In memoriam Ștefan Ciocan, un jurnalist de valoare plecat mult prea devreme dintre noi. Cuvintele lui rămân și azi, la fel de adevărat-valoroase. Eu doar le-am mai adaptat prezentului (Victor Lungu)
Mulți vor sta și azi cu ochii pe Transilvania, aşteptând momentul în care ungurii vor începe să o tragă legată de cai înspre Panonia. Nu se va întâmpla nimic, cum nu s-a întâmplat nimic niciodată în 15 martie, cu excepția momentelor în care securiștii lui Ceaușescu au avut nevoie să se legitimeze și să-și creeze structuri de forță gata ticăloșite în noua democrație (15 marte 1990), sau să-și valideze partidele de oportuniști cățărați pe tricolor (PUNR, PRM, PP-DD, AUR).
În afară de câteva manifestări paşnice şi chiar frumoase prin scenariu, decor şi mobilizare, nicio acţiune agresivă nu va tulbura liniştea oraşelor transilvane. Politicienii maghiari vor profita de ocazie (mai ales cei care s-au lins pe bot de banii FIDESZ, așa ca Laszlo Tokes) şi vor ţine aceleași discursuri despre autonomie. Nimic nou nu se va zice. UDMR vorbeşte de 30 de ani despre autonomie şi este aproape în permanenţă la guvernare alături de partidele care refuză sistematic autonomia. Care refuză sistematic reorganizarea corectă și reforma administrativ-teritorială.
În ciuda românilor cărora le curge prin vene sânge tricolor ca pasta de dinţi Aquafresh, nu pot să nu constat că avem de învăţat de la unguri. Avem de învăţat de la o naţiune care ştie să-şi apere valorile istorice şi identitatea culturală. Poate că noi românii nu prea avem ce apăra, pentru că valorile noastre istorice cu vocaţie europeană sunt foarte puţine, iar despre identitate vorbim de aproximativ un secol. O perioadă infimă în curgerea Istoriei.
Ce sărbătoresc maghiarii în ziua de 15 martie? Oficial este sărbătoarea naţională a maghiarilor de pretutindeni! De fapt este ziua în care în anul 1848 a fost declanşată revoluţia împotriva Imperiului Austriac. A fost o mişcare de amploare care a consfinţit practic naşterea Ungariei moderne, cea mai lungă „revoluţie burgheză” din Europa, care nu a putut fi înfrântă decât după ce trupele Rusiei Ţariste au intervenit în ajutorul austriecilor. Ungurii au toate motivele să comemoreze cu mândrie acest moment crucial din istoria naţiunii lor.
În Transilvania este delicat să vorbim despre istorie şi despre revoluţia de la 1848. Toată istoria oficială legată de mişcările ardeleneşti din acel moment şi de Avram Iancu este o minciună de la un capăt la altul. Argumentele logice demontează istoria Transilvaniei falsificată de Bucureşti şi în consecinţă ardelenii nu pot să-şi comemoreze eroii aşa cum o fac ungurii, pentru că lupta eroilor ardeleni, chiar dacă nu a fost alături de maghiari, nu a fost nici pentru unirea cu ţările de dincolo de Carpaţi, care în acel moment istoric nu aveau o identitate naţională şi erau conduse de fanarioţi.
Din păcare românii nu ştiu nici în prezent să-şi scrie istoria, să o recupereze pe cea existentă şi să o pună în valoare. Suntem încă tributari istoriografiei comuniste, plină de lozinci şi de falsuri. Vedem în jurul nostru doar duşmani în loc să recuperăm momentele cu adevărat măreţe din istoria naţională şi să le punem în valoare, creând, după modelul ungurilor, sărbători mobilizatoare şi unificatoare. Vorbim mult prea mult, fără să facem nimic, despre reconciliere naţională şi ţinem ascunse în cărţile de istorie momentele cu adevărat importante din istoria României. Facem asta tocmai pentru că nu avem prea multe fapte istorice pe care să le raportăm la întreaga ţară, aşa cum este ea în prezent. Cinstim domnitori moldoveni şi munteni, revoluţia din Moldova şi din Ţara Românească, dar, nefiind o ţară veche, nu avem o istorie comună decât de la 1859, respectiv 1918 încoace.
Cine îi opreşte pe olteni şi munteni să iasă în stradă cu steaguri şi care alegorice ca să comemoreze în 9 iunie Proclamaţia de la Islaz, actul prin care a fost declanşată oficial revoluţia de la 1848 din Ţara Românească? Nu-i opreşte absolut nimeni să facă acest lucru, şi cu toate astea nu o fac, preferând să se uite peste gard, cu invidie, la „capra vecinului”.