Politica

ÎNCĂ O MITĂ SALARIALĂ PENTRU BUGETARI: La ”Prima de Osânză” se mai dau 10 procente majorări salariale. Punctul de pensie se majorează cu 12,5%. Să aibă nesimțiții de cumetrie, pensionari de lux ai statului interlop român și pensie majorată, și salariu majorat

AICI SUNT TAXELE ȘI IMPOZITELE CELOR CARE MUNCESC: în ORDONANȚA TRENULEȚ prin care,din 2023, salariile bugetarilor vor crește cu 10%, punctul de pensie se majorează cu 12,5%, se vor acorda ajutoare pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 lei, ar amărăștenilor care lucrează la ”burjuii” de particularili se dau 200 de lei netaxați până la 4.000 de lei, pentru cei care lucrează în construcții, 3000 de lei pentru restul populimii. Adică, după ce-și ia statul tainul să-și hrănească armata de cumetrii angajată în pita statului, primii vor rămâne undeva pe la 3000 de lei ”în mână”, ceilalți pe la vreo 2000. Nefiind ”pensionari” cu venituri sub 3000 de lei și, în nici un caz, de lux, ca amicii lui Emil Boc, ”bonțidenii” Patriei, se vor descurca, că ajutorul de la statul mafiot român va fi doar o mână în buzunarul lor.

  • Măcar atât bun simț au avut că au stabilit ca salariile demnitarilor vor rămâne la fel. Asta până mai uită lumea și se va face ”corecția” necesară, că nu se face să fie discriminați hoții șișpăgarii Patriei, cățărați pe Tricolor în Parlament.
  • Punctul de pensie crește de la 1.586 la 1.785 lei, adică cu 12,5%.

Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor beneficia de ajutoare, în două tranșe.

Ei vor primi:

• 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;

• 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;

• 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Ajutorul financiar se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel:

• în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;

• în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;

• în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv

În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte.

Cum cresc pensiile militare de stat – că trebuie și Ciucă să-și completeze firavele venituri

Pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, până la data de 31 decembrie 2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

• până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;

• între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;

• între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;

• între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;

• între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;

• între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.

De asemenea, pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii 223/2015, începând cu 1 ianuarie 2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

• până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;

• între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;

• între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;

• între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;

• între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;

• între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.

Se mențin sporurile în sistemul bugetar, iar munca suplimentară va fi compensată cu timp liber

Proiectul propune continuarea aplicării unora dintre măsurile care vizează limitarea cheltuielilor aprobate în anii anteriori, astfel:

menținerea în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

menținerea în anul 2023 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022;

• munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător;

• pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014. Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite. În cazul polițiștilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

• În anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară;

COPIII SĂ MAI AȘTEPTE PÂNĂ ÎȘI UMPLE CUMETRIILE POLITICIENILOR BURDIHANELE: Facilitatea celor 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță va fi suspendată în continuare

Facilitatea prin care contribuabilii care efectuau cheltuieli cu educaţia timpurie puteau să scadă din impozitul pe profit datorat cheltuielile cu educaţia timpurie, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil va fi suspendată în continuare.

Practic se prelungește suspendarea.

Pe perioada suspendării, cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a creşelor şi grădiniţelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată (de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015) şi intră sub incidenţa limitei de 5% stabilite pentru acestea, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.

CU 100 DE LEI MAI MULT DECÂT ”DĂDEA” CEAUȘESCU: 200 lei netaxați la salariul minim, dar și celor care dau până la 4.000 de lei

Proiectul prevede și implementarea măsurii privind 200 de lei din salariul minim ca sumă netaxabilă.

Regimul fiscal se aplică, începând cu veniturile lunii ianuarie 2023, în cazul persoanelor fizice care au salariul de încadrare, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Măsura se aplică pentru salariații care desfășoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază pentru care venitul brut realizat din salarii pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei, inclusiv.

Totodată, se propune, între condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ, ca nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, să nu fie diminuat în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului și 31 decembrie 2023, pentru a atinge nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vederea aplicării acestui regim fiscal.

Nou termen limită pentru case de marcat electronice la automate

Proiectul prevede stabilirea unui nou termen limită, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, pentru dotarea de către operatorii economici a automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale, aceasta fiind necesară pentru aprobarea cadrului legal prin care sunt stabilite specificaţiile tehnice şi funcţionale ale acestor aparate de marcat electronice fiscale, precum și pentru parcurgerea etapelor necesare pentru implementarea obligației.

Transportul elevilor, finanțat prin sume defalcate din TVA în limita a 40 lei/lună

Conform notei de fundamentare, ținând cont de dificultățile privind aplicarea legislației în domeniul finanțării transportului local al elevilor din învățământul preuniversitar de stat, se reglementează posibilitatea ca aceste cheltuieli să poată fi finanțate din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, în limita sumei maxime de 40 lei/lună/beneficiar.

CA SĂ AJUNGĂ MIEREA NUMAI PENTRU MITE SALARIALE: Se amână mierea de albine pentru preșcolari

Se propune prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional până la data de 1 ianuarie 2024.

Salariu minim de 4.000 de lei în construcții

Așa cum știm, sectorul construcțiilor beneficiază de facilități în privința salariilor, adică nu plătesc impozit pe venit, contribuția la sănătate și, opțional, la Pilonul II de pensii.

Acum salariul este de 3.000 de lei, dar de la 1 ianuarie va urca la 4.000 de lei, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.

“În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună”, conform documentului.

Reamintim că facilitățile se aplică până la 10.000 de lei.

”CINCI BANI” PENTRU indemnizațiile pentru persoanele cu handicap

În luna ianuarie 2023 persoanele cu dizabilități beneficiază în mod excepțional de o indemnizație compensatorie.

Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:

• în valoare de 368 lei pentru persoana cu handicap grav;

• în valoare de 279 lei pentru persoana cu handicap accentuat;

• în valoare de 64 lei pentru persoana cu handicap mediu.

Pentru copilul cu handicap indemnizația compensatorie se acordă după cum urmează:

• în valoare de 316 lei pentru copilul cu handicap grav;

• în valoare de 184 lei pentru copilul cu handicap accentuat;

• în valoare de 64 lei pentru copilul cu handicap mediu.

Indemnizația compensatorie se plătește fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condițiile legii.

Alte măsuri:

  • Se prorogă termenul de intrare în vigoare a Legii privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier până la data de 1 ianuarie 2024.
  • Pensiile speciale pentru primari se suspendă până la 1 ianuarie 2024.
  • În ceea ce privește sponsorizările, în situația în care, ulterior depunerii formularului de redirecționare a impozitului pe profit/impozitul pe venitul microîntreprinderilor, datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, iar contribuabilii au redirecționat o sumă mai mare decât suma care putea fi redirecționată, potrivit legii, aceștia datorează bugetului de stat diferența de impozit pe profit/impozit pe venitul microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus.

Procedura privind determinarea și regularizarea diferenței de impozit pe profit/impozit pe venitul microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate se stabilește prin ordin al președintelui ANAF.

  • Primăriile și alți ordonatori de credite vor putea efectua plăți în avans de până la 50% pentru proiecte culturale, spectacole și concerte.
  • Punctul de amendă rămâne înghețat la 145 lei în 2023.

O ciudățenie legată de legea responsabilității fiscal-bugetare: GUVERNUL SE SPALĂ PE MÂINI CU RESPONSAILITATEA FISCALĂ ÎN ADOPTAREA BUGETULUI PENTRU URMĂTORII TREI ANI

Un articol din proiect spune că ”prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul şi ministrul finanțelor semnează o declarație ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2023 şi perspectiva 2024 – 2026 în țintele, obiectivele şi prioritățile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2023 – 2025”.

Acel articol la care face referire Ministerul, adică derogarea, este acesta: Guvernul are obligația de a prezenta Parlamentului un buget anual care să respecte principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, strategia fiscal-bugetară și orice alte prevederi ale prezentei legi, iar prim-ministrul și ministrul finanțelor publice vor semna o declarație ce atestă această conformitate, declarație care va fi prezentată Parlamentului împreună cu bugetul anual.

În plus, documentul mai spune că prevederea, la articolul următor, nu se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2023 şi perspectiva 2024 – 2026, adică asta:

”În eventualitatea că Guvernul nu poate respecta condiția de conformitate, prim-ministrul și ministrul finanțelor publice vor menționa în declarație abaterile, precum și măsurile și termenele până la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile responsabilității fiscale, cu regulile fiscale și cu strategia fiscal-bugetară”.

Cu alte cuvinte, pare că nu-și vor asuma abaterile. Poate vor veni premierul sau ministrul Finanțelor cu precizări în acest caz.