Este aceeași lipsă de considerație față de opozant, aceeași demonizare a adeversarului politic, același tembelism primitiv care face propaganda partidului unic care “le ştie” şi “le face” pe toate. “Noi” suntem unicii buni şi de treabă, “restul” sunt bandiţi şi corupţi.
Am 30 de ani de jurnalism și nu am nici o simpatie pentru tot ceea ce s-a desprins din minciuna numită Frontul Salvării Naționale. Am văzut cu ochii mei morții din 21 decembrie 1989 din Piața Libertății din Cluj-Napoca (a Unirii au redenumit-o ulterior comunisto-securiștii lui Funar, dar nici uaseceristo-securiștii lui Boc n-au făcut nimic pentru a repune Istoria în drepturi); am văzut bătaia animalică din 15 martie 1990 de la Târgul Mureș, bătaie iscată de interesele comunsitodo-securistice ale liderilor români și maghiari ai vremii; am văzut pe viu mizeria din 13-15 iunie 1990. Sunt și am fost „golan”. Am văzut şi am scris despre destule fapte şi destui politicieni. Pe “prezumția de nevinovăție” am ajutat în politică oameni care păreau sănătoși moral, dar care, odată ajunşi la putere, s-au îmbolnăvit de un fel de “Sindrom al Obrazului Gros Dobândit” – o boală care le-a neantizat cei şapte ani cu care păruseră că vin de acasă. I-am văzut încârdășiţi cu te miri ce boschetari ai spaţiului public și devenind vârful de lance al afacerilor dubioase ale unor afaceriști veroși. Cred că pur și simplu sistemul “ticăloșit” îi extrage, că-i simte bolnavi de caracter, precum prădătorul vita bolnavă din turmă, și-i împinge în fața voturilor noastre.
Am scris și am protestat pentru diversitatea de opinie, pentru pluripartitism. În timp ce făceam foamea ca jurnalist. În timp ce Întâiul Voiajor al Țării probabil că falsifica, împreună cu soacră-sa, acte ca primar al Sibiului, ca să se împroprietărească cu ce nu-i aparținea. Nu o spun eu, ci o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Justiţiei, care l-a lăsat fără una dintre multiplele case obţinute din “meditaţii”, sentinţă pe care individul a avut neobrăzarea să o conteste public – el Marele Apărător al Justiţiei!
Așa că scutiți-mă, și nu mă luați voi pe mine cu „pesedistule!”. Nu sunt. Dar nici boschetar politic sau boschetar „civic” nu sunt. Cu atât mai puțin boschetar de presă. Vorba lui Rațiu: voi lupta pentru ca tu să poți să nu fii de acord cu mine.
Aştept ca Ludovic Orban să o numească pe Raluca Ţurcan la Educaţie, să ne explice şi nouă înţelesul educativ al cuvintelor spuse despre aceasta în anul 2006: “Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Ţurcan. Nu trebuie să treceţi prin patul nici unui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii politice importante.” Deh, Raluca Ţurcan era pe atunci în nou înfiinţatul partid PLD (al lui Theodor Stolojan), cel care va fuziona cu PD şi va crea PD-L. La “duşman” care va să zică.
Că, acum, în 2019, când Raluca Ţurcan este de partea corectă a partidului, Ludovic Orban ne spune: “Dacă vom fi chemaţi să formăm guvernul, vom apela la cei mai valoroşi membri ai PNL, iar printre aceştia se regăseşte şi Raluca Ţurcan, care a fost mâna mea dreaptă în negocierile pe care le-am purtat în ultima perioadă”. Măi, măi, ce-o fi fi negociat Ludovic cu mâna sa dreaptă pe sub plăpumioară?
Aşa că, din nou, în tot scandalul din spaţiul public nu este vorba despre protejarea Justiţiei şi a instituţiilor democratice ale statului – cine să le protejeze: Ponta, Tăriceanu şi Orban, cei care le-au călcat cel mai abitir în picioare la tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012; ni se cere să uităm asta? – nu este vorba despre protejarea drepturilor economice, civice, sociale ale românilor, amenințate de un Grup Infracţional Organizat, cât de faptul că nu erau ”ai noștri”, “ai voştri”, “ai lor” (tot un drac) la butoane, la împărţit “pită” şi “slană” din averea publică. Din acest “Grup Infracţional Organizat” (împotriva intereselor României), au făcut cu toţii parte, pe rând, sau împreună, de câte ori au câştigat guvernarea şi s-au aliat pentru majorităţi şparlamentare. Pe rând, sau împreună, şi-au făcut de cap cu România în aceste trei decenii de când ne mint cu neruşinare despre bunăstarea noastră când, de fapt, este vorba numai despre a lor. Indivizi plecaţi de acasă către guvernare rupţi de foame şi ascuţiţi ca lupta de clasă, “îmbrăcaţi” într-o Dacie 1300 din care curgea rugina. Şi care azi se revarsă, osânzoşi, din vile, afaceri şi maşini de lux.
Şi, gata.