Vocea ta

În Mănăştur, gunoaiele stau ascunse sub zăpadă, motiv pentru care nu sunt ridicate

Încă un exemplu prin care cetăţenii atrag atenţia primăriei că firmele de salubritate din Cluj-Napoca nu îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu a fost semnalat recent. În cartierul Mănăştur, pe strada Tazlău, gunoaiele stau ascunse sub stratul subţire de zăpadă, motiv pentru care responsabilii de zonă nu le-au văzut pentru a le ridica. Primăria Cluj-Napoca a plătit, în ultimii trei ani, nu mai puţin de 11 milioane de euro pentru serviciile de salubritate stradală. Din 2013, administraţia locală avea obligaţia de a organiza o licitaţie privind atribuirea serviciului de salubrizare al oraşului – așa că banii au fost plătiţi prin încheierea de acte adiţionale. Angajaţii primăriei susţin că activitatea firmelor de salubritate este monitorizată zilnic, iar lucrările neefectuate sau realizate în mod deficitar sunt refuzate la plată. Realitatea de pe străzile oraşului este alta, aşa cum poate fi vizualizată în imaginile de mai sus, iar cel mai probabil că monitorizarea se face din spatele biroului călduţ. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *