Din oras

In 2015, Politia Locala clujeana a dat amenzi de peste un milion de euro

O importanta sursa de venit la bugetul municipiului Cluj-Napoca o reprezinta si amenzile acordate de catre angajatii Politiei Locale. In anul ce tocmai s-a incheiat politistii locali au intocmit procese verbale de contraventie a caror valoare depasete cu usurinta un milion de euro. 

Potrivit raportului de activitate, in perioada ianuarie-noiembrie 2015, angajatii de la Politia Locala au acordat pe raza municipiului Cluj-Napoca, in medie, 70 amenzi pe zi. Marea majoritate a contraventiilor constatate au fost, potrivit declaratiilor reprezentantilor Primariei, legate de incalcarea regulilor de circulatie de catre soferi prin parcarile neregulamentare. Printre actiunile specifice desfasurate de catre Politia Locala clujeana in 2015 au fost in mare majoritate cele de de combatere a cersetoriei si identificarea diferitelor abateri la regulamentul privind constructiile de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

“Cuantumul amenzilor aplicate in 2015 a fost de 4.832.208 lei. S-au aplicat in total 19.198 de amenzi si au fost intocmite 43 de plangeri penale. In primele zece luni ale anului s-au facut  100.000 de verificari si actiuni specifice, in medie 10.000/luna. Directia Generala Politia Locala are 209 angajati, din care Serviciul paza-28, Serviciul evidenta persoanelor, baze de date si relatii publice -21, Biroul juridic si mandate de munca in folosul comunitatii-11, personal operativ in teren-149 (incluzand directorul si sefii de servicii-9). Dotarile de care dispune Politia Locala sunt 10 autoturisme pentru interventii si verificari in teren, 2 auto speciale pentru transport persoane, 2 scutere, 80 de statii emisie receptie”, au declarat reprezentantii biroului mass media din cadrul Primariei Cluj-Napoca.

Actiunile desfasurate si pe parcursul lunii decembrie de catre politistii locali vor rotunji, pana la bilantul final pentru anul 2015, la aproape 5 milioane de lei valoarea totala a amenzilor aplicate. Potrivit reprezentantilor Primariei din aceasta suma nu se poate specifica cu exactitate cat s-a si incasat deoarece au existat numeroase cazuri in care cei sanctionati au contestat in instanta procesele verbale intocmite de agentii politiei locale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *