Eveniment

Federaţia Internaţională de Judo anunţă excluderea lui Vladimir Putin din toate poziţiile deţinute

Scris de 489

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omul de afaceri rus Arkadi Rotenberg au fost îndepărtaţi din toate poziţiile deţinute în cadrul Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF), a anunţat, duminică, organizaţia condusă de austriacul de origine română Marius Vizer, citată de Reuters, relatează Agerpres.

Decizia a fost anunţată într-un scurt comunicat de presă pe site-ul IJF, după ce anterior federaţia îl suspendase din postul de preşedinte de onoare pe Putin, coautor al cărţii „Judo: Istorie, Teorie, Practică”.

„Federaţia Internaţională de Judo anunţă că dl Vladimir Putin şi dl Arkadi Rotenberg au fost îndepărtaţi din toate poziţiile deţinute în Federaţia Internaţională de Judo”, se arată în comunicat.

Miliardarul Arkadi Rotenberg a făcut parte din Comitetul Executiv al IJF ca manager de dezvoltare începând din 2013.

Federaţia internaţională nu a menţionat invazia rusă în Ucraina, dar pe 27 februarie l-a suspendat pe Putin din funcţia onorifică pe care o deţinea, „din cauza conflictului armat din Ucraina”.

De asemenea, Putin a fost deposedat de centura neagră onorifică oferită în 2013 de World Taekwondo şi de Ordinul FINA, conferit în 2014 de federaţia Internaţională de Nataţie.

De asemenea, în urma invadării Ucrainei, IJF a anulat turneul Grand Slam programat la Kazan (Rusia) în perioada 20-22 mai.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 min PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 30 mins Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 1 hour Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 4 hours In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 4 hours In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 5 hours Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 22 hours In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 1 day In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 1 day In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
  • Acum 1 day Rautacisme
    Aeroportul Cluj va avea sistem de identificare rapidă a obiectelor străine pe pistă. Să-și ia și președintele CJ Cluj un sistem de identificare a impostorilor în pită. A banilor publici, firește
  • Acum 1 day Politica
    Guvernul le vâră pe gât sindicatelor OUG cu creșterile propuse pentru profesori, dar respinse de aceștia. Ciucă bagă și un șantaj emoțional: ”E momentul ca dascălii și elevii să nu mai stea departe de școală”
  • Acum 1 day Politica
    Guvernul se reunește joi în ședință pentru a aproba OUG prin care salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut, deși negocierile au eșuat iar greva continuă
  • Acum 2 days Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE