De cartier

În cartierul cu o «calitate a vieții» de 3000 €/mp, stațiile de transport public smart arată tot mai jalnic

«Calitatea vieții» – tot mai jalnică în stațiile smart de transport public, chiar în cartierul unde calitatea vieții e atât de înaltă încât clujenii sunt nevoiți să plătească și 3000 €/mp.

În timp ce autoritățile anunță de o bună bucată de vreme că stațiile dezafectate de transport public vor fi modernizate, spațiile-smart ale Companiei de Transport Public (CTP) se găsesc într-o stare tot mai jalnică.

Ca și în cazul spațiilor verzi – Primăria promite de câțiva ani plantarea a 100.000 de noi arbori și extinderea zonelor green la 100 de hectare, vreme în care zonele verzi e x i s t e n t e sunt neglijate – stațiile de transport public aparent noi sunt prea puțin amenajate și întreținute.

CITEȘTE ȘI: „Să facem în România fain ca la Cluj!” Parcul Detunata rămâne fără arbori după toaletarea agresivă

Acestea încep să fie mâncate de rugină.

Stația Campus Universitar Vest 

cartierul Gheorgheni

Cam așa arată o stație modernă, de tip smart, dintr-un cartier cu pretenții

Câtă vreme autoritățile anunță investiții în stațiile de BUS dezafectate, stațiile-smart sunt mâncate de delăsare

Acesta e Clujul smart?

Între timp, Ziar de Cluj semnala recent că modernizarea unui număr de 11 stații de BUS din municipiul Cluj-Napoca – a căror imagine amintește puternic de anii ’90, contrastând în mod evident cu «calitatea vieții» clamată de autorități – se amână, după ce licitația în valoare de 250 mii lei nu a trezit interesul constructorilor, motiv pentru care a fost reluată de la zero.

CITEȘTE ȘI: Licitație reluată pentru modernizarea unui număr de 11 stații de BUS, aflate în stare jalnică. «Calitatea vieții» se mai amână o tură

În ianuarie 2022, autoritățile publicau un anunț privind licitația pentru proiectare, realizare Studiu Fezabilitate și obținerea Documentației de Autorizare a Lucrărilor de Intervenție pentru modernizarea a 11 stații de autobuz.

Valoarea acordului cadru era de aproape 250.000 lei (50.000 euro).

Dezinteresul constructorilor privind potențiala colaborare cu administrația locală a făcut ca mult trâmbițata modernizare a stațiilor să fie amânată.

Primăria a re-lansat licitația privind încheierea acordului cadru pentru serviciile de proiectare SF/DALI – “Modernizare 11 stații pentru transportul în comun”, din Municipiul Cluj – Napoca.

Până autoritățile joacă alba-neagra cu modernizarea amânată a unui număr de 11 stații de BUS, celelalte spații de așteptare destinate călătorilor CTP par a fi rupte dintr-un mediu rural, nicicum dintr-un Cluj smart, digital, verde, aerisit și curat.

În bătaia banilor publici, clujenii sunt nevoiți să plătească și 3000 de euro pe metru pătrat în cartierele nouăzeciste.

Să fie aceasta așa-zisa «calitate a vieții» clamată de autorități?