Sport

„U” Cluj a scos un egal la Craiova în ultimele secunde. „Studentele” au terminat anul cu două rezultate pozitive

Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 21-21 (11-12) meciul cu SCM Craiova, jucat în deplasare, ultimul al anului 2016.

Elevele lui Florentin Pera, tehnician care s-a aflat pentru a doua oară pe banca Universităţii, au reuşit să plece cu un punct din Oltenia după ce Cristina Laslo a transformat o aruncare de la şapte metri dictată cu cinci secunde înainte de finalul jocului.

Pe durata partidei, care a contat pentru etapa a 11-a a sezonului, ambele echipe au condus pe tabelă, clujencele având cel mai mult un avans de trei goluri. SCM Craiova, care s-a prezentat la acest joc după o victorie mare pe terenul Coronei Braşov, a gestionat mai bine ultimele 10 minute şi s-a aflat permanent la conducere, însă aruncarea de la şapte metri acordată pe final pentru „U” Cluj a stabilit scorul final.

Florina Chintoan, cu şapte goluri, a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor, aceasta fiind urmată de Alla Sheiko, cinci goluri. „Studentele” au reuşit, astfel, să obţină patru puncte din ultimele două meciuri ale anului, cu Dunărea Brăila şi astăzi la Craiova, terminând 2016 pe locul 10 în clasament, cu 11 puncte.

Liga Naţională se va întrerupe acum până la începutul anului 2017, datorită participării României la Campionatul European din Suedia.

foto: sportuldoljean.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *