Din oras

Zonele grill de la Kaufland, închise de OPC: mizerie, rugină, muște și produse expirate

Protecția Consumatorului a verificat zonele grill de la trei supermarketuri Kaufland. Comisarii au descoperit mizerie, rugină și produse expirate, astfel că au luat decizia să le închidă până la remedierea defecțiunilor constatate. 

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, a desfășurat o acțiune  de control  la  un operator economic , care își desfășoară activitatea pe teritoriul județului Cluj.

Verificările s-au efectuat urmare a informațiilor din mediul online, urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.

Ținând cont de neregulile constatate, la SC Kaufland Romania SCS ( 3 puncte de lucru care au si Grill), echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni:

  • 7 amenzi contravenţionale, în cuantum de 105.000 lei
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 4500 de lei
  • oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor a activității spațiilor Grill

În urma acțiunii, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

  • folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine
  • comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită
  • folosirea unor coșuri/tomberoane de reziduri neconforme
  • folosirea unor vitrine frigorifice cu defecțiuni, deteriorate, cu rugină în exces
  • modificarea stării termice a preparatelor fără a deține autorizație legală
  • nerespectare temperatură masă caldă
  • lipsă menționare alergeni, declarație nutritională, produse care provin din produs decongelat
  • paviment impregnat cu corpuri străine , rugină
  • hota îmbâcsită cu ulei ars
  • prezenta muștelor în zona de preparare
  • utilizare de ustensile neprofesionale
  • zona de servire cu pardoseli alunecoase

Compania este în curs de remediere a deficienţelor, astfel încât la recontrolul desfășurat pe data de 13.10.2023, comisarii clujeni au constatat aducerea la îndeplinire a măsurilor prin achiziția de vitrine frigorifice, și asigurarea condițiilor de depozitare corespunzătoare desfăsurării activității de alimentație publică  doar în cazul punctului de lucru din Manaștur.

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.