Din oras

In aplauzele asistentei, Emil Boc a inaugurat "ca pentru prosti" centrul multifunctional pentru persoane varstnice, finantat din bani europeni

Emil Boc, in loc sa fie pe teren si sa verifice modul in care firmele de deszapezire isi fac datoria la prima ninsoare, a preferat un loc caldut si a inagurat azi Centrul Multifunctional de Servicii Sociale Integrate pentru Persoane Varstnice nr 1 in prezenta unei asistente numeroase. A constatat ca merge internetul, a dat sfaturi intr-o partida de sah si a interactionat cu pensionarii aflati „din pura intamplare” in fiecare sala a centrului la sosirea edilului. In oras, haosul din trafic domneste peste tot, pe santierelele neterminate nu exista niciun muncitor, in timp ce clujenii fac salom printre gropile din trotuare acoperite de zapada

In timp ce in tot orasul oamenii sunt cu numele lui Boc pe buze injurandu-l pentru modul dezastruos in care este manageriata prima ninsoare, acesta strange mainile persoanelor de varsta a treia, inaugurand un centru pentru varstnici. Finantat prin programul operational regional, reabilitarea Centrului Multifunctional de Servicii Sociale Integrate pentru Persoane Varstnice a avut ca scop cresterea nivelului de integrare sociala a persoanelor varstnice din Cluj-Napoca. Costurile proiectului au fost de 4.139.230 lei, din care contributia de la bugetul municipalitatii a fost de 177.326 lei, executantul lucrarii fiind TCI Contractor General S.A.

Initial, centrul de pe St. O. Iosif  avea 70 de locuri, iar in urma reabiitarii i-a fost crescuta capacitatea la 234 de locuri. In spatiile modernizate se regasesc zone pentru socializare si petrecerea timpului liber, o sala de reuniuni, ce poate fi folosita pentru diverse evenimente cum ar fi zile de nastere. Printre facilitatile de care se pot bucura persoanele de varsta a treia se regaseste si asistenta medicala prin amenajarea unor sali pentru kinetoterapie, gimnastica medicala si fizioterapie. Pensionarii care vor trece pragul centrului proaspat modernizat vor beneficia de un atelier de pictura, un atelier de terapie prin ras, o impresionanta colectie de jocuri pe calculatoarele ultra performante precum si de clasicele jocuri de masa rummy, sah si fusball.

Inainte de aparitia primarului doua femei, una cu lopata, alta cu matura curatau de zor zapada proaspata din curtea centrului pentru varstnici, sub atenta supraveghere a sefei de proiect Iulia Ardeus. Rand pe rand, persoane de varsta a treia trec pragul centrului multifunctional in asteptarea primarului. In momentul in care masina Primariei Cluj-Napoca opreste in poarta centrului, unul dintre baietii de la primarie sare in intampinarea primarului pentru a-i tine umbrela. Emi Boc ii ignora gestul si parcurge cei cativa pasi pana la intrare prin ninsoare, doar in costum. 

Vizita de lucru a primarului a inceput de la etajele superioare ale cladirii, unde in fiecare sala il asteptau pensionari dornici sa ii multumeasca personal.

In sala de fitness, dotata cu cele mai performante aparate, o batranica facea miscare incaltata cu cizme cu toc pe banda de alergare. Si aici primarul nu a ezitat sa ii indemne pe cei prezenti sa faca miscare. 

Odata ajuns in sala dedicata jocurilor, primarul Boc si-a dat cu parerea despre o partida de sah pe care o disputau doi dintre pensionarii prezenti, unul dintre acestia de 82 de ani.

“Aici inca se mai joaca. Are dezavantaj mare ca are doi nebuni, ce sa mai aiba, ca nu are numai o tura. Ii iei un cal bun, aici nu ai ce sa ii iei ca nu ai nimic, ce sa ii iei ca e blocat de cal. Aici e tinuta regina, e cam gata, e cam gata e cam metastaza, bravo, bravo! ”, a dialogat cu pensionarii prezenti Emil Boc.

In camera invecinata 9 calculatoare ultraperformante, dotate cu monitoare touch screen stau la dispozitia persoanelor de varsta a treia. Unul dintre acestea avea deschisa o pagina de socializare. Emil Boc se aseaza pe scaun si incepe sa butoneze la tastatura accesand pagina oficiala a Primariei Cluj-Napoca in timp ce unul dintre cei prezenti ii adreseaza multumiri.

“Pot sa va spun doua vorbe? Multumim primariei pentru conditiile pe care ni le-a creat, intr-adevar conditii europene, pe bani europeni. Numai pensiile sunt romanesti”,  a afirmat unul dintre cei prezenti.

Emil Boc, in replica, pare sa fi uitat ca a taiat pensiile celor care astazi s-au bucurat de inaugurarea noului centru.  

“Acuma sunt altii la treaba. Sper ca noul Guvern sa poata face treaba buna. Vad ca deja merge internetul, am intrat pe pagina primariei. E cu touch screen? Da? Dumneavoastra aveti calculator mai modern ca al meu la primarie. Stiti sa folositi caculatorul? Daca nu, o sa va invatam, o sa aducem voluntari in continuare sa va invete, prin skype sa se vada, prin facebok sa comunice… Targul de Craciun l-ati pus pe site? Punem astazi Targul de Craciun, ca avem pana dupa Craciun evenimente in fiecare zi de la 1 Decembrie, avem evenimente in Piata Unirii. No, ma bucur, sa le folositi sanatosi, ca aveti calculatoare mai frumoase si mai bune decat ale noastre de la primarie”, a socializat cu pensionarii in sala calculatoarelor Emil Boc. 

La finalul vizitei de lucru primarul a sustinut o conferinta de presa sub atenta supraveghere a unui grup de cetateni aflati la varsta a treia. Acestia, dupa ce Emil Boc a raspuns  intrebarilor ziaristilor prezenti la eveniment, l-au aplaudat in repetate randuri pe primar multumindu-i inca o data de conditiile create pe bani europeni. In oras, haosul creat de prima ninsoare continua si dupa inaugurarea centrului, haos pe care edilul nu il vede din studiourile de radio, de la fereastra biroului sau din masina cu sofer pe care o foloseste in deplasarile sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *