Din oras

Ce a facut AROBS in 2015 pentru comunitatea clujeana. Sa invatam de la companiile adevarate cu ce se "mananca" Responsabilitatea Sociala​

In Cluj-Napoca, exista un numar insemnat de companii profitabile care pur si simplu stau deoparte atunci cand e vorba de implicarea in comunitate.

Desi au profituri insemnate, desi ar putea sponsoriza cauze sociale in loc sa plateasca impozit pe profit Statului, aceste firme prefera sa plateasca catre stat sume insemnate ce ar putea fi folosite cu adevarat eficient, in folosul celor aflati in nevoie.

Ziar de Cluj va propune un exercitiu editorial inedit: sa va arate cum procedeaza marile companii clujene care nu numai ca stiu cu ce se „mananca” Responsabilitatea Sociala, dar au si bugete alocate in acest sens, ba chiar departamente speciale care se ocupa de identificarea, implementarea si supravegherea proiectelor de CSR. Poate asa, vazand cum se comporta firmele cu o cultura civica si sociala solida, si alti patroni de firme vor invata ca a intoarce privirea de la problemele comunitatii e cea mai gresita atitudine si ca numai asumarea acestor probleme si rezolvarea lor ne poate face sa evoluam.

AROBS este o companie de IT despre care se poate spune ca are pedigree insemnat in ceea ce priveste CSR-ul. De la CEO-ul Voicu Oprean, dar si de la toti angajatii, razbate o atitudine pozitiva vizavi de implicarea in ceea ce inseamna Orasul si problemele lui. In cele de mai jos, puteti citi ce se poate face de-a lungul unui an cu niste bani, multa deschidere, niste strategie si foarte multa implicare. Ii dam cuvantul Patriciei Fedorenco, PR-ul AROBS.

 

„In ultimii ani, am sustinut sau am pus pe picioare proiecte care au fost, de fapt, raspunsul nostru la unele dintre problemele cu care se confrunta comunitatea: abandonul scolar si saracia, educatia sportiva precara, inovatia in IT si business. Am incercat sa ne orientam spre sferele vietii cu care rezonam in mod deosebit si unde am simtit ca implicarea noastra poate conta.

De ani buni, suntem parteneri de traditie ai United Way, iar, pe langa donatiile salariale, am sustinut un proiect educational foarte drag noua, in cadrul caruia aproximativ 80 de copii din familii vulnerabile din Cluj invata sa iubeasca scoala. Proiectul „Scoala dupa scoala” ne-a  convins inca de la editia pilot ca trebuie sa aiba continuitate, asa ca am demarat intern o campanie de strangere de fonduri, in urma careia am putut cumpara peste o mie de carti de beletristica, enciclopedii, caiete de lucru etc. pentru toti copiii din program.

Multi dintre ei locuiesc in Pata Rat si ne-am gandit ca daca i-am scoate din comunitatea lor si i-am expune macar cateva ore unei alte realitati, poate am reusi sa ii convingem ca au sansa la un viitor mai bun, daca nu vor pierde contactul cu scoala. De aceea, am profitat de programul „Scoala altfel” si i-am chemat in vizita. Le-am facut un tur al companiei, au interactionat cu angajatii nostri, au butonat gadget-urile colegilor care lucreaza proiecte pentru industria auto si ne-am jucat in spatiile noastre de relaxare. Dupa cateva luni, ne-au mai vizitat o data, pentru o sesiune de povesti, cu prilejul campaniei „Read across the Globe”. Dupa reactia lor, ne-am convins ca acesti copii au o fascinatie pentru carti, pasiune pe care ne-am asumat sa o alimentam si pe viitor”, spune responsabilul pentru Relatii Publice al companiei. 

 

Campania „Be Great! Inspire others to follow you”

 

„Facem parte dintr-o industrie asociata cu sedentarismul. Din fericire, pornind de la CEO-ul AROBS si pana la programatori, avem multi colegi care fac sport constant, de aceea, a fost cumva firesc sa sponsorizam Maratonul International Cluj si alte competitii. Anul acesta, fiind si editie aniversara a maratonului, am initiat campania „Be Great! Inspire others to follow you”, prin intermediul careia am vrut sa transmitem ca sportul nu este benefic doar pentru sanatate, ci si in dezvoltarea personala si cariera. Campania a adus laolalta personalitati din diverse domenii, dar si oameni simpli, care au impartasit publicului povesti reale despre cum le-a influentat sportul viata de zi cu zi, cariera sau relatiile cu cei din jur. Au fost 17 ambasadori ai sportului, printre acestia regasindu-se Voicu Oprean, CEO AROBS; Mihai Silvasan,fostul capitan al „U” BT; Corina Caprioriu, vicecampioana olimpica si campioana europeana la Judo; Patrick Ciorcila, jucator profesionist de tenis; Adrian Hadean, Chef si jurat al MasterChef Romania; Mihaela Andoni, regizor; Daniel Osmanovici, prezentatorul Observatorului de week-end de la Antena 1 etc.     

Pe langa educatia sportiva, ambasadorii „Be Great” au promovat cauza copiilor si tinerilor diagnosticati cu insuficienta renala cronica de la Asociatia „Claudia Safta”, pentru a aduna o parte din fondurile necesare pentru tratamentul si ingrijirea acestora. Campania s-a incheiat cu o licitatie on-line pentru vanzarea tricourilor ambasadorilor, purtate la maraton”.

 

Drive to innovation

 

Desi a patra industrie ca importanta in Romania, IT-ul local inseamna preponderent outsourcing. Pentru a-si securiza pozitia intre pietele de IT competitive, companiile de profil romanesti trebuie sa faca trecerea spre dezvoltarea de propuse proprii, capabile sa se impuna la nivel global.

„In AROBS, avem programe prin care incurajam colegii sa dezvolte solutii inovatoare de ani de zile, pentru ca obiectivul nostru este sa lansam, anual, un produs propriu.

Se inoveaza nu doar in IT sau in compania noastra, de aceea, am decis sa ajutam tinerii, care isi folosesc creativitatea si sunt dispusi sa isi asume riscuri sa dezvolte o afacere. De regula, ei au idei foarte bune, dar nu dispun de finantare sau de toate resursele necesare dezvoltarii unui proiect (diverse gadget-uri, expertiza in marketing sau vanzari etc.). Din acest motiv, am lansat campania „Drive to innovation”, prin care ne-am dorit sa stimulam oamenii creativi sa inoveze. Le-am promis ca daca ne impartasesc o idee inovatoare, vor castiga un drive test cu Tesla lui Voicu Oprean si posibilitatea de a primi finantare pentru proiect. Am dus aceasta campanie la diverse evenimente de business si IT si am colectat cateva idei interesante”, spune Patricia Fedorenco. 

 

Liceenii au inovat la AROBS „Revealing the future” Camp

 

15 elevi din toata tara, cu rezultate academice deosebite, au invatat, in cadrul workshop-ului „AROBS Revealing the future”, cum sa transforme o idee intr-un produs inovator si un business profitabil.

De cele mai multe ori, tinerii pasionati de IT stiu sa scrie cod inca de pe bancile scolii, dar nimeni nu ii ajuta sa isi dezvolte o gandire antreprenoriala.

„Asa ca ne-am gandit ca le va fi mult mai util acestor liceeni sa invete prin ce „filtre” trebuie sa treaca o idee pana sa o duca la stadiul de afacere. Le-am oferit oportunitatea de a crea un plan de business pentru un proiect inovator printr-o serie de exercitii practice, astfel incat, la final, sa  avem in fata niste potentiali viitori antreprenori, nu doar programatori care sa lucreze dupa specificatii. Au rezultat patru proiecte, care au fost confirmarea faptului ca educatia antreprenoriala trebuie sa inceapa de la cele mai mici varste:

Un “Facebook” pentru pasionatii de lectura si o aplicatie pentru Google Glass, menita sa furnizeze toate informatiile despre o carte unui utilizator aflat intr-o librarie
O solutie destinata studentilor de la Medicina, care sa-i ajute sa invete corpul uman
O aplicatie, prin intermediul careia stundetii la Medicina sa poata efectua operatii virtuale
O aplicatie ce utilizeaza un sistem bazat pe Expoint, care sa-i asiste pe turisti in descoperirea obiectivelor turistice”.

 

20 de ani de inovatie in Java

 

„La final de noiembrie, am sarbatorit 20 de inovatie in Java, cel mai utilizat limbaj de programare in Romania, printr-o serie de evenimente interne si publice, destinate atat angajatilor nostri, cat si intregii comunitati locale de IT. Primul eveniment a fost un workshop sustinut de Lukas Eder, fondatorul si CEO-ul companiei elvetiene Data Geekery, la care au participat aproximativ 100 de programatori clujeni. A urmat un training intern si o conferinta publica, care a fost, de fapt, o lectie de antreprenoriat pentru public.

Dinamismul specific industriei determina companiile sa investeasca continuu in dezvoltarea competentelor tehnice si non-tehnice ale angajatilor, iar, cu prilejul celebrarii a 20 de ani de Java, am decis sa cream un eveniment pentru toata lumea. Avem nevoie de oameni bine pregatiti si putem contribui cu totii la dezvoltarea lor, pentru ca, in definitiv, intreaga comunitate de IT are de castigat daca fiecare companie va livra proiecte inovatoare clientilor”, spun reprezentantii companiei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *