In vizor

În timp ce datele statistice arată o creștere a numărului persoanelor adulte cu dizabilități, Consiliul Județean Cluj investește într-un centru respiro cu o capacitate de numai 4 locuri

Prin hotărâre de Consiliu Județean, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj se va înființa un serviciu social cu cazare de tip centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilități, cu o capacitate de numai 4 locuri. Asta, în ciuda faptului că datele statistice arată o creștere a numărului persoanelor adulte cu dizabilități care ar putea avea nevoie de acest tip de serviciu social, în prezent DGASPC înregistrând 169 cereri de internare într-un centru de îngrijire și asistență.

Tot mai multe persoane adulte cu dizabilități au nevoie de asistență

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Cluj de astăzi se află „proiectul de hotărâre privind aprobarea înființării unui serviciu social cu cazare de tip centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilităţi în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.”

Informațiile pe care le aflăm din referatul de aprobare sunt îngrijorătoare:

„Conform bazei de date a DGASPC Cluj,  la nivelul județului Cluj, în data de 30.09.2020 existau 26.200 adulți cu dizabilități neinstituționalizați și 343 adulți cu dizabilități instituționalizați, ceea ce reprezintă ca pondere 3,37% din totalul persoanelor cu dizabilități din România.

Din datele statistice se constată o creștere a numărului persoanelor adulte cu dizabilități, încadrate în gradul accentuat și grav, ceea ce se traduce în fapt într-o deteriorare a stării de sănătate, care are ca urmare pierderea autonomiei, unul din motivele care determină instituționalizarea în proporție semnificativă.

În prezent, D.G.A.S.P.C. Cluj înregistrează 169 cereri de internare într-un centru de îngrijire şi asistenţă din partea persoanelor adulte cu dizabilități/reprezentanţilor legali/familiilor acestora, care se confruntă cu probleme medicale și sociale. O parte semnificativă din aceștia prin participarea la activitățile centrului respiro ar putea evita instituționalizarea pe termen lung cu beneficii multiple pe termen scurt, mediu și lung.

Familiile, aparţinătorii care se confruntă cu probleme asociate dizabilității, nemaiputându-şi îndeplini activităţile cotidiene obişnuite ajung într-o stare de dependenţă, marginalizare, își pierd autonomia şi au nevoie de sprijinul celor din jur. Aceste fapte au consecinţe multiple şi complexe:

În plan familial, adeseori familiile şi aparţinătorii se confruntă cu sindromul de burnout și se află în imposibilitatea de a acorda o îngrijire care să corespundă nevoilor specifice dizabilităţii.

Scopul proiectului este de a înfiinţa la nivelul comunităţii clujene un serviciu social de tip respiro care să furnizeze un ansamblu de activităţi pe durată determinată persoanelor adulte cu dizabilităţi aflate în îngrijirea asistenţilor personali, asistenţilor personali profesionişti, tutorilor sau a altor membri ai familiei, în vederea menţinerii potenţialului personal şi prevenirii instituţionalizării.

Proiectul “Centrul de tip respiro pentru persoane adulte cu dizabilităţi” contribuie la prevenirea instituţionalizării şi sprijină procesul de dezinstituţionalizare ca extensie la Strategia naţională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”, 2016-2020 (HG nr 655/2016).

Centrul Respiro este deosebit de util deorece vine în întampinarea nevoilor acestor categorii extrem de defavorizate. Prin campaniile de informare/promovare a serviciului de tip respiro, populația țintă va fi încurajată să devină beneficiari ai serviciilor noastre, pentru a-și păstra autonomia cât mai mult timp posibil și a preveni instituționalizarea.”

Întrebarea care se ridică e care este cauza creșterii numărului persoanelor adulte cu dizabilități, încadrate în gradul accentuat și grav, care sunt motivele pentru care acestor persoane li se deteriorează starea de sănătate, având ca urmare pierderea autonomiei. Problemele medicale ale acestor persoane sunt agravate de problemele sociale cu care se confruntă, de lipsa condițiilor materiale, a banilor necesari pentru tratamente adecvate? Sunt agravate de măsurile impuse în pandemie?

4 beneficiari

Potrivit aceluiași referat de aprobare, „Centrul va avea o capacitate de 4 beneficiari. Beneficiarii direcţi ai acestui proiect sunt persoanele adulte cu dizabilităţi, iar beneficiarii indirecţi sunt familiile acestora.”

După cum am citit mai sus, „în prezent, D.G.A.S.P.C. Cluj înregistrează 169 cereri de internare într-un centru de îngrijire şi asistenţă din partea persoanelor adulte cu dizabilități/reprezentanţilor legali/familiilor acestora, care se confruntă cu probleme medicale și sociale. O parte semnificativă din aceștia prin participarea la activitățile centrului respiro ar putea evita instituționalizarea pe termen lung cu beneficii multiple pe termen scurt, mediu și lung”, însă asta nu se va întâmpla pentru majoritatea, fiindcă Centrul va avea o capacitate de doar 4 beneficiari.

Toți banii pe un sediu achiziționat de pe piața liberă

Potrivit referatului postat pe pagina Consiliului Județean Cluj, „costul total al proiectului este de 671.000 RON.

Suma solicitată de la bugetul de stat este de 552.000, ceea ce reprezintă 82,26% din costul total al proiectului. Contribuția solicitantului este de 119.000 RON, respectiv 17,74%.

Proiectul va fi implementat în  zona urbană sau suburbană a Județului Cluj de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj în parteneriat cu Filiala Napoca a Societății Române de Sprijin a Vârstnicilor și Suferinzilor cu Afecțiuni de tip Alzheimer, într-un imobil care va fi achiziționat de pe piața liberă, în funcție de cea mai bună ofertă care să se încadreze în bugetul proiectului și standardele minime de calitate într-o zonă accesibilă, cu acces facil la mijloacele de transport în comun și  în proximitatea unor  obiective medico-sociale.”

671 000 RON, cât este costul total al proiectului, înseamnă aproximativ 137 000 de euro. Dacă imobilul necesar va fi achiziționat de pe piața liberă clujeană, costul sediului ar putea epuiza întreaga sumă, o casă modestă în județ sau un apartament de 3-4 camere în Cluj fiind chiar mai scumpe.

Potrivit proiectului de hotărâre de CJ, cheltuielile suplimentare care ar putea apărea vor fi suportate din bugetul județului:

„Art. 3. (1) Se aprobă cofinanțarea, de la bugetul Județului Cluj, a proiectului prevăzut la art. 2.

(2) Se aprobă asigurarea contribuţiei proprii de minimum 10%, în bani, din valoarea finanţării nerambursabile solicitate de la autoritatea finanţatoare.

(3) Se aprobă suportarea cheltuielilor neeligibile identificate în faza de elaborare sau în faza de implementare a proiectului, precum şi toate costurile suplimentare din fonduri proprii, în cazul în care, pe parcursul implementării proiectului, în vederea atingerii obiectivelor acestuia, se impune depăşirea bugetului proiectului.”

Așadar, costurile finale ale proiectului sunt, în prezent, estimative.

Un județ bogat, cu oameni săraci

Intențiile acestui proiect sunt nobile, însă el pare a fi subdimensionat nevoilor din județ:

„Prin acest proiect se urmărește acordarea unui moment de respiro familiilor persoanelor adulte cu dizabilități care se află în imposibilitatea îngrijirii acestora din motive de sănătate, motive familiale, sociale, economice, etc..

În acest mod, serviciul nou creat în comunitate – Centrul Respiro, va oferi o alternativă de îngrijire şi supraveghere a persoanelor adulte cu dizabilităţi, va elibera temporar aparţinătorii de stresul cotidian pe care îl resimt în relația cu persoana asistată și va acorda în acest timp servicii specializate persoanelor adulte cu dizabilități.

Familiile care se confruntă cu probleme asociate dizabilității, nemaiputându-şi îndeplini activităţile cotidiene obişnuite, ajung într-o stare de dependenţă, marginalizare, îsi pierd autonomia şi au nevoie de sprijinul celor din jur. Aceste fapte au consecinţe multiple şi complexe în plan familial, social, economic și financiar”, se precizează în referatul de aprobare.

Locuim într-un județ bogat, însă bugetul public se cheltuiește în funcție de priorități. Dacă ne gândim la numărul beneficiarilor proiectului votat astăzi, patru, asistența socială nu pare a fi în topul priorităților aleșilor județeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *