin inflamatia corneei (partea transparenta a globului ocular, acoperita de pleoape si permanent umectata de secretiile glandelor lacrimale si de miscarea pleoapelor prin clipit), care devine tulbure si lipsita de luciu, precum si de congestionarea membranei conjunctivale.
Dupa cauza producerii lor, keratitele sunt:
a) exogene – determinate de traumatisme oculare cu patrunderea de corpi straini, iritatii produse de agenti fizici (caldura, frig, radiatii ultraviolete sau chimici) sau
b) endogene – produse de infectii cu microbi, ciuperci microscopice, toxine, xeroftalmie, avitaminoza A, paralizie faciala, glaucom, irita.
Iar dupa prezenta sau absenta unor secretii caracteristice, ele pot fi supurative si nesupurative.
Keratitele supurative se caracterizeaza prin faptul ca procesul inflamator evolueaza spre ulcerarea si necrozarea corneei. Cauza cea mai probabila a bolii este lezarea corneei printr-un corp strain (ac, spic de grau, span etc), urmata de patrunderea microbilor si instalarea unor focare infectioase la nivelul corneei. Alteori, in cursul unor boli de nutritie in care grasimile nu se ard bine, iar ficatul si rinichii nu elimina complet impuritatile din sange, apar pe conjuctivita niste formatiuni albicioase dure ca niste pietricele (litiaza conjuctivala), care sunt purtate de catre globii oculari pe pleoape in timpul clipirii si determina eroziunea corneei si aparitia ulcerului corneean. Unele pietricele se elimina spontan, dar se formeaza altele, atata timp cat nu vor fi inlaturate cauzele organice care le genereaza.
In primele faze ale bolii, semnele caracteristice sunt: lacrimarea, durerea, congestia pericorneana, scaderea acuitatii vizuale, fotofobia, precum si o secretie seropurulenta, in general, redusa cantitativ.
Ulterior, ca urmare a avansarii ulceratiei, se produce perforarea corneei, scurgerea in afara a umoarei apoase din camera anterioara, deformarea pupilei. Conjuctiva cicatrizeaza ulcerul, formand o membrana netransparenta, cu aspect alburiu-cenusiu, care acopera irisul.
Keratitele nesupurative pot fi:
a) superficiale (herpesul cornean, herpesul Zoster), caracterizate prin aparitia pe cornee a unor vezicule pline cu lichid clar, care se deschid spontan si lasa in locul lor epiteliul cornean erodat, sensibilizat la infectii si ulceratii, sau
b) profunde (determinate de sifilis, tuberculoza, lepra). In cazul sifilisului ereditar, apare o forma particulara a bolii, numita keratita parenchimatoasa, la care opacifierea corneei este insotita de surditate si de modificari in structura dintilor.
Grija deosebita pentru integritatea corneei (si a organelor de vedere in ansamblul lor) este principala masura profilactica de combatere a bolii. Daca aceasta s-a produs insa, strategia terapeutica trebuie sa prevada doua fronturi: pe de o parte, tratament etiologic, iar pe de alta parte, masuri de atenuare a durerii si a spasmului pupilar (efect obtinut prin instalarea de atropina, pentru producerea dilatarii pupilei, numita miadriza).
Fitoterapia are remedii eficiente pentru tratarea acestei boli, numeroase plante (rostopasca, meiul-pasaresc,salvia, serlaiul, urechelnita, teiul, nalba, silurul, verbina, albastrelele, trandafirul-rosu, crinul-alb, feniculul, lamaiul etc.) actionand in directia reducerii carentelor de vitamine, ameliorarii afectiunilor organice care au determinat sau intretin boala, asanarii infectiilor si aseptizarii locurilor inflamate.